Mecca tatuajelor tailandeze: Wat Bang Phra

Pentru tailandezii obisnuiti, manastirea budista si complexul de temple cunoscut drept Wat Bang Phra reprezinta cetatea tatuajelor magice denumite si sakyan. Localizat cam la 48 de kilometri in afara Bangkokului, in provincia centrala tailandeza Nakhon Pathom, acesta este Mecca celor care aspira la tatuajele magice, pentru ca Wat Bang Phra gazduieste anual cel mai mare festival de tatuaje din lume. In timpul celei de-a patra zi a evenimentului, de obicei tinut la inceputul lunii martie, mii de credinciosi convinsi de puterea tatuajelor vin din toate colturile Tailandei si din afara tarii sa primeasca noi modele sau sa si le refaca pe cele pe care le-au primit odata cu binecuvântarea calugarilor care vin aici.

 Maestrul tatuator Luang Pi Nunn a creat 29 de tipuri de tatuaje magice. El este numit U Na Lome si fiecare dinte cele 29 de modele il reprezinta pe Buddha asezat. Maestrul calugar spunea, despre tatuaj: „Nu numai ca te va proteja, dar va opri gândurile rele inainte sa devina actiuni”.

Dar acest eveniment nu este numai pentru barbatii care doresc sa fie tatuati de calugarii lor preferati. Familiiintregi vin sa vada diversitatea de amulete ori sa guste din numeroasele de mâncare, sa participe la jocurile organizate, sa observe numerele de circ si sa asculte mantrele calugarilor budisti. Este ca un enorm festival dedicat tatuajelor. 

Calugarii tatueaza in multe temple diferite, si fiecare isi alege spatiul de lucru dupa preferintele personale. Unii calugari lucreaza pe verande in afara templelor, numite wat in tailandeza, in timp ce altii prefera intunericul si colturile umbroase dinauntrul templelor. Unii inca prefera sa lucreze singuri, altora le place sa imparta o camera cu doi sau mai multi tatuatori.  

 Credinciosii vin la festivalul anual Wat Bang Phra cu miile ca sa primeasca tatuaje despre se crede ca aduc noroc sau genereaza succes in munca sau afaceri. Alte tatuaje sunt aducatoare de carisma purtatorului sau il fac mai atractiv pentru sexul opus. In unele cazuri, dusmanii pot fi transformati in prieteni cu anumite tatuaje, in timp ce alte modele aduc purtatorului abilitatea de a conduce sau de a convinge prin discursuri, ceea ce adauga persoanei o virtute sacra. 

Unealta de tatuat a calugarilor este un tija de metal, lunga de vreo 60 de centimetri si ascutita, despicata la un capat cam cinci centimetri ca sa formeze un vârf gen furca, ascutit ca un ac. Spatiul creat intre cele doua vârfuri ascutite actioneaza ca un rezervor care tine pigmentul pentru tatuat. Aceste unelte arata mai mult ca o furculita folosita la gatitul carnii sau al legumelor la gratar.

 In Tailanda, locuitorii folosesc amulete si tatuaje pentru protectie si pentru as-i indeplini dorintele. De asemenea, ei folosesc incantatii derivate din versetele budiste numite katha, intr-o diversitate de contexte, de la vindecari pâna la dresarea elefantilor si protejarea de vraji.

 Multi devotati ai Wat Bang Phra vin aici ca sa primeasca tatuajul care il intruchepeaza pe Hanuman, regele maimuta, pentru ca se crede ca aceasta figura este invincibila si nu va muri niciodata.

Unii calugari folosesc un stil punctliniar, in timp ce altii realizeaza lucrari din linii fine. Cerneala sau tusul folosite de calugari sunt pastrate in recipiente personale, iar unele se crede ca au capacitati protectoare speciale datorita ingredientelor lor neobisnuite si magice folosite. De exemplu, unii arjani folosesc lemn de santal, inmuiat in ierburi sau ulei alb de susan. Se spun ca se mai foloseste grasime de la animale salbatice ca elefantii, tigri, ursi, si chiar venin de cobra sau grasime de la barbia cadavrelor. Altii spun ca la pigmentul chinezesc a mai fost adaugata pielea exfoliata a unui arjan, amestecata cu apa sfintita. In aceste cazuri, se crede ca tatuajul realizat cu acest tus determina ca oamenii care interactioneaza cu purtatorul sa se comporte ca si cum s-ar afla in prezenta unui calugar. Astfel tatuajul ar influenta oamenii din jur sa se comporte cumva smerit si sa trateze purtatorul cu respect.

In Tailanda, exista un mod de a câstiga protectia prin cresterea puterii personale. Fiecare tatuaj are un spirit care poate poseda purtatorul. Unii calugari sunt cunoscuti ca având intelepciunea necesara de a crea dar si de a testa tatuajele. Calugarii insisi sunt inlocuitori ai lui Buddha, iar asta ii face niste fiinte extrem de puternice.

Pustnicilor indieni Ruesi li se inchina arjanii si clientii lor, pentru ca se crede ca acesti oameni au adus tatuarea in Tailanda in trecutul indepartat. Ruesi sunt, de asemenea, importanti pentru ca in mitologia tradi]ionala indiana rolul lor era de intermediari intre oameni si zeitati.

In general, exista trei categorii de tatuaje care pot fi primite la Wat Bang Phra: cele care actioneaza asupra celorlalti, cauzând sentimente de prietenie,  admiratie sau de frica de purtator; cele care actioneaza asupra clientului, crescându-i abilitatile de vorbire care il fac pe ascultator sa execute ceea ce purtatorul cere si inzestrându-l cu mult curaj; o alta categorie este cea a tatuajelor care creeaza o bariera protectoare in jurul persoanei si impiedica orice fel de animal sa il muste, cutit sa il taie, gloante sa intre in corp sau foc sa il arda. Tatuajele magice pentru aceste scopuri sau altele (de exemplu pentru sanatate eterna) sunt, intr-un fel, ca medicina preventiva si pot fi interpretate ca vaccinarile impotriva diferitelor boli sau ghinioane.

Dar exista si tatuaje care nu pot fi vazute. Acestea sunt tatuajele cu ulei despre care se spune ca sunt tot la fel de puternice ca si diversitatea de tatuaje cu pigmenti. Unii calugari folosesc ulei de susan sau cocos care este amestecat cu alte ierburi si lemn de saltal. Unii dintre cei mai puternici arjani de la Wat Bang Phra, ca Luang Pi Nunn, este acoperit cu astfel de tatuaje.

Calugarii lucreaza in diverse moduri. Unii folosesc aceeasi unealta lunga iar si iar, curatând tija cu alcool la fiecare sesiune de tatuat. Altii folosesc unelte diferite pentru fiecare persoana pe care o tatueaza. Altii schimba diverse recipiente de cerneala. Ca fiecare tara din lume, si tailandezii au probleme cu bolnavii de hepatita sau cu SIDA.

Niciunul dintre tinerii care intra in spatiul de lucru al unui calugar nu sufla o vorba si, de obicei, doi prieteni barbati ii tin intinsa pielea pentru calugar. Unii detinatori de tatuaje intra intr-o stare de transa usoara in timp ce sunt tatuati, altii intra in stare de meditatie. In afara de clientii ocazionali semi-posedati, zona din jurul careia tatueaza calugarii ramâne atât de tacuta incât nu poti auzi nimic. Indiferent de client, care poate sau nu sa fie posedat, calugarul continua sa introduca pigmentul sub piele, oprindu-se numai pentru a indeparta sângele care curge sau sa ia o gura de energizat ori sa traga dintr-o tigara bine pozitionata. Dupa ce tatuajul este terminat, calugarul murmura o rugaciune si presara peste tatuaj o pulbere magica. Aceasta actiune realizeaza o comunicare subtila intre detinatorul tatuajului si puterile meditative si transcendentale ale calugarului, similare cu ale lui Buddha.

Tatuajele razboinicilor Iroquois

In momentul in care scriitorul american Lewis Henry Morgan a publicat lucrarea sa despre cultura indiana, numita „Irquois”, in 1851, obiceiul tatuarii se pierduse in negura timpului, in rândul poporului descris de el ca fiind atât de animat. Misionarismul dar si sfârsitul razboaielor tribale, a fortat adaptarea populatiei respective la moda europeana, cu ornamente mai putin permanente ale corpului, contribuind astfel la declinul acestui important obicei al tatuarii.

 

Motivele purtate de razboinicii Irquois din bataliile cu Regele Philip (1675-1676) arata o concordanta intre linia scalpului si ranile suferite. Tatuaj cu Manitou lânga gura si o pasare in zona sternului. Pe spatele obiectului, se pot observa câteva figurine fara cap, reprezentând numarul inamicilor ucisi.

Desi traditia tatuarii era cândva destul de raspândita in zona de nord-est, pâna astazi s-au pastrat surprinzator de putine dovezi istorice care sa ofere detalii despre forma, utilizarea sau semnificatia ale acestei arte de nesters. De fapt, singurele dovezi substantiale existente, cu privire la aceste obiceiuri de mult apuse, sunt cele continute de documentele de la inceputul secolului al XVIII-lea, respectiv câteva portrete de conducatori de osti tatuati si arme inscriptionate din acea perioada.

Pentru ca „dosarul” privind tatuarea in aceasta regiune inca nu a fost completat si documentat corespunzator, voi incerca sa lamuresc câteva aspecte ale acestei traditii aproape uitate, prin acest articol. Scopul meu este de a scoate la iveala intelesurile ascunse din spatele acestor simboluri, prin studiul grupurilor de razboinici si a tatuajelor din fotografiile realizate la aceste popoare, fotografii in care se pot vedea tatuajele acestor razboinici.

Pe urmele razboinicilor

Populatiile Irquois care mai ramasesera in secolul al XVIII-lea - Mohawk, Oneida, Onondaga, Cayuga, Seneca si Tuscarora - se autointitulau „Popoarele Unite”, pentru a-si aminti mereu ca siguranta si puterea lor constau intr-o aderare stricts la Confederatia tribala. Alte grupuri, ca Mahican, care erau vecini cu Mohawk, devin aliate in jurul anului 1640, desi relatia cu acestia era, deseori, tensionata.

Fiecare membru din Natiunea Tribala Irquois era strâns legat de celalte prin casatorie si, intotdeauna, când se dadea strigarea la arme, razboinici din toate triburile de care era legata o familie erau recrutati sau chemati. Colectiv vorbind, razboiul nu se concentra pe competitie pentru resurse naturale sau cuceriri de noi teritorii. Era, mai degraba, parte dintr-un nesfârsit ciclu de ofrande sângeroase si morti violente.

Odata ce un razboinic Irquois atingea statutul de barbat, era inzestrat cu un nou nume inspirat dintr-o lista de apelative detinuta de un conducator. Cam tot atunci, tânarul era incurajat sa cutreiere prin salbaticie pâna ce isi va fi gasit propriul „Manitou” sau spirit protector personal, care sa il apere in lupta pentru tot restul vietii. Uneori Manitou-ul unui om era Soarele sau alt corp celest. Dar daca Manitou-ul era un animal, atunci pielea lui sau penajul acesteia erau purtate de idian in calatoriile sale si in razboi, deoarece se credea ca ar contine spiritul animalului respectiv.

Onondaga, arma de razboi, puternic decorata, a unui mare sef al razboinicilor, datând din 1760. Partea neagra este o imagine a razboinicului, concentrata pe tatuajele de pe gât, umeri si piept. Patru cercuri mici denota faptul ca a fost ranit de patru ori cu bile de muscheta. Pe o parte a armei, sunt reprezentate 13 siluete umane inarmate. Pe partea opusa, sunt detaliate campaniile militare la care a participat, chiar daca a fost sau nu ranit pe parcursul lor.

Manitou-ul unui razboinic era, de asemenea, tatuat pe pielea acestuia si, de multe ori, chiar pe fata. Când tânarul razboinic visa, se credea ca acesta este un semn divin sau un avertisment al asistentului sau spiritual care era in contact cu Maestrul: zeul razboiului (Areskoui) si Creatorul („maestrul vietii”), care se identificau cu Soarele. Aceste mesaje trebuiau respectate intocmai, indiferent de cât de absurde puteau sa para.  

Aproape toate tatuajele barbatilor Irquois erau distinctive pentru ei. Conform insemnarilor negustorului olandez Evert Wendell, din 13 august 1.706, un tânar din tribul Seneca numit Tan Na Eedsies, l-a vizitat pe Wendell in Albany, New York, si si-a finalizat tranzactia desenând o pictograms lângs semnatura sa. Acest desen numit „Tan Na Eedsies” di modelele tatuate pe fata sa, gât si piept erau considerate echivalente cu un fel de semnatura personala. Semnele faciale ale lui Tan Na sunt consistente ca dovada etnografica, la care se mai adauga un sarpe Manitou, o serie de pasari Manitou la marginea fruntii si de-a lungul nasului, dar si alte tatuaje pe gât, pâna la stern.

Uneori, Manitou-ul unui razboinic era gravat pe arma sa. Scriitorul german Johann Kohl, a intâlnit un razboinic Ojibway in Wisconsin, in 1850, care poseda o astfel de arma gravata. Acest om i-a explicat amanuntit despre mesajul personal al armei sale, inclusiv „visul vietii lui” sau viziunea datorita careia si-a gasit Manitou-ul, un vulture, pe care l-a pândit zece zile in salbaticie ca sa il poata obtine.

Desigur, razboinicii isi gravau, de asemenea, „gradele” militare pe arme, inslusiv numarul de inamici si de prizonieri capturati sau ucisi. Ei isi inscriau, de asemenea, modelele personale de tatuaje pe aceste arme mortale. Obiceiul nu numai ca se referea doar la curajul si indemânarea razboinicului, dar avea si un efect psihologic asupra dusmanilor lui, fiind o adevarata traditie pentru razboinici de a-si lasa câte o arma pe câmpul de lupta, infipta intr-un cadavru, pentru a putea fi identificati drept invingatori.

O arma Irquois foarte rara, din secolul al XVII-lea, lasata pe un câmp de lupta din Massachusetts, prezenta toate simbolurile amintite mai sus. Aceasta arma, se crede ca ar data din timpul razboiului Regelui Philip (1675-1676), si prezinta o serie de tatuaje faciale are posesorului sau, care se pare ca ar fi apartinut tribului Seneca sau Mohawk, dupa stilul tatuajelor. Dupa descoperirea unui rar document misionarist publicat in 1791, s-a dedus ca cercurile gravate pe corpul armei reprezinta, de fapt, capetele taiate de razboinic in lupta. Alte semne, ca vârfurile de sageata, aflate la baza armei, sunt, probabil, evidenta ocaziilor an care razboinicul a fost ranit, aceasta concluzie provenind din informatii similare deduse din alte dovezi istorice ale aceleiasi perioade. Alt model interesant de tatuaj seamana cu o arsura de la soare ce brazdeaza fata razboinicului de la gura pâna pe obraz.

Mai inainte, in acest articol, am notat ca motivele solare, de pasari sau reprezentand alte animale, erau, de regula, adoptate ca spirite Manitou si erau, de obicei, tatuate pe corp. Plasarea unor asemenea simboluri in zona gurii nu era intâmplatoare, din moment ce gura era considerata un fel de poarta catre suflet. Acest inteles poate fi edificat prin puterea mai multor exemple, mai ales prin cel al armei de la Muzeul National al Amerindienilor din Washington D.C., ce indica, in mod cert, un sarpe (Manitou) ce sugereaza ca „moartea isi inghite victimele”, asa cum precizeaza antropologul Edmund Carpenter.

Alte portrete din secolul al XVIII-lea, ale razboinicilor Irquois, aduc la lumina si mai multe semnificatii ale tatuajelor. Un astfel de portret este cel al luptatorului Mohawk Onigoheriago, care a  fost pictat si schitat intr-o vizita in Anglia, in 1.710. El purta tatuaje la baza scalpului, modele Manitou si motive in forma de V, marcând, probabil, numarul de rani pe care le-a capatat in razboi.

Manitou-ul acestui razboinic este, de fapt, un complex de simboluri, reprezentand silueta unei pasari, imbinata cu motive solare. De asemenea, razboinicul purta o pasare mare pe piept, indicând, probabil, un alt Manitou al acestuia.

Conform izvoarelor istorice, tatuajele in forma de V din zona sternului si cele de pe piept constituie simboluri obisnuite din timpurile triburilor Seneca, Mohawk si Cherokee. Acest obicei al tatuajelor pe stern se pare sa fi rezistat mai mult decât cel al tatuajelor faciale, iar unul din cele mai târzii exemple este aceasta miniatura in ulei, a conducatorului Oneida, Good Peter, din 1795.

Din punct de vedere al razboaielor, putem fi siguri ca motivul pentru care un razboinic ar putea fi influentat de visele sale sa adopte o pasare drept Manitou personal sau sa isi tatueze acest simbol este strict unul al intimidarii si al camuflarii lui, acesta devenind greu de observat daca se misca rapid pe câmpul de bataie, datorita tatuajelor numeroase.

Unele triburi imitau pâna si trilurile anumitor pasari pradatoare ca strigate de lupta, când isi decapitau inamicii. Se credea ca aceste pasari erau mesageri ai Fiintei Superioare, simbolizate de Soare. Se pare deci, ca era un canon ancestral, acela de a deveni asemeni unei pasari in lupta, caci lupta in sine nu era nimic mai mult decât o urmarire mitica. 

Tatuajele interzise

De aproape 50 de ani, traditia tatuarii prin taiere a poporului Makonde din Mozambic aproape s-a stins, odata cu ultima generatie de batrâni care purtau pe piele desene indraznete numite „dinembo”.

In mod traditional, barbatii si femeile Makonde primeau tatuajele faciale la pubertate si inaintea casatoriei. Deseori, aceste desene constau intr-o serie de ghilimele unghiulare suprapuse, numite „lichumba” sau „unghiuri adânci”. Inciziile erau facute cu un instrument ca un cutit de fier, numit „chipopo” si un carbune vegetal de ricin, care, frecat de incizii, producea culoarea albastru inchis. Când tatuajele faciale, extrem de dureroase, erau realizate, baietii si fetele erau uneori ingropati pâna la gât in pamânt, ca sa nu se zbata in timp ce tatuatorul ii taia in carne vie. Pentru Makonde, tatuajele faciale nu erau numai simboluri ale unui mare curaj, ci si expresii ale apartenentei si identitatii tribale.

Stilul neo-nordic de tatuare nu este numai foarte popular in rândul tinerilor, ci si in rândul generatiei mai in vârsta. De fapt, Colin ar putea detine un record mondial in ceea ce priveste respectul lor pentru ca, in 2009, el a marcat aniversarea a 103 ani a lui Karen Larsen in Danemarca, cu primul ei tatuaj, un desen nordic traditional pe un deget, simbol care se credea ca incorporeaza fortele naturale si energia. Bineinteles, chiar si cântareata si binecunoscuta actrita  Bjork poarta un tatuaj cu rune numit „vejviser” sau „compasul”, care, fara indoiala, a ghidat-o catre faima si noroc peste tot in lume.

„Când tatuarea era un obicei des practicat la Makonde, ritualul avea loc odata cu initierea unei fete. Si ambele ritualuri se desfasurau inainte ca o fata sa vrea sa se casatoreasca. Aceste ritualuri erau extrem de importante pentru ca, in calitate de actiuni simbolice, ele marcau separarea unei femei de copilarie si de casa parinteasca. In schimb, ele pregateau femeia pentru viata ei cea noua, aceea de sotie a viitorului ei barbat.

 

TATUAREA MAGICA IN TAILANDA

Tatuajele magice se numesc „sakyan” in tailandeza si se bazeaza pe texte antice ale khmerilor, o combinatie de cifre magice si caractere mitologice hinduse, inzestrate cu puteri speciale. Practicate, initial, numai de calugari, ele au atras, pe parcurs, si atentia tailandezilor de rând. Se crede ca unele dintre aceste desene magice protejeaza purtatorul de gloante si cutite, aduc noroc in afaceri, protejeaza de orice pericol, in timp ce altele dau putere, curaj si au chiar capacitatea de a atrage sortitul. 

 

DRESORII DE ELEFANTI DIN AYUTHAYA 

Timp de mii de ani, elefantul a jucat un rol important in istoria culturilor din sud-estul Asiei. Folosit in transport, constructii si razboi, elefantul, asemeni unui cal domesticit din lumea vestica, a ajutat la construirea mai multor tari asiatice, cum ar fi Tailanda, dar a si tinut la distanta invadatorii, de-a lungul secolelor.

Astazi, elefantul asiatic este pe cale de disparitie, iar populatia de elefanti din Tailanda este estimata la nu mai mult de 5.000 de capete domesticite si salbatice. Din moment ce vânatul a fost oficial interzis in 1988 (vânatul ilegal are loc, in continuare, in unele regiuni ale tarii, unde elefantii sunt hraniti cu doze imense de metamfetamine ca sa poata fi utilizati la munca zilnica pâna la epuizare), multi elefanti domesticiti au ajuns pe drumuri pentru ca nu au mai putut fi folositi la munca. Pentru elefantii salbatici, pericolul este, insa, si mai mare, pentru ca jungla s-a restrâns.

O alta problema cu care se confrunta elefantii in Tailanda este ca populatia de „elefanti domesticiti” imbatrâneste repede. Pe masura ce elefantii imbatrânesc, le scade utilitatea si numai cei tineri sunt folositi sa le ofere turistilor plimbari in jurul obiectivelor turistice. Elefantii batrâni au muncit din greu cea mai mare parte a vietii lor si ar merita sa se odihneasca pentru tot restul vietii, intr-un confort minim si cu demnitatea pe care le merita din plin. Insa, atât elefantii tineri cât si cei mai batrâni sunt vânduti peste granite. Mai mult, potrivit lui Ewa Narkiewicz, seful unui centru de ocrotire a elefantilor din Ayuthaya, „exista grupuri clandestine care se coupa cu procesarea carnii de elefant pentru consum, fiind folosite urechile, coada, trompa si chiar picioarele. Aproape orice parte dintr-un elefant este considerata un noroc si poate fi vanduta la un pret extrem de mare. Din nefericire, valoarea unui elefant mort este mai mare decât cea a unui elefant viu”.

 La fel ca oamenii, elefantii au inteligenta, emotii si memorie. Iar pentru ca multi dintre elefantii din Tailanda au fost abuzati fizic sau psihic de catre proprietarii anteriori, infometati, drogati sau supusi la munca pâna la epuizare, un mare procent din populatia elefantilor ramasi sau salvati este „traumatizata”.

 Tatuajul cu elefant al domnului Ya, desen care se mai numeste si Chang. Budistii cred ca insuti Buddha era un elefant inainte sa aiba forma umana. Este un tatuaj incredibil de puternic si magic.

 Piata regala a elefantilor din Ayuthaya este locul unde regii tailandezi prezidau selectia elefantilor salbatici pentru uzul oficial. Regele statea intr-un pavilion regal care este cladirea cu acoperisul rosu din fundal. Un altar care intruchipa un elefant alb era postat in mijlocul unui gard din busteni enormi care tineau prizonieri puii de elefant ingraditi.

 Primul document istoric despre un elefant in Tailanda este o inscriptie pe o piatra, datând din 1292, in timpul regelui Ramkamhaeng cel mare din Sukothai. El scrie ca a mers intr-o batalie cu elefantul sau cel mai iubit si i-a zdrobit pur si simplu pe dusmani.

Razboinicii Mahout, comandantii nobili ai elefantilor

Bastinasii numiti Mahout din Tailanda sunt oamenii care exceleaza in capturarea si dresarea elefantilor salbatici. Se spune ca sunt originali din Cambodgia, asa ca nu este surprinzator faptul ca mai toti „comandantii” de elefanti vorbesc una dintre limbile antice Khmer sau Kuay, ambele dialecte cambogiene.

In urma cu 700 de ani, Mahout erau razboinici regali, care intrau in batalii calare pe elefanti, luptând pentru regii din Imperiul Khmer. Ei formau batalioanele de elita, stapânindu-si elefantii ca pe tancurile moderne de astazi.

Pentru regii din Ayuthaya, importanta cea mai mare a elefantilor era aceea ca puteau fi folositi ca veritabile masini de lupts. Regii sau razboinicii nobili stateau pe gâtul elefantilor si o faceau pe cârmacii. Soldatii cu arme si „semnalizatorii” stateau in spatele lor; paznicul elefantului statea in spate, iar soldatii pedestrati obisnuiau sa protejeze picioarele elefantului. 

Desi elefanyii nu au mai fost folositi in razboaie inca de la mijlocul anilor 1800, „stapânii” (Mahout) elefantilor si bateriile de elefanti erau considerate cea mai importanta parte a armatei. Potrivit lui Ewa si lui Michelle, elefantii de razboi primeau un antrenament diferit: „Lor Pan este dresajul special al elefantului pentru a ataca cavaleria dusmana, a le smulge sulitele dusmanilor, de a le strivi in picioare caii si a le distruge calaretii. Tang Hune este antrenamentul pentru a ucide infanteria inamica, iar Pad Pan este modalitatea de a lua cu asalt fortificatiile si cladirile. Bamru Nga era vârful dresajului, unde elefantii erau antrenati sa se lupte unul cu celalalt, in timp ce calaretii lor puteau sa se atace sau sa se ucida, la rândul lor, cu sabia sau lancea cu cârlig sau vârful curbat”.

Unii mahouti, cum e Sai, nu numai ca poarta tatuaje pentru noroc si protectie in timp ce lucreaza cu elefantii, ci poarta si mici talismane de alama cu Buddha, ascunse in pieptar. Pentru ca magia lor sa func]ioneze, trebuie sa-i oferi spiritului protector un pic de mâncare in timpul mesei. 

Asezamântul regal al elefantilor din Ayuthaya

Mahoutul Toi povesteste despre primul sau tatuaj: „Am simtit puterea magica inundându-mi corpul. Acest tatuaj imi va da incredere, protectie si ma va ajuta sa stau concentrat când lucrez cu elefantii”

Orasul Ayuthaya este asezat la 53 de mile (vreo 85 de kilometri) la nord de Bangkok. Intre 1350 si 1767 AD, a fost capitala Siamului, pâna când a fost arsa si jefuita de catre Burmezi. 

Dupa aceasta perioada, capitala statului a fost mutata la Bangkok. Pâna la finalul secolului al 17-lea, orasul avea deja un milion de locuitori rezidenti si era vizitat de europeni si alti ambasadori straini care pretindeau ca era cel mai modern oras care infrumuseta lumea in acele timpuri. Aici mai rezista inca peste 500 de temple, multe dintre ele fiind construite de regii tailandezi pentru a comemora victoriile in razboaie sau pentru a inalta ofrande pentru reusitele lor ori in numele familiilor lor, asa cum cere  traditia budista. Astazi, cei mai multi tailandezi inca practica budismul theravada.

„Inaltarea de laude” (Tham Boon) este un concept budist inrudit cu karma pozitiva. „Meritele” cresc cu timpul, augumentate de actiunile pozitiv karmice (boon) dar, in acelasi timp, pot decadea prin actiunile „pacatoase” (baap). „Laudele” sau „meritele” sunt practici religioase adesea asociate norocului dar si ele au si rol de „moneda morala”. Orice actiune de compasiune sau inteleapta creeaza „merite”, dar una dintre cele mai puternice actiuni pozitive era daruirea de mâncare, bani sau haine calugarilor budisti. Un alt mod de a creste pozitiv karmic, in afara de calugarire, era ridicarea unui templu, ajutarea reconstructiei, repararea sau restaurarea unui templu sacru.

De-a lungul istoriei, elefantii au fost folositi de catre regii din Ayuthaya pentru a largi convingerile religioase si actiunile karmice pozitive prin reconstruirea de temple si mânastiri budiste si prin ridicarea anumitor temple sacre dedicate lui Buda. In Ayuthaya, aceste temple erau special concepute pentru a simboliza cosmologia budista care prevede ca cel mai inalt munte numit Meru este centrul universului unde locuieste zeul Indra, conducatorul universului. De asemenea, templu este locul unde sunt pastrate relicvele lui Buddha.

Cei mai multi isi vor spune ca magia reala a tatuajelor tailandeze provine de la calugarii budisti care fac aceste tatuaje si chiar cele mai mici si sarace comunitati din Tailanda tin cu sfintenie la templele si calugarii lor. Formele de animale care aceea a elefantului sunt parte a formulei magice a unor tatuaje, dar tatuajul de pe spate a acestui mahout mai are batuta si o katha sfânta, adica o diagrama cu versuri magice scrise in khom, caligrafia sacra a limbi khmere antice. Katha este luata din invatamintele lui Buddha si ori este scrisa pe piele ori codificata si criptata in diagrame pe care numai calugarul invatat le stie. Katha si diagramele sunt folosite in fiecare categorie de tatuaj tailandez, iar fiecare vers depinde de functia tatuajului.

La fiecare  tatuaj magic, calugarul recita katha inainte, in timpul si dupa tatuare. Desi aceste versuri pot fi auzite ca in soapta sau abia murmurate, greu de inteles de catre client, puterea tatuajului nu va functiona pentru client decât daca acel calugar se va supune continuu cel putin unuia dintre cele cinci concepte budiste pe parcurul vietii. Numai barbatii poarta aceste tatuaje puternic colorate, nu si femeile. Doar unii calugari tatueaza si femei, dar numai cu uleiuri invizibile. In incercarea lor de a face acest lucru, laicii sunt atenti sa nu ucida, sa nu fure, sa nu minta, sa nu faca excese alimentare si sa nu se intoxice folosind diverse substante, dar nici nu practica acuplari sexuale nepotrivite.

Devenind un arjan

Multi ucenici sustin ca versetele tatuajelor (katha) au putere pentru ca insesi cuvintele sacre au putere. Altii sugereaza, insa, ca nu cuvintele in sine au putere magica, ci mai degraba sursa si circumstantele in care au fost invatate. De exemplu, nu poti pur si simplu memora o katha si sa te astepti ca ea sa si fie eficienta. Trebuie sa inveti katha de la un profesor devotat sau de la un calugar cu care ai stabilit un ritual de relationare pentru ca aceste persoane au o capacitate aparte, Kung, o putere care nu se refera doar la componentele fizice ale corpului, ci si la bunatate, daruire sau un privilegiu pentru care „ucenicul” ar trebui sa arate recunostinta si respect. Fiinte cum sunt calugarii budisti cu kung sunt puternice, iar daca oamenii incep sa relationeze cu ei, atunci ei au acces la acea putere. Astfel, respectând perceptele si fiind o fiinta onorabila, calugarii pot crea putere pentru ei insisi care poate fi transmisa ucenicilor lor sau clientilor lor prin tatuaje.

Tatuajele au forta pentru ca ele nu numai ca absorb puterea tatuatorului, ci si invataturile lui Buddha si spiritul lui Buddha. Aici se regasesc toate sursele puterii (kung). Astfel, tailandezii care practica si urmeaza budismul folosesc un set de teorii despre natura lumii, fiinte si puterile din ele si modul in care acestea sunt relationate intre ele. Aceasta credinta este un sistem integrat de idei si concepte pe care ei le folosesc sa interpreteze lumea si sa-si organizeze treburile zilnice.

meseria de tatuator se invata devreme

Meseria de tatuator, ca si altele, se invata inca din tinerete.

La 2 ani , incepe lectia cu testarea aparatului de tatuat.

Ca totul trebuie se mearga perfect!

Stupid Tattoo's

Dupa ce primul articol cu tatuaje urate, a fost vazut de colegi tatuatori, prieteni, si cititori, au inceput sa soseasca cat mai multe poze cu tatuaje nereusite, ce au gasit prin internet sau pagini de socializare.
Prin a prezenta aceste tatuaje nu doresc sa jignesc pe nimeni, doresc sa arat ca nu se poate asa ceva in era XXI.  Parerea mea personala este; ori inveti sa tauezi cat de cat bine, ori te lasi de meserie si nu bati joc de pielea oamenilor. Si eu si alti tatuatori au fost incepatori, insa au avansat, ori sau lasat de meserie!

Old Tattoo Machines

Vreau sa prezint cateva imagini cu aparate de tatuat de acum mai bine de un deceniu, aparate de tatuat din anii 1990-1997.
Pozele provin din anii 1996-1997, probabil artistii, stapanii aparatelor de tatuat, le mai au chiar si azi in colectia lor.