Tatuaje traznite

Idei cu si despre tatuaje

·       Daca va duceti la mare si nu aveti chef sa stati tot timpul cu ochii pe copii, aveti, de acum, o alternativa: tatuajele temporare cu numarul de telefon si adresa. In cazul in care cel mic se rataceste, nu e nevoie decât de un binevoitor care sa sune la numarul tatuat pe copil. Prima a facut-o o mamica din Anglia dupa ce si-a pierdut fetita pe un stadion de fotbal. Solutia a fost folosita peste hotare cu succes in cazul mai multor batrâni care sufereau de Alzheimer si a unor bolnavi de retard mintal.

·       Ce e mai stupid decât sa vrei sa fii cool si sa-ti tatuezi pe frunte cuvântul STUPID? Ei bine i-a iesit unui petrecaret care acum se simte perfect in pielea lui mai ales când se uita in oglinda si se intreaba, probabil, ce scrie acolo. 

·       Te duci la doctor si te trateaza cu un... tatuaj. I s-a intâmplat unei femei din Statele Unite. Tânara s-a prezentat la spital pentru o hernie de disc, dar dupa operatie a descoperit ca avea un tatuaj temporar ce semnifica un trandafir rosu, pe... fund. Chirurgul s-a scuzat motivând ca nu a dorit decât ca pacienta sa se simta mai bine. Asa a fost, dar la tribunal, pentru daune morale.

Un fost soldat si-a tatuat pe corp numele a 223 de colegi morti in Afganistan, in semn de onoare pentru sacrificiul lor. Pieptul si spatele barbatului sunt pline de numele celor pe care a vrut sa ii cinsteasca. Shaun Clark are de gând sa innoiasca lista in fiecare an când are loc comemorarea soldatilor cazuti la datorie. Prin gestul sau el vrea sa si strânga bani pentru familiile soldatilor trecuti in nefiinta si pentru cei raniti in armata.  

 Incet dar macabru , Golden Palacae Online Casino isi atrage atentia publicului din nou asupra lui. De data asta a fost o americanca din Salt Lake City care si-a tatuat pe frunte goldenpalace.com  Din moment ce nu isi permitea scolarizarea fiului sau ea si-a decis sa-si tatuaeze acest slogan pe frunte contra sumei de 10.000$

Alte tatuaje socante:

Henna vs Temporary Tattoo's

  Tatuajele cu henna

AVERTISMENT

Tatuajele negre cu henna pot fi extrem de periculoase pentru sanatate, anunta intr-un comunicat Ministerul Sanatatii. Directia Generala de Industrie si intreprinderi - Sectorul Cosmetice din cadrul Comisiei Europene a organizat o serie de intâlniri intre autoritatile competente in domeniul supravegherii pietei produselor cosmetice din statele membre UE (PEMSAC), in urma carora s-a stabilit ca, in toate statele Uniunii Europene, sa se deruleze o campanie de sensibilizare si informare a populatiei cu privire la riscurile ce pot sa apara prin utilizarea tatuajelor negre cu henna. 

Pentru cei care nu au inteles mare lucru: Doar tatuajele negre sunt periculoase deoarece henna neagra contine chimicale! Henna naturala rosiatic nu este toxic!

Mai multe tari europene, printre care Franta si Germania deruleaza deja campanii de informare a publicului, ca urmare a numeroaselor reactii adverse si infectii semnalate de medicii dermatologi, in cazul pacientilor tatuati cu henna neagra.

Ministerul Sanatatii din România a decis, de asemenea, sa se implice in aceasta miscare, printr-o campanie de informare cu privirea la riscurile pe care le implica tatuarea cu henna.

Henna, lawsonia inermis, este o planta care provine din zonele tropicale sau subtropicale din Africa de Nord, Orientul Mijlociu si Sudul Asiei si este folosita, de mii de ani, pentru vopsirea parului. Cu adaosuri sintetice, saruri metalice si alri coloranri din plante, se poate produce o gama larga de culori. Cel mai adesea, calitatea acestor ingrediente este indoielnica.

In ultimii ani, moda tatuajelor a cunoscut o larga raspandire in Europa, acest lucru determinând folosirea compusilor din henna in tatuarea temporara. Ca si in cazul vopselei de par, adaugarea unor ingrediente necunoscute s-a practicat si cu henna in cazul tatuajelor.

Tatuajele cu henna neagra nu sunt tatuaje definitive si se estompeaza in câteva saptamâni. Pentru a se obtine culoarea neagra a tatuajelor si pentru a le prelungi durata, se adauga la henna o concentratie mare de coloranti.

Potrivit comunicatului Ministerului Sanatatii, colorantii adaugati plantei pot cauza reactii alergice grave. Simptomele apar dupa câteva zile. Aceste reactii alergice se pot manifesta prin mâncarimi, roseata, pete, pustule sau chiar decolorarea permanenta a pielii si cicatrici. Utilizatorii pot dobândi o sensibilitate permanenta la aceste substante si pot dezvolta dermatita de contact alergica. In aceste cazuri, reactiile pot fi violente, câteodata necesitând interventie medicala de urgenta si chiar spitalizare. Aceste efecte se pot limita la zona tatuajului, la zona inconjuratoare sau se pot raspândi pe intreg corpul.

Aceste reactii pot cauza poli-sensibilitate, in special in cazul cauciucului, hainelor si incaltamintei sau al vopselelor de par in care se folosesc astfel de coloranti, dar si in cazul produselor care contin substante comparabile, cum ar fi produsele de protectie solara si anumite medicamente. Aceasta sensibilizare poate impiedica practicarea unor anumite profesiuni, cum ar fi coafatul. O astfel de sensibilizare este din ce in ce mai ingrijoratoare, deoarece afecteaza copii sau adolescentii si poate cauza probleme si in viata zilnica, profesionala a acestora. Trebuie, de asemenea, precizat faptul ca aceasta sensibilizare este ireversibila si dureaza toata viata.

De obicei, tatuajele temporare cu henna neagra se fac in timpul verii, mai ales in cadrul evenimentelor in aer liber. Deoarece efectele adverse apar abia dupa trei - patru zile, turistii nu se mai pot confrunta cu artistul care i-a tatuat. Din acest motiv, lipsa consecintelor ii face, deci, pe tatuatori sa nu se ingrijeasca de calitatea si siguranta pastei cu care efectueaza tatuajul. 

Cum se poate recunoaste henna neagra? De obicei, pasta naturala de henna este de culoare verzui-maronie sau verde-maroniu foarte inchis. In cazul in care culoarea pastei artistilor/pictorilor care fac tatuajul este mai inchisa, este cel mai probabil ca la pasta au fost adaugati coloranti, deci trebuie evitata.

Tatuajele temporare: adevar sau minciuna?

Tatuaje care rezistă doar câteva luni. Sau câţiva ani?
From Karen Hudson, for About.com – Your Guide to Tattoos / Body Piercings

Bănuiesc că ai auzit de aşa-numitele tatuaje semi-permanente, cele care durează doar şase luni. Sau şase ani?
Se pare că nimeni nu ştie cu exactitate, şi asta pentru că nu pot fi făcute. Oricum, zvonurile sunt reale şi unele persoane chiar pretind că pot face astfel de tatuaje. Unii declară că tatuajul dispare după şase luni până la un an, alţii, aproximează între trei şi cinci ani. Cei din urmă sunt ceva mai isteţi: cine îi mai găseşte după cinci ani?

De ce doresc oamenii un tatuaj semi-permanent? De ce este această idee atât de populară? Deoarece nu vor să se implice. Peste 40% din cupluri sfârşesc printr-un divorţ; deci, uneori trebuie să trăieşti cu tatuajul mai mult decât cu perechea ta! E uşor de înţeles de ce ideea unui tatuaj “de scurtă durată” surâde multora. Te-ai răzgândit? Nici o problemă. În câteva luni va dispare.

Ei bine… NU!

De fapt, atunci când pigmentul este introdus în piele, acolo rămâne. Se mai şterge cu timpul, dar nu dispare. Nu există o cerneală magică, ce dispare după o perioadă determinată de timp.

Unii spun că introduc pigmentul atât de superficial, încât tatuajul nu devine permanent; că pigmentul va intra cumva într-un strat de piele temporar, care se curăţă cu timpul. Acest lucru este de asemenea imposibil. Sunt trei straturi de piele, majoritatea tatuajelor sunt făcute în cel de al doilea strat. Dar dacă e făcut doar în primul strat al pielii (ceea ce necesită o precizie chirurgicală, o adevărată magie chiar), tatuajul va dispare foarte repede. Dar nu total. Nimeni nu ar putea garanta că pigmentul nu a pătruns mai adânc. Ce ar rămâne, ar fi un “semi-tatuaj” nedefinit, unele umbre, cu puncte de culoare pe ici-colo.

“Klicks Tattoo” citează “The Times”, unde Dr. Arthur Morris – chirurg plastician – spune: “Un tatuaj rămâne doar dacă e făcut în dermă (stratul de celule de sub epidermă). Cu alte cuvinte, nu există cale de mijloc”. În acelaşi articol se mai spune: “Studiourile profesionale, nici măcar nu menţionează aceste aşa-numite tatuaje temporare. Acestea sunt făcute prin saloanele de coafură sau standuri prin super-market-uri. Iar cei ce le fac, pot chiar crede că sunt temporare”. În acest caz, tatuajele semi-permanente sunt făcute de către creduli, credulilor.

În concluzie, nu este decât o înşelătorie. “Stick On tattoos" (desene care se aplică pe piele cu ajutorul hârtiei) sunt temporare (3-7 zile), cele făcute cu henna sunt temporare (2-4 săptămâni), iar tatuajele sunt permanente. Acestea sunt opţiunile reale pe care le aveţi. Dacă nu eşti pregătit să păstrezi tatuajul tot restul vieţii, poate ar fi mai bine să nu-ţi faci unul deloc.

P.S. Exista un tip de pigment UV, aproape invizibil pe piele, se vede doar la lumina UV, si cu timpul se dizolva sub piele si se va vedea foarte slab si la lumina flourescenta. Culorile din aceasta gama de pigment, se vad spalate, ele devin intense si stralucitoare doar la lumina UV.

Tatuajele primelor natiuni ale Americii de Nord

Abordam din nou subiectul tatuajelor din America de Nord pentru ca este unul fascinant si inepuizabil. Traditiile vechilor triburi demonstreaza ca in aceasta zona este unul dintre leaganele artei tatuarii corpului. Iata câteva relatari ale exploratorilor din secolele trecute, martori la realizarea tatuajelor originale.

 

Daca cei mai multi savanti ai secolului XIX nu au aratat un mare interes asupra subiectului tatuajelor nord-americanilor nativi, secolele anterioare arata o adevarata fascinatie asupra ritualurilor pe care exploratorii si misionarii le-au intâlnit la populatiile autohtone. A. T. Sinclair a fost primul savant cercetaror al culturii nord-americane care a sintetizat informatiile din toata literatura vremii si a realizat pentru prima data o lucrare cu tema tatuajelor („Tatuarea indienilor americani”) care cuprindea tot ce se stia despre aceste obiceiuri in fiecare arie geografica a Americii de Nord.

Potrivit lui, exploratorii si misionarii francezi ai secolului al XVII-lea, care au calcat pentru prima data in estul Canadei, au lasat unele dintre cele mai interesante descrieri despre tatuajele practicate in America de Nord.

Gabriel Sagard-Theodat a scris despre tatuarea Huronilor, in 1615: „Ceea ce mi se pare cel mai ciudat si evidenta nebunie este ca Huronii, ca sa fie considerati curajosi si temuti de dusmanii lor, luau osul unei pasari sau al unui peste, il ascuieau ca pe o lama  si il foloseau sa-si graveze sau sa-si  decoreze corpurile prin multe intepaturi, cam asa cum am grava noi o farfurie de cupru cu un stilet. In timpul acestui proces, ei arata un curaj si o rabdare admirabile. Cu singuranta simt durerea, dar ramân nemiscati si muti, in timp ce prietenii lor indeparteaza sângele care le curge din incizii. Ulterior, ei freaca ranile cu o culoare neagra sau o pudra asa incât semnele gravate sa iasa in evidenta”. 

Tot din secolul al XVII-lea, au ramas numeroase referiri la tatuajele populatiilor din America de Nord, scrise in rapoartele lor de catre misionarii iezuiti. Cele mai multe dintre aceste povestiri au fost trimise la Paris si adunate in volumele intitulate „Relatiile iezuite”. Misiunile iezuite erau imprastiate prin toata Canada, asa ca, având martori in numeroase zone si din multe triburi, s-a putut trage concluzia ca tatuarea era un obicei frecvent si practicat de aproape toate populatiile bastinase. 

In 1653, Francois-J. Bressani a scris: „in scopul de a picta urme permanente pe ei insisi, ei (n.r. - batinasii) aveau de suportat dureri imense. Pentru tatuare, aveau nevoie de ace, sule ascutite sau ghimpi. Cu aceste instrumente ei intepau pielea trasând imagini de animale sau monstri, ca de exemplu vulturul, sarpele, dragonul si orice alt desen doreau. Ele erau gravate pe fata, gât, piept sau alte parti ale corpului. Apoi, in timp ce intepaturile care formau desenul erau proaspete si sângerau, ei aplicau carbune sau alta culoare neagra care se amesteca cu sângele si penetra rana. Imaginea devenea astfel imprimats si de nesters de pe piele. Obiceiul este atât de mult raspândit ca eu cred ca in multe dintre aceste triburi native ar fi imposibil sa gasesti singura persoana care sa nu fie insemnata astfel. Când aceasta operatiune este efectuata pe tot corpul, este foarte periculos, mai ales pe timp de vreme rea. Multi au murit dupa aceasta practica, fie ca rezultat al unor spasme pe care le produce durerea probabil, fie din alte motive. Nativii morti astfel erau considerati cu mândrie martiri dupa aceste obiceiuri bizare”.

Tatuarea nord-americana era deseori asociata cu practicile religioase sau magice. De asemenea, era folosita ca ritual simbolic in ceremoniile de trecere la pubertate.

Nici legendele despre tatuaje nu sunt mai prejos. De exemplu, indienii din tribul Soiux credeau ca dupa moarte spiritul unui razboinic incaleca fantoma unui cal si se indreapta catre calatoria sa spre „marile colibe” ale vietii de apoi. De-a lungul drumului, spiritul razboinicului va intâlni o femeie batrâna care-i blocheaza= calea, cerându-i acestuia sa ii vada tatuajele. Daca acesta nu are astfel de insemne, ea il intorce din drum si il condamna sa se revina in lumea celor vii ca o fantoma ratacitoare. 

Multe triburi practicau tatuarea terapeutica.In tribul Ojibwa erau tatuate tâmplele, fruntea si obrajii celor care sufereau de dureri de cap si de dinti, simptome despre care se credea ca erau cauzate de spirite malefice. Ceremonia de tatuare era acompaniata de cântece si dansuri cu rol de exorcizare si protectie. 

Tatuarea era, de asemenea, folosita sn onoarea razboinicilor care s-au distins in lupta prin fapte vitejesti. Multi europeni au povestit despre folosirea tatujelor ca mod de a inregistra realizarile in razboi. In volumul „Relatiile iezuitilor” din 1663, era mentionat ca un sef de trib Iroquois cunoscut de catre francezi drept „Nero” avea pe coapse 60 de caractere tatuate, fiecare dintre ele simbolizând un dusman ucis de propria lui mâna. 

Tatuajele din Orientul Mijlociu

Tarile Arabe si tatuajele

Daca va intrebati ce fel de tatuaje veti gasi in Tarile Arabe, ei bine raspunsul este cele artistice. Semnifica]iile lor diverse sunt imbogatite poate mai mult decât in orice alte zone cu broderii de sofisticate care le ridica rangul estetic. In acelasi timp, Tarile Arabe sunt pline de contradictii. 

Cele mai vechi dovezi ale tatuajelor in Asia de sud-vest au fost decoperite in 1930 când, in valea Tigrului si Eufratului, au fost gasite figurine pictate, datând de 6.000 de ani. Sir Leonard Wooley, arheologul care le-a descoperit a scris: „Pe umerii tuturor figurinelor, atât in fata cât si in spate, sunt semne pictate cu negru, altele redate prin bulgari mici de lut, lipiti pe ele; cred ca acestea sunt unele dintre primele tatuaje, ca cicatricile intâlnite la unele triburi salbatice de astazi”.

Cu timpul, multi calatori in Asia de sud-vest, din secolul al XIX-lea, au descris tatuarea in Tarile arabe. In 1827, Buckingham a scris: „Exista artisti in Bagdad, a caror profesie este sa decoreze formele doamnelor cu cele mai noi modele de coroane de flori, pe anumite zone si mijloc, sau de la sâni la talie. Iar pentru ca aceasta ocupatie necesita foarte mult timp, dar si multe «sedinte»,  asa cum ar spune un veritabil portretist englez, se pare ca artistii aveau suficient timp in a studia si a se perfectiona in frumusetea formelor feminine”.

Cu toate relatarile, exista, totusi, foarte putina informatie privind tatuajele in Tarile arabe. Cea mai completa lucrare este „Body marking in Southwestern Asia” („Marcarea corpului in Asia de sud-vest”) a lui Henry Field. Lucrarea este un studiu care abordeaza tatuarea, branding-ul si utilizarea de henna si kohl. El si-a cules informatiile din calatoriile sale in Egipt, Siria, Iran, Caucaz si zona Golfului Persic. Autorul considera ca originile tatuarii provin din vechile ritualuri religioase, iar la inceput marcarea corpului semnifica o parte a respectivelor obiceiuri. 

Populatiile nomade de beduini si de tigani (Nawar) se pare ca au avut principala influentaa, ei fiind cei care au introdus practica desenelor tatuate in triburile arabice sau non arabice. Femeile beduine erau pline de tatuaje facute, se pare, chiar de cei din triburile Nawar. Nawarii si-au lasat amprenta acestei practici asupra Siriei, Egiptului, Libiei, Iranului, Irakului chiar pâna spre secolul XX.  Insa, tatuarea treaditionala in Tarile Asiei de Sud vest era practicata de femei, iar metodele erau tinute secrete.

Tatuajele din Irak

Prin jurul anilor 1930, practica tatuarii s-a raspândit foarte mult in Irak. Tatuarea este cunoscuta, in termeni uzuali, ca „daqq” sau „dagg”. Numele provine de la un termen local care inseamna a „lovi” sau a „ciocani”, cu trimitere la tatuarea prin intepare, punct cu punct.

Astazi, tatuarea este un obicei care deja a inceput sa dea semne de disparitie din viata cotidiana a oraselor. Rareori clasele sociale inalte isi fac tatuaje si chiar locuitorii zonelor urbane din clasele de jos dispretuiesc marcarea corpului.

Cu toate acestea, putinii practicanti ai acestei arte deosebesc doua tipuri de tatuaje: cele decorative si cele vindecatoare. In timp ce tatuarea cu scop vindecator era facuta pe zonele dureroase sau ranite, tatuajul de infrumusetare (lilhila) este mai extins si mai elaborat. 

Tatuarea de vindecare era cel mai des folosita pentru entorse, numeroase persoane având desene impergnate pentru a scapa de durerile acestor afectiuni. Totusi, diverse semne si simboluri se regaseau si pe tâmple, frunte ori in apropierea ochilor, pentru a vindeca durerile de cap si problemele oculare.  Tatuarea era, de asemenea, folosita ca leac pentru infectii locale de piele s[i dureri si impotriva reumatismului.

Tatuajul magic sau vrajitoresc

In vechime, exista credinta ca unele tatuaje poarta puteri magice si ar putea impulsiona fertilitatea femeilor. Este vorba, de obicei, un simplu punct sau un desen mic constând in trei sau cinci puncte, aplicate sub clavicula, pe spate sau in zona lombara. Un punct pe vârful nasului unui copil asigura ca viata acestuia era prelungita. Unele femei aveau un sir de puncte in forma unui triunghi tatuat pe o palma pentru a fi sigure de devotamentul sotului. 

Percepere in timp

De ce arabii nu prea au tatuaje? Aceasta este o intrebare frecventa pe forumurile cu subiecte care privesc practica tatuarii. Unul dintre cele mai vechi roluri ale tatuajelor era acela de exorcizare. Uzitat in viata triburilor antice de nomazi arabi, fiind perceput de europeni ca un obicei al beduinilor antici, semnificatia magica si religioasa a tatuajului a capatat, treptat, rol de infrumuset]are a femeilor si a devenit o metoda obisnuita de machiaj. Obiceiurile religioase ale zonei au primat in fata vechilor practici de marcare a corpului. Asa ca, acum, in lumea araba, rareori vezi o femeie tatuata in orasele medii si mari. Principala motivatie este „credinta islamica potrivit careia obyinerea de semne impregnate in piele constituie un pacat si este interzisa deoarece incearca sa modifices[i sa distruga creatia lui Allah. Este interzisa plasarea unui obiect pe corp, care initial nu a fost acolo in timpul nasterii, cu scopul de a infrumuseta ceva care a fost deja perfectat”, explica un blogger din zona. „Motivele pentru care orice tatuaj efectuat in orice tara din Peninsula Arabica, ar costa cu 70% mai mult decât in oricare alta tara sunt ca artistii tatuatori sunt, de obicei, putini si nu promoveaza aceasta arta”, mai sustine bloggerul. In schimb, tatuajele cu henna sunt unele dintre cele mai cautate si utilizate in Lumea Araba, care este considerata leaganul desenelor cu henna. 

Valurile tineretii

Cu toate obstacolele sociale, recent, in Maroc a aparut un fenomen de noutate in privinta tatuajelor. Multe adolescente apar cu desene de diverse forme pe mâini, brate, gât si chiar pe fata, lucruri de care se mândresc. Moda tatuajelor a inceput sa se manifeste si in rândul tinerelor din Liban, destul de timid, deocamdata. Fetele deja nu se mai intâlnesc pentru a-si admira bijuteriile de lux ci mai degraba tatuajele cu design exotic si pline de culori stralucitoare.  In general, tinerele isi doresc desene pe brate sau mâini. Cine vrea sa fie ‚la moda” alege trandafiri, fluturi si alte modele speciale, pe gât. In acelasi timp, femeile adulte isi tatueaza mai degraba sprâncenele si isi fac conturul buzelor.

De obicei, sabloanele sunt alese dintre modele mai putin obisnuite. Trandafiri japonezi, frunze verzi picurând, modele grafice profunde si nepredictibile si o mare varietate de litere-flori, cuvinte de bun augur.

In ciuda traditiilor stricte, odata cu dezvoltarea progresiva a societatii, si femeile arabe se modernizeaza, iar tatuajele sunt, pentru unele dintre ele, modalitatile perfecte de a atrage atentia intr-un mod occidental. 

Animale tatuate

 Pesti Tatuati

Mai nou pestii, mai precis “pestii papagal”, beneficiza de serviciul tatuajelor. Miciile animalute acvatice au ajuns si ele prada unor noi investitii pe timp de criza. Tatuarea lor presupune si un pret ridicat, la achizitionare.
Cei care au lansat aceasta ideea sunt distribuitorii unei comapanii ce comercializeaza aparate de tatuat pesti in provincia Jiangsu, din China, care afirma ca, spre deosebire de celelalte metode de tatuare a pestilor, metoda lor presupune aplicarea vopselei cu un laser special. Tatuarea nu provoaca durere, iar vopseaua este permanenta. Pestii sunt decorati cu flori, caractere chinezesti sau diferite modele, iar unul costa cu aproximativ 3$ mai mult decat cel netatuat.

Pestii tatuati au aparut prima data in magazine in anul 2005, dar aceasta idee a devenit populara de-abea anul trecut.
Zhang Zhicheng, expertul in studierea pestilor afirma ca tatuajuarea cu laser este daunatoare pestilor atat pentru sanatatea lor cat si pentru pastrarea echilibrului psihologic.

 

Porci tatuati

Creatorul acestor opere, incadrate in curentul “arta fermiera” este un belgian de 43 de ani, pe nume Wim Delvoye. Acesta a povestit ca numerosi europeni sunt interesati de porcii pictati si au venit pana la Beijing, unde au fost expusi in cadrul unui alt eveniment cultural.

Oamenii ii pot achizitiona vii sau pot cumpara doar pielea lor, dupa ce acestia vor trece in nefiinta. Pentru a nu avea probleme cu protectia animalelor, taticul porcinelor tatuate a povestit curiosilor ca animalele au fost mai intai sedate.

Insa gura casca veniti sa vada curioasele exponate au mai aflat ca domnul Delvoye a vandut recent un tatuaj aflat pe spatele unui elvetian cu 120.000 de lire sterline. Asta inseamna ca atunci cand omul va muri, cumparatorul tatuajului va intra in posesia pielii. Si daca va intrebati ce-i asa de grozav la respectivul tatuaj, aflati ca este o imagine a Fecioarei Maria, al carei craniu este lipsit de viata.

Tatuajele in Borneo

Tatuajele din Borneo - exotism si traditie

Indepartate europenilor atât din punct de vedere geografic, dar si in ceea ce priveste cultura, Insula Borneo este unul dintre putinele locuri din lume unde tatuajul traditional este practicat si astazi. Astfel, Borneo se mentine drept unul dintre cele mai fascinante obiective de pe glob, in ceea ce priveste arta tatuajului.

Borneo, desi putin cunoscuta europenilor, este cea de-a treia insula ca marime pe glob, dupa Groenlanda si Noua Guinee. Dovezi arheologice recente arata ca insula a fost locuita de peste 50.000 de ani. Impartita politic intre Indonezia, Malaezia si Brunei, Borneo a imbinat influentele culturale ale tuturor acestor state. Intr-unul dintre cele mai exotice tinuturi ale arhipelagului indonezian, locuitorii au pastrat de-a lungul timpului, secretele fascinantei traditii a tatuajului.

Credinta in magie

In Borneo, magia face parte din viata de zi cu zi. Iar tatuajele sunt strâns legate de acest aspect. Inca din cele mai vechi timpuri, triburile Dayak si-au raspândit modelele, instrumentele si tehnicile de tatuare, piercing si alte arte traditionale pe tot cuprinsul Polineziei, iar multe dintre desenele si stilurile de tatuaj traditional seamana cu motive decorative gasite în arta de la Bali si Java. Este dovada ca, in epocile stravechi, bastinasii au avut o mare influenta culturala asupra zonei. 

Dintre artele Dayak, tatuajul de mâna este un simbol al statutului în viata si, de asemenea, a servit ca functie importanta dupa moarte. Simbolurile specifice aveau rolul de a lumina in intuneric astfel ca sufletul sa nu se rataceasca in cautarea râului mortilor.

Tatuajele au o mare importanţă în culturile vânătorilor de capete din Borneo. În cadrul tribului Dayak, artistul pregateste tatuarea cu un sacrificiu adus spiritelor strămosilor, prin tăierea unei găini sau a altor animale si împrăstierea sângelui. După o perioadă de incantaţii, artistul începea procesul extrem de dureros al tatuării, care dureaza, uneori, între sase si opt ore. Unele tatuaje erau aplicate chiar si pe parcursul mai multor săptămâni.

Rol social

Femeile din Borneo isi infatisau pe antebrat tatuajele ca pe simboluri ale unei maiestrii sau talent aparte. Atunci când o tânara fata purta un tatuaj semnificând priceperea ei la tesut, ea era considerata drept o partida avantajoasa pentru orice barbat.Tot in Borneo, tatuajele cu rolul de a alunga bolile erau configurate imprejurul degetelor sau incheieturii mâinii. Daca astazi, in rândul celor din Dayak, sunt putine femei tatuate, aceasta practica este inca extrem de populara in râdul barbatilor. Desi, modelele preferate sunt, in principal, traditionale, unele contin si elemente mai comerciale.

Tot în insula Borneo, din arhipelagul indonezian, se practică tatuajul complet, care se realizează pe durata mai multor zile, în urma căruia braţele bărbatului sunt acoperite cu desene care reprezintă frunzele de palmier, despre care se crede că îl protejează de spiritele malefice ale junglei. Pe piept este tatuat cu imaginea Copacului Vieţii, un simbol al puterii si divinităţii care îl protejează pe cel care îl poartă împotriva dusmanilor de moarte. După terminarea acestui ritual, bărbatul era considerat perfect si sacru si se credea că în viaţa de după moarte vă primi un trup de aur. 

În partea indoneziană a insulei Borneo, de exemplu, când un băiat aflat la vârsta adolescenţei din populaţia Ngaju Dayak se întorcea acasă de la vânătoare de mistreţi sălbatici era decorat pe umeri, realizarea sa fiind marcată sub forma tatuajului. 

In alte triburi din Borneo, tatuajele capata alte roluri. Printre Kayans, de exemplu,  barbatii sunt tatuati în principal pentru importanta modelului. Astfel, fiecare tatuaj are o semnificatie speciala si poate fi atasat la majoritatea desenelor si modelelor independente. La Kayans nu exista nicio ceremonie speciala sau tatuaj conectat la procesul de tatuare de sex masculin.

In schimb, in rândul tribului Kayan, există credinţa că sufletul sălăsluieste în cap si, prin decapitarea dusmanului, se poate pune stăpânire pe sufletul acestuia. Mai mult, învingătorul îsi însuseste si statutul victimei, atributele si puterile acesteia, fapt ce asigură fertilitatea si bunăstarea în cadrul tribului. De aceea, participantii la o vânătoare de capete încununată de succes, când se întorc, sunt tatuaţi, în semn de recunoastere, pe degete de obicei, cu imagini ale animalelor antropomorfe. Dacaun Kayan Sarawak a luat capul unui inamic, el poate avea partea din spate a mâinilor si degetele acoperite cu tatuaje, dar daca a avut doar o cota de sacrificare, isi poate tatua numai un singur deget, degetul mare.

Instrumentele folosite de artisti tatuatori din Borneo sunt simple, constând din doua sau trei piese din fier si lemn. Insa ele sunt pastrate cu grija, Intotdeauna intr-o cutie de lemn, special confectionata pentru ele.  

Simbolurile cele mai frecvente:

Frunzele de palmier - pe brate, protejeaza de spiritele malefice ale junglei

Copacului Vieţii - pe piept, un simbol al puterii si divinităţii care protejează împotriva dusmanilor de moarte

Bambusul - simbol al puterii, stabilitatii si permanentei, al unei vieti lungi si implinite

Broasca testoasa - creatoarea lumii, simbol al fertilitatii, animal sacru, statutul de lider, fertilitate, noroc, longevitate. Keling, cel mai puternic dintre zei, avea darul de a se transforma oricând intr-o broasca. Pe gât, proteja razboinicul impotriva taierii capului pe câmpul de lupta. 

Tatuajul in Dacia antica

Tatuajele tracilor

Reintoarcerea la totemurile... autohtone

Da, este adevarat, eram precursorii acestei arte, iar pentru stramosii nostrii, cei care au trat in spatiile pe care le locuim noi astazi, tatuajele aveau incaractura celor nobile simboluri.
Zeci de descoperiri arheologice au scos la iveala, in zeci de ani, existenta tatuajului complex pe teritoriul tracilor tn urma cu mai multe mii de ani. Dovezile dateaza din epocile neolitica, a bronzului si fierului. Vechimea lor ne face sa abordam din nou tema emblemelor totemice, de data acesta exact in spatiul stramosilor nostri.
Modul in care a evoluat tatuajul in spatiul ocupat de daci arata existenta unui sistem de totemuri foarte bine inradacinate in spiritul locuitorilor locului. Acestea au evoluat in timp. Din toate indicatiile antice reiese ca tatuajul se aplica pe fata si pe corp, intâi ca semn de neam (ginta sau trib), apoi ca semn de ales )categorie sociala, capetenie etc) si, cu timpul, rar ca podoaba. Trecerea de la tatuajul emblematic de tip totemic la tatuajul genealogic (de casta sau categorie sociala) si de la acesta la tatuajul ornamental se face treptat.




De la tatuaj la masti
Romulus Vulcanescu este etnologul si scriitorul român care a aratat modul in care tatuajul reprezinta amprenta unei civilizatii complexe, a unei culturi care avea la baza un sistem foarte bine dezvoltat de simboluri. In studiul sau „Mastile populare” el a schitat in linii mari caracterul totemic al tatuajului folosit in delimitarea spatiului protector, dara si in abordarile militare si civile. Istoricul preciza: ,,Omul primitiv se tatua, integral sau partial, pentru ca sa se deghizeze magic, ca sa-si insemne corpul cu embleme gentilico-tribale si ca sa se impodobeasca din orgoliu sexual. Deghizarea lui prin tatuare se facea in special din perioada initierii pâna la maturitate”. Scriitorul mai spune ca, „spre deosebire de barbati, care isi tatuau intregul corp, femeile isi tatuau numai partile care le scoteau in evidenta gracilitatea: pieptul, sânii, pubisul, fesele, coapsele si pulpele. Barbatii isi tatuau intregul corp, mai des fata. Tatuajul feminin era in esenta lui de ordin sexual; in substanta lui interveneau si elemente de ordin artistic. Barbatii se tatuau mai ales pentru practicarea magiei medicale si razboinice. In aceste ultime cazuri, tatuajul era atât de incarcat, incât facea sa dispara sub arabescurile lui trasaturile fizionomice”.
Romulus Vulcanescu mai arata ca „uneori, tatuajul se realiza prin inciziuni adânci in pielea fetei si a corpului, incepând din copilarie si durând pâna la maturitate. Aceasta repetare an de an a tatuarii se termina printr-un fel de sculptura in piele. Fiecare însemn tatuat purta un nume si indeplinea, in economia ornamentala a tatuajului, un anume rol ideogramic. Cine cunostea semnificatia deosebita a motivelor astfel tatuate putea citi titlurile gentilico-tribale ale posesorilor, geneologia lor totemica si preferintele personale. Tatuajul, ca procedeu de deghizare integrala a corpului sau numai faciala, a fost transmis mai apoi in alcatuirea mastilor-costume, a mastilor de cap si a mastilor de fata prin decalchierea (n.r. - copierea) striaturii, scarificarilor si inciziunilor pielii”.
Dovezile concrete sunt resturile de tatuaj facial gravate pe cnemidele (jambierele de metal folosite de soldatii greci) de argint descoprite la Agighiol, in Constanta.

De la triburile primitive la neam
|n perioada de inceput a neamului dacic, in timpurile primitive, tatuajul era un semn pe piele prin care se diferentiau clanurile, triburile, straturile sociale incipiente si originile neamului respectiv. In acest ultim semn, ele erau realizate in cadrul unor ceremonii de initiere (sexuala, maritala, razboinica), pentru protectia totemica in special. Ca si la triburile autohtone amerindiene, tatuajul reprezenta, în majoritatea cazurilor, atât semnul concret al totemului cât si semnul tolemului sacralizat. Cu timpul, tatuajul a capatat rolul de simbol al integrarii si identificarii cu tribul sau clanul in care era facut. Prin scrierea criptica, adica ideogramele de pe piele, individul devenea parte a grupului social cu sentimentul de apartenenta la acea anumita celula. Totusi, aceste semne si-au pastrat pentru mult timp si rolul protector, sacru. Unele simboluri aveau semnificatia de protectie impotriva duhurilor rele, cazuri in care grafia tatuajelor reda stilizat scene sau personaje mitologice sau magice cu un anumit rang, privilegiu sau putere sacra.

Tipuri de tatuaje
In general, barbatii isi tatuau blazoane si simboluri sacre de protectie, totemice. Tatuajul femeilor era mai mult sexual si artistic, acoperind parti ale corpului care trebuiau, oarecum, ascunse de vazul barbatilor.
Chiar si tehnicile de realizare erau diferite. Tatuajele in puncte ai bumburi erau preferate de femei, cele in cusatura, in curele si sculptat erau preferate de barbati.
Cele mai multe tatuaje erau motive geometrice care permiteau redarea stilizata a unor simboluri sacre totemice, in Dacia preistorica. Primii locuitori ai Daciei redau, prin aceste desene, elemente esentiale, din care si-au format, cu timpul, complexitatea mitologica.
|n esenta lui, tatuajul totemic predac a fost unul simplu, pictat sau incizat in piele, prin taieturi adânci si complexe, umplute cu diverse culori. Reteaua de taieturi reprezenta, criptic, emblemele totemice. Exemple sunt tatuajele realizate din motive geometrice asezate simetric pe umeri (cercuri concentrice), pe corp (zig zag-uri neregulate), spiralele concentrice de pe abdomen sau triunghiurile isoscele de pe coapse si pulpe, care subliniau silueta sau trimiteau la simbolul ramurii de brad. Toate aceste erau reprezentate si pe stauetele predacilor. Cele mai clare in acest sens sunt figurinele antropomorfe din lut descoperite prin sapaturile arheologice de la Cucuteni, Gumelnita sau Vinca (judetul Caras-Severin). Unele dintre aceste figurine aveau tatuaje geometrice, liniare, pe frunte, aratând ca oamenii din acea perioada aveau obiceiul de a-si orna fruntea cu astfel de simboluri. Istoricii si arheologii au acceptat in unanimitate faptul ca figurinele din perioada predacica redau mai degraba tatuajele locuitorilor decât anumite accesorii de pe imbracaminte. Mai mult, printre simbolurile descoperite de arheologi, se regasesc si cele de pe pecetile de lut ars, numite pintadere, folosite ca embleme de tatuat. Un alt aspect scos la iveala prin figurinele de la Gumelnita este sublinierea gurii cu gaurele in sculpturile miniaturale gasite acolo.
 
Dincolo de timpuri
Potrivit istoricilor, practica tatuajului a durat destul de mult pe teritoriul tarii noastre, fiind practicat chiar pâna in epoca Daciei târzii. Dovada cea mai cunoscuta o constituie jambierele metalice ale unui principe trac numit Cotys, din secolul IV i.e.n., descoperite in mormântul acestuia din Agighiol, Dobrogea. „Pe partea care acoperea genunchiul, una dintre jambiere reda chipul unui tânar luptator tatuat. In esenta tatuajul era geometric, realizat din dungi aurite sau date cu bronz, cu tenta fierului oxidat in negru. Figura tânarului luptator se pierde sub liniatura regulata a insemnelor rituale ale tribului local”, spun istoricii care au studiat aceste dovezi. Totusi, se pare ca prin tatuaje arheologii au scos la iveala si dovada de apartenenta spatio-temporala extrem de larga a dacilor. si asta pentru ca intre tatuajele de pe figurinele de la Gumelnita (mileniul V i.e.n.) si cele ale tânarului luptator figurat pe jambierele de la Agighiol exista similitudini. In ambele cazuri regasim incizii orizontale, iar directia lor este aceeasi: pornesc de pe nas pe obraji. Acesta tehnica de tatuare arata o continuitate de ritualuri In evolutia unor triburi carpatice, inrudite de-a lungul timpului, prin simbolismul lor totemic.

Tatuajul heraldic
Tatuajele au fost interpretate de catre istorici, geografi si literati ai Greciei antice si scriitori latini, pentru populatiile predace sau migratoare din Dacia preistorica. Ceea ce au descoperit arheologii este, astfel, completat de vechii istorici greci care vorbeau despre tataujele agatârsilor (popor arab apropiat de traci), getilor, tracilor, cele ale locuitorilor Istriei si ale ilirilor.
* De exemplu, Pompeius Mela sustine ca „agatârsii isi tatueaza fata si madulrele in funciie de consideraiia de care se bucura fiecare de pe urma stramosilor sai. Toti au aceleasi semne si ele sunt de asa natura incât nu pot fi sterse prin spalare”.
* Artemidor din Daldis spune si el ca „la traci sunt tatuati copiii nobili, iar la geti sclavii”.
* Herodot precizeaza ca in aceasta arie, „tatuajul este semnul neamului ales, cel netatuat fiind om de rând”.
* In secolul IV-III i.e.n., filozoful grec Clearh din Soli povesteste ca „nevestele scitilor au tatuat spre pedepsire femeile trace. Astfel batjocorite, ele au sters urma nenorocirii lor intr-un fel special, gravând desene si pe restul pielii, pentru ca semnul rusinii si insultei sa stearga ocara prin podoaba”.
* Strabon, un alt filozof grec a precizat si el ca toate neamurile se tatueaza.
* Dion Chrysostomos, orator si folozof grec al secolului I e.n., relateaza ca „in Tracia femeile libere sunt pline de semne facute cu fierul rosu si, cu cât au mai multe semne si mai variate, cu atât se arata a fi mai nobile”.
* Plutarh este un alt istoric care a mentionat ca „tracii pâna astazi isi tatueaza femeile, ca sa-l razbune pe Orfeu”.
* Porfir (filozof grec din secolul II e.n.) povesteste, citând alti istorici, ca Zalmoxis „a  cazut in mâinile hotilor si a fost tatuat, când s-a facut rascoala impotriva lui Pitagora, care a fugit si si-a legat fata din pricina tatuajului”. Totusi, exista posibilitatea ca tatuajul lui Zalmoxis sa fi fost efectuat intr-o perioada initiatica, in timpul consacrarii in scoala tacerii, a lui Pitagora.
* Aristofan, la rândul lui,  relateaza ca „locuitorii de lânga Istru si Dunare se tatueaza si se imbraca in vesminte colorate”. El mai spune ca femeile sunt cele care se tatueaza cu motive ornamentale, socotite podoabe, iar tatuajele se realizeaza cu ace. Acele erau inrosite in foc, iar când se realizau impunsaturile, se adaugau si diversi coloranti. Barbatii de rang inalt erau cei care foloseau, mai cu seama, tatuajele. Iar când unei persoane de rang mai mare i se spune „cel alb”, apelativul este ironic, ca si cum ar avea fruntea curata si alba, netatuata.

In final...
Tatuajul reprezenta un semn de noblete, fiind practicat, mai ales in ultima perioada, mai mult de conducatori si regi. La geto-daci se tatuau unii dintre oamenii de seama, in ultima perioada a dacilor tatuajele fiind considerate atât podoabe cât si semne ale unei descendente din nobilime.

Tatuajul in Roma si Grecia Antica

Tatuajul in Roma si Grecia Antica

 

Daca pâna acum v-am povestit despre civilizatiile in care tatuajele erau considerate semne ale nobletii, ale divinitatilor sau ale rangului social, de data aceasta vom avea in fata o lume la fel de veche dar in care tatuajele au capatat semnificatii negative. Grecia si Roma antica au sadit radacinile unei noi conotatii pentru aceste semne.

In vremurile timpurii ale Greciei si Romei antice, tatuajele erau asociate numai barbarilor. Grecii au invatat tatuarea de la persani, dar au considerat-o injositoare pentru ca au considerat-o o modalitate prin care corpul, expresia perfectiunii umane, era pângarit. Asa ca, treptat, tatuarea a fost folosita pentru marcarea scalvilor si a criminalilor. Acestia erau astfel insemnati pe viata ca sa poata fi identificati in cazul in care vroiau sa scape. Cu acelasi rol concret, aceasta practica a insemnarii corpului pentru identificare a fost preluata de catre romani, in timp, de la greci.

Tatuarea sclavilor si criminalilor in Imperiul Roman
In tipul Imperiului Roman, sclavii exportati catre Asia aveau tatuat pe ei in principal cuvintele „Taxele platite”. Dar, in functie de gusturile artistice ale stapânilor, pe sclavi si prizonieri se regaseau si acronime, propozitii si poezii burlesti erau inscriptionate pe trupurile lor, toate ca semne de identificare dar si de disgratie. O fraza comuna gravata pe fruntile sclavilor romani era „Opreste-ma, sunt un fugar”. Totusi, tatuajele au crescut ca valoare simbolica, in lumea romana. Daca, initial, ele au fost adoptate in armata imperiala, formata in cea mai mare parte din mercenari, pentru ca acestia sa poata fi identificati daca dezertau, cu timpul legiunile romane si fiecare armata a adoptat anumite simboluri pe care si le-au tatuat, tot pentru identificare, cei mai multi dintre soldati.




Conotatii etice
Numerosi autori greci si latini au mentionat, in scrierile lor, tatuarea ca pe un fel de pedeapsa. Platon (Grecia) credea ca indivizii vinovati de profanare ar fi trebuit tatuati si alungati din republica.
Suetoniu, celebru istoric roman, relateaza ca degeneratul si sadicul imparat roman Caligula se amuza prin a ordona, din capriciu, ca membrii curtii sale sa fie tatuati. Potrivit altui istoric, impartul grec Teophilus s-a razbunat pe doi calugari l-au criticat public poruncind sa li se tatueze pe frunti 11 versuri obscene in pentametru iambic. Cu toate acestea, exista si exceptii in ceea ce priveste conotatia sociala a tatuajelor.

Orfeu si tatuajele
Daca vi se pare ciudata o asemenea conexiune, ei bine, iata ca tatuajele au ramas in legendele grecilor. Peste 40 de vase datând din Grecia secolul al patrulea, descoperite in anii trecuti, aratau uciderea lui Orfeu, care, potrivit miturilor, nu se putea consola dupa moartea sotiei sale, Eurydice. Cu timpul, Orfeu a inceput sa evite femeile si si-a intors atentiile amoroase catre barbatii tineri, pe care ii hipnotiza si ii seducea cu muzica lui. Insa logodnicele si nevestele trace ale acestora s-au razbunat taindu-l pe Orfeu in bucati cu o remarcabila varietate de „instrumente”, care includeau de la sabii, coase, lance, topoare cu doua taisuri pâna la frigarui, pistile si pietre. Potrivit mitului, femeile trace s-au tatuat intru comemorarea victoriei asupra lui Orfeu si s-a speculat ca aceste tatuaje serveau, de asemenea, pentru a le reaminti sotilor ce soarta ii asteapta daca se dovedesc necredinciosi lor.

Tatuajele militare
Soldatii romani ai lui Hadrian aveau „tatuaje militare”. Este un fapt putin cunoscut, totusi, se pare ca toti legionarii si unii dintre atasatii trupelor lui Hadrian ar fi avut câte un tatuaj. Faptul  fost dat publicitatii de catre Lindsay Allason-Jones, director al muzeului de Arheologie si expert in cultura romana din cadrul Muzeului de Antichitsti a Universitatii Newcastle. Dovada ei provine de la  scriitorul roman Vegetius, a carui Epitoma a stiintei Militare, scrisa in jurul secolului al patrulea, a ramas singura marturie intacta asupra practicilor militare romane.
Vegetius a relatat ca tinerii armatei romane nu ar trebui sa fie insemnati prin intepaturi cu simbolurile oficiale imediat ce au fost recrutati. Parerea lui era ca inainte ei ar fi trebuit testati cu minutiozitate si abia dupa ce treceau probele pentru o astfel de slujba ar fi meritat sa primeasca insemnele armatei. Cu toate acestea, Vegetius nu arata si care sunt aceste semne. Cercetatorii considera ca, probabil, ar fi fost vorba despre un vultur ori alt simbol al legiunii sau unitatii de care apartinea fiecare soldat.
Lindsay are si alte dovezi concrete ca legionarii ar fi suportat tatuajul pe mâini. Cea mai veche descriere cunoscuta a tehnicilor de tatuare impreuna cu formula tusului pentru tatuat se regaseste in „Medicae artis principes”, din secolul al saselea, scriere a doctorului roman Aetius. El este cel care a studiat tatuarea si a mers pâna la a identifica modalitatile de tatuare, compozitia cernelurilor folosite de soldatii romani si chiar indepartarea tatuajelor. Aetius a scris despre tatuaje: „Stigmele (vezi caseta) sunt semne facute pe fata sau pe alte parti ale corpului. Mai vedem astfel de semne si pe mâinile soldatilor. Pentru a face aceste semne, ei folosesc tusul fabricat dupa aceasta formula: lemn de accacia, indeosebi scoarta -  453 g, bronz corodat - 56g, 56g de fiere si vitriol - 28 g, amestecate bine si cernute. Bronzul corodat este pisat cu otet [i amestecat cu celelalte ingrediente pentru a face o pudra. Pudra este imbibata cu doua parti apa si o parte cu zeama de praz, amestecate bine”. Doctorul arata, apoi, modalitatea de tatuare. Aetius descrie ca, intâi, portiunea care urma sa fie tatuata era spalata cu zeama de praz, cunoscuta pentru proprietatile antiseptice. Apoi era desenat pe piele modelul, dupa forma caruia locul era intepat pâna la sânge. Dupa care tusul era frecat pe rana rezultata din intepaturi.


CASETA:
Stigma
Cuvântul latin pentru tatuaj era „stigma”, in]elesul sau original fiind reflectat in dictionarele moderne. Printre definitiile cuvântului „stigma” se afla „o rana efectuata cu un instrument intepator”, „un semn distinctiv taiat in carnea unui sclav sau a unui criminal” si „un semn al caderii in disgratie”.

Indepartarea tatuajelor
Din cauza disgratiei asociata cu tauajele, ineinteles ca atât in Grecia cât si in Imperiul Roman doctorii au dezvoltat adevarate afaceri prin scoaterea tatuajelor. Tot Aetius este cel care a lasat si in acest sens retete in urma experimentelor sale. Iata ce a scris medicul: „Daca vrem sa indepartam tatuajele, trebuie sa facem mai multe pregatiri. Este o metoda care implica lamâia, ipsosul si carbonatul de sodiu. Dar mai este o metoda in care se foloseste piper, virnant (n. r. - planta medicinala cu proprietati antiinflamatorii, fototoxice si antispastie) si miere. Pentru aplicare, intâi trebuie curatat tatuajul cu azotat de potasiu, se unge cu rasina de stejar si se bandajeaza pentru cinci zile. In cea de-a sasea zi, se Inteapa tatuajul cu un ac, se sterge sângele cu un burete si se presara putina sare pe Intepaturi. Apoi, la un timp, se aplica cele mentionate mai sus si se leaga cu un bandaj de cânepa. Se lasa bandajul timp de cinci zile, iar in cea de-a sasea se aplica alifia cu o pana. Tatuajele sunt indepartate astfel in 20 de zile, fara iritatii si fara cicatrice”.
Multi medici greci s[i romani aveau si alte formule speciale pe care le foloseau. De exemplu excremente de porumbel amestecate cu otet si aplicate ca o cataplasma pentru timp foarte lung.

Uitate prin istorie
Pe când crestinismul se raspândea prin Imperiul Roman, tatuarea sclavilor si a criminalilor era, treptat, abandonata. Imparatul roman Constantin, care a declarat crestinismul religia oficiala a imperiului, In anul 325 DC, a decretat ca un condamnat sa lupte ca gladiator sau sa munceasca In mine ar trebui tatuat pe picioare sau pe mâini, dar nu pe fata „care a fost formata in imaginea frumusetii divine, asa ca ar trebui pângarita cât de putin posibil”.
In anul 787 DC, Papa Hadrian I a interzis tatuarea de orice fel, iar papii care i-au urmat au continuat aceasta traditie. Acesta este motivul pentru care tatuarea a ramas, practic necunoscuta in lumea crestina pâna in secolul al XIX-lea.

Celebritati tatuate

Cine-ar fi crezut câte se ascund sub haine?

Sa fii celebritate fara un tatuaj, pentru multe vedete din zilele noastre poate insemna ca sfidezi Body Art-ul. Dar iata doua celebritati pentru care tatuajele au insemnat cu adevarat ceva.

Janis Joplin
Interesul vedetelor pentru tatuaje a inceput inca dinainte de inainte de anii 1960, când acest mod de impodobire a corpului a inceput sa fie adoptat cu mare timiditate tineri admiratori ai diverselor tipuri de libertati. |n acea perioada, societatea considera tatuajele apanajul depravarii. Da, ca de fiecare data când un tabu este demitizat, rebelii nu au incetat sa apara, tocmai pentru a distruge barierele ideilor preconcepute ale vremurilor. Una dintre primele celebritati tautate a fost chiar Janis Joplin, in timpurile careia tatuajul era una dintre cele mai evidente forme de rebeliune din canioanele timpurilor. Simtul sau artistic total unic a determinat-o sa-si aleaga trei tatuaje foarte personale, din care doua au fost executate chiar de Lyle Tuttle, nasul tatuatorilor din San Francisco. Cel mai vizibil a fost o bratara florentina alb-negru, la incheietura. Janis mai avea, de asemenea, o inima pe piept, facuta doar pentru ea si prietenul ei. Cântareata mai avea o floare mica pe piciorul drept, de care nu a pomenit aproape niciodata.


Angelina Jolie
Despre Angelina Jolie se poate spune deja ca tatuajele pentru ea sunt un stil de viata si nu un mod de a atrage atentia. Pe spate, sub gât, actrita are tatuat titlul piesei formatiei The Clash, „Know Your Rights”, una dintre trupele sale preferate.
Pe umarul stâng, Angelina are scrisa fraza: „Fie ca dusmanii tai sa fuga departe de tine. Daca dobândesti lucruri de pret, fie ca acestea sa ramâna ale tale pentru totdeauna. Frumusetea ta va fi cea a Apsarei. Oriunde te vei duce, multi te vor insoti, te vor servi si te vor proteja, înconjurându-te din toate partile”.  Aceasta reprezinta o rugaciune budista si este scrisa în dialectul khmer (Cambodgia). Actrita si-a facut tatuajul pentru a-i aduce noroc fiului ei Maddox, în locul primului ei tatuaj - simbolul japonez pentru moarte.
Pe mâna dreapta are tatuat simbolul arab pentru „Determinare”, în locul unui tatuaj abstract de pe vremea când era împreuna cu Billy Bob Thornton.
Pe bratul stâng, actrita are tatuata cifra roman? XIII, pe care a facut-o pentu ca nu crede în superstitii. Mai târziu, vedeta a adaugat cifrele romane V MCMXL (13 mai 1940, este data la care Winston Churchill a spus, intr-un discurs faimos „Nu am altceva sa va dau decât sânge, truda, lacrimi si transpiratie”. Tot pe bratul stâng, Angelina si-a tatuat cuvintele lui Tennessee Williams: „O rugaciune pentru cei nelinistiti, tinuti in custi”.
Actrita mai are tatuata o cruce, facuta cu o zi înainte sa se marite cu Johnny Lee Miller în 1995. Crucea acopera un dragon cu limba albastra pe care si l-a facut la Amsterdam, iar lânga ea este scris în limba latina „Quod me nutrit me destruit” („Ceea ce ma tine în viata, ma distruge”). La încheietura mâinii, Angelina Jolie are tatuata litera H, sub forma unei rune.
În locul unde cândva au fost tatuate numele fostului ei sot Billy Bob Thornton si un dragon, acum sunt trecute coordonatele geografice ale locurilor de unde au fost adoptati copiii ei.
Lista nu se termina aici. Angelina mai are tatuat pe spate un tigru bengalez, ce a fost facut în Bangkok, pe 8 iulie 2004, de artistul Sompong Kanhphai, timp de doua ore. Sompong este cel care i-a facut si tatuajul în dialectul khmer. Jolie si-a a ales tigrul pentru a sarbatori obtinerea cetateniei cambodgiene. Tatuajul a fost realizat printr-o tehnica traditionala în care se foloseste un ac manual. Tigrul bengalez acopera un dragon tribal.

Cicatrizarea

Ce nu facem pentru frumusete?

Mutilari de dragul esteticii

Cu mult inainte sa apara tatuajele, diverse triburi recurgeau la alte metode de a se infrumuseta sau de a aplica simboluri pe corp. Una dintre ele, care supune la grele tentatii adeptii excentricitatilor corporale, este cicatrizarea.
Daca cicatrizarea ca forma de arta provine din traditiile triburilor din Noua Zeelanda, Papua Noua Guinee sau Australia, ei bine, fara sa bagam de seama, o lume intreaga a trecut prin aceasta faza a frumusetii prin cicatrizare. Va amintiti, de când erati copii, si va raneati la genunchi, apoi va laudati cu juliturile in fata prietenilor sau cu cicatricile capatate in urma cazaturilor cu bicicleta? Sau de admiratia fata de eroii filmelor de actiune atunci când acestia isi dezvaluiau cicatricile din razboi? Toate aceste aspecte au un punct comun: cicatricea, semnul ramas in urma unui eveniment, care atesta aparteneta la o conjunctura importanta. Acesta este motivul pentru care scarificarea a devenit una dintre cele mai moderne forme de arta.

Inceputurile
Mutilarea de dragul frumusetii porneste din traditiile unor popoare care au trait in strânsa legatura cu natura.
In insulele Noua Guinee sau neozeelandeze, modificarile corporale sunt practicate de secole in cadrul unor ritualuri de apartenenta sociala s de maturizare. Suferinta devine metoda purificatoare initiatica, iar aceasta mentalitate este frecvent intâlnita in Africa, Australia si in zona râului Sepik, din Noua Guinee. Fiecare adolescent trece prin experienta dureroasa de taiere, intepare sau ardere pentru a-si demonstra rezistenta si curajul ca simboluri ale maturizarii, fie ca barbatie, fie ca feminitate si fertilitate. Astfel, daca un tânar nu are cicatrici pe un anumit loc al corpului, nu este considerat barbat, iar tânara nu este considerata apa pentru casatorie. Ritualurile de scarificare se contopesc atât de mult cu integrarea la un grup sau la o comunitate, incât membrii triburilor doresc sa treaca prin asa ceva.
La adulti, taierea si inteparea pielii produc o stare speciala, de transa - considerat de psihologi a fi un mod de aparare impotriva durerii - care marcheaza trecerea catre o alta dimensiune sau un alt statut social. In unele triburi din aceste zone, barbatii mai primesc inca o noua cicatrice pentru fiecare adversar ucis ori dupa fiecare partida de vânatoare foarte periculoasa.
Cicatrizarea are, insa, si rol magic: in unele parti ale lumii, anumite triburi considera ca nou-nascutii sunt protejati de boli si spirite malefice daca au cicatrici.
În unele culturi africane, b?rbatii considerau femeile scarificate mult mai atrgatoare, cicatricile demonstrând ca femeile au atins vârsta maturitatii sexuale.
În Noua Zeeland?, bastinasii au dezvoltat o forma de arta corporala pe care o numesc „Moko”. Este o imbinare intre scarificare si tatuare. Nativii maori considera ca, in lipsa acestor insemne tribale, trupul omului poate fi considerat dezbracat. Fiecare persoana era individualizata foarte clar iar desenele incizate in piele ofereau privitorului o multime de informatii despre statutul social al individului. Unii lideri tribali au folosit acest model ca pe niste semnaturi pe actele incheiate cu europenii.
Unele surse istorice dezvaluie ca si anumite triburi hunice, de origine asiatica practicau scarificarea faciala.

Efecte estetice
Cicatrizarea nu este una dintre practicile cu rezultat exact, spun analistii. Spre deosebire de tatuaje sau piercing, in cazul cicatrizarii, nu se poate sti cu exactitate rezultatul, pentru ca urmele ramase sin doar tipul de piele, sex, rasa, adâncimea si marimea ranii. Factorii ereditari, locul ranit sunt si ele conditii care duc la formarea unui anumit tip de cicatrici. Astfel, unele cicatrici devin hipertrofice, altele ramân cheloide si usor reliefate, care nu depasesc conturul ranii. In triburile sarace, este foarte frecventa infectarea ranilor. Totusi, pentru ca cicatricea sa nu ramâna o simpla zgârietura, ci sa ia forma si marimea dorita, multe triburi practica diverse metode pentru incetinirea vindecarii. Rana este mentinuta deschisa pentru mai mult timp, prin curatarea crustei sau prin folosirea unor substante iritante ca sucul de lamâie, iodul etc. Uneori, ca sa se ajunga la un anumit rezultat, ranile pot fi mentinute deschise si luni intregi, timp in care tesultul cicatricial creste. Practic, organismul este cel care creeaza cicatricea ca rezultat final, nu artistul.
Infrumusetare
In timp ce in triburile africane sau aborigene, cicatrizarea face parte din ritualurile profunde sociale, ea a devenit arta in saloanele specializate din lumea moderna. Desi o metoda de infrumusetare dureroasa, „opera de arta” este realizata in siguranta, conditi sterile, de un artist tatuator, iar ingrijirea ranii este mult mai sigura. In studio, mai intâi este desenat conturul, ca si in cazul tatuajului. Apoi, se taie cu bisturiul pe liniile trasate, indepartându-se frecvent sângele care iese din rana. Desenele mici pot fi efectuate in câteva minute, dar cele mai complexe sunt realizate in ore intregi, fara anestezie. Orice durere este crunta, iar clientul poate, din aceasta cauza, sa intre in stare de soc. De asemenea, exista riscul sa manifeste simptome ale unor afectiuni pe care le are (crize de epilepsie, astm, crize cardiace).
Motivatia cea mai frecventa este aceeasi cu a tatuajelor si piercingurilor. Este vorba despre criteriile estetice personale sau de grup, dorinta de a iesi in evidenta sau pur si simplu dorinta de a-si demonstra ca pot trece peste un moment dureros.
Cicatrizarea a inceput ca modalitatea estetica, in 1980, in Statele Unite ale Americii. La inceput, a fost folosita in comunitatile de homosexuali si lesbiene, dar in anii 1990, ea a fost imbratisata de membrii unei miscari neotribale sau „modern-primitive”. Membrii miscarii au reinceput sa aduca in atentie anumite ritualuri ale unor triburi, printre care si scarificarea. Cu trecerea anilor, tot mai multe persoane care au dorit sa iasa in evidenta prin aceasta forma au apelat la cicatrizare. Desi unii sociologi considera ca aceasta modalitatea estetica denota nostalgie pentru un alt tip de sociatate, mai simpla, mai libera, altii cred ca este numai teribilism sau metoda de a iesi in evidenta intr-o societate unde deja piercingul si tatuajele fac parte din viata de zi cu zi.


Tipuri de scarificare
Scarificarea deliberata prin arderea pielii - numita branding - a fost folosita in istorie pentru a marca sclavii sau criminalii. Cicatricea era facuta in zone usor vizibile, pentru a putea fi identificata usor starea sociala a persoanei insemnate, având forme si intelesuri variabile. De exemplu, în Franta secolului XVII, pedeapsa pentru tradarea de tara era pedepsita prin arderea cu fierul înrosit in foc. Cicatricea avea forma unui crin, semnul regalitatii franceze.
In prezent, brandingul este un tip de arta corporala ce presupune un model de fier înrosit în foc care, presat pe piele, ccreeaza arsuri cu aceeasi forma. Totusi, este indicat ca modelele sa nu fie aplicate simultan, ci pe rând. De exemplu, pentru a obtine forma literei „V”, este preferabila arderea a doua linii separate cu o singura piesa de metal.
Brandingul laser este o tehnica numita si „branding prin electrocutare”.  Este indicata folosirea unui laser medical, insa exista si alte tipuri de aparate care seamana intrucâtva, cu cele de sudura. Electrodul produce scântei care distrug pielea, tehnica fiind mult mai precisa comparativ cu altele de acest gen, deoarece permite reglarea profunzimii arsurii.
Brandingul „la rece” este o metoda mult mai rar folosita. Este identica brandingului original, cu exceptia faptului ca metalul nu este supraancalzit ci supus la o raceala extrema cu ajutorul azotului lichid. Rezultatul acestei tehnici neobisnuite este faptul ca, în zona afectata, parul va creste mult mai deschis la culoare, nelasând în urma nici o denivelare a pielii.
Inciziile executate în piele cu scopuri estetice sunt diferite de auto-mutilare, desi implica acelasi proces  de crestare a pielii. Liniile sunt taiate, de obicei, cu bisturiul, desi exista si alte metode, cu lame speciale.
Ink rubbing este o tehnica folosita în special de populatiile maori din Noua Zeelanda. Metoda consta in introducerea cernelii ori a unui alt colorant in rana deschis?, iar rezultatul are efectul unui tatuaj.
„Jupuirea” este o alta tehnica de scarificare. Ea presupune indepartarea unei
zone mari de tesut. Initial, modelul dorit este schitat prin taieturi fine, dupa care pielea este eliminata. Cicatricile ramase au o textura foarte fina.
Packing-ul este un stil rar intâlnit in occident. Este folosit mai mult in Africa. Tehnica se foloseste prin introducerea sub piele a unor corpuri straine pentru ca cicatricea sa fie mult reliefata. In ultimii ani, stilul are succes rasunator mai ales in rândul tinerilor din SUA.
 


CASETE:
- „Modificarea corporala este chiar de scoala veche. Peste tot in lume, oamenii si-au pus cercei, s-au tatuat, si-au pictat corpurile de secole. Chiar si in Egiptul antic cei din clasa regala isi puneau cercei in buric”, sustine Russ Foxx, pionier in modificarea corporala, din Vancouver, Canada.
- Daca ai impresia ca si copilul tau vrea sa incerce scarificarea, nu intra in panica. Mai bine asigura-te ca procesul se desfasoara intr-un mediu curat, este efectuat de un artist profesionist specializat in tehnica de scarificare. Vorbeste cu un doctor despre eventualele riscuri si ia masuri ca sa eviti infectarea. Explica-i ca unele proceduri ii pot limita optiunile in viata, legat de casatorie sau de locul de munca.