SCARIFICAREA: Oamenii-crocodil

  Continuam un nou episod din calatoriile lui Lark Krutak, antropologistul tatuajelor. De data aceasta, vom calatori cu el in Papua Noua Guinee unde vom descoperi oamenii-crocodil si secretele spiritualitatii lor.

„Papua Noua Guinee este a doua insula ca marime din lume. Desi are aproape marimea Californiei, este una dintre cele mai rurale tari de pe planeta, cu numai 18 procente, din cele sase milioane de locuitori, care traiesc in zonele urbane. 

In mod incredibil, peste 800 de limbi indigene sunt vorbite in Papua: o statistica arata ca limbile vorbite aici reprezinta o cincime din totalul limbilor lumii!

Asa cum Papua este o diversitate lingvistica, este de asemenea si o minune ecologica si geografica. Din vârfurile inzapezite ce ajung la inaltimi de 13.000 de picioare, ajungem la jungle ploioase si incetosate, insule vulcanice active si bariere de corali cu „mai mult peste decât apa”. Papua este o comoara virtuala de frumusete naturala, ce asteapta calatorul aventurier. 

Dar pentru aventura vietii, trebuie ca acesta sa se indrepte spre interiorul insulei si sa cutreiere malurile maret]ului râu Sepik intr-o canoe scobita. Intinzându-se pe o lungime de peste 700 de mile, râul Sepik este mai mult decât atât. 

Este un muzeu viu, cu populatii care  produc nu numai unele dintre cele mai incarcate de spiritualitate obiecte de arta din lume, dar si care practica unele dintre cele mai crude si sângeroase ritualuri de modificare a corpului cunoscute in ziua de azi. 

Kaningara din Black Water

In mijlocul regiunii strabatute de râul Sepik, mai multe mii de oameni vorbesc peste 250 de limbi, fiind uniti in sisteme de comercializare si interactiune culturala. Unul dintre aceste grupuri este Kaningara, care populeaza un singur sat pe râul Black Water, afluent important al râului Sepik. Black Water este numit astfel din cauza meandrelor sale de un negru stralucitor. Culoarea râului este rezultatul unor plante in descompunere care produc o cantitate excesiva de tanin ce pateaza apa inconjuratoare. 

Râurile si lacurile din regiune colcaie de crocodili, iar junglele sunt pline de serpi veninosi precum „death adder” care poate ucide un om in patru ore daca nu se gaseste rapid un antivenin. Toata lumea are malarie si cel putin de doua ori pe an satenii indura simptome dureroase ce includ frisoane, febra, dureri de articulatii si transpiratie excesiva pe timpul noptii.

Pe râul Black Water, in umbra Lantului Muntos Central, viata anuala, spirituala si umana, este celebrata cu putere si pasiune. Muzica, dansul, purtatul de masti, arhitectura si ritualurile de scarificare sunt forme de exprimare artistica menite sa comunice cu lumea ancestrala, sa marcheze ritualurile de trecere si sa perpetueze legaturile sprituale intime ce unesc oamenii cu mediul inconjurator. Si din acelasi motiv, fiecare act poate servi ca un pretext pentru o ceremonie, fie ca este vorba de o activitate din viata de zi cu zi (de exemplu, construirea unei canoe scobite) sau de o ocazie mai speciala (precum era vânatoarea de capete din trecut, de exemplu). Dar cel mai fascinant dintre aceste ritualuri este, indiscutabil, reprezentat de ceremoniile de initiere a tinerilor, tinute in „haus tambaran” sau „casa spiritelor”, interzise femeilor.

Casa spiritelor

La fel ca si casele spiritelor de oriunde de pe râul Sepik, Kaningara „haus tambaran” este pozitionata in centrul fizic si cel mai inalt punct al satului. Din cauza locatiei sale, casa spiritelor este centrul vietilor sociale si ceremoniale, ale barbatilor tribului. Aici, in casa spiritelor, barbatii si numai barbatii petrec cea mai mare parte a vietii lor fie stând linistiyi si mestecând cuisoare, energizându-se dupa o zi lunga de munca, fie conversând cu alti barbati. Casa spiritelor este, de asemenea, cladirea in care barbatii dezbat public probleme ale tribului care au legatura cu satul si unde se pregatesc inainte de razboi.In plus, in interiorul acestei case, barbatii desfasoara ritualurile si ceremoniile de trecere care sunt considerate de o importanta vitala pentru bunastarea economica, politica si ancestrala a comunitatii in care traiesc. 

Idealul de pe râul Sepik este ca barbatii sa parcurga toate ceremoniile de trecere in grupuri bazate pe clasificari si relatii. Ritualul de taiere a pielii nu este o exceptie, deoarece din punct de vedere ideologic, acesta reprezinta un vehicul pentru crearea si re-nasterea barbatilor Sepik. Mai exact, ceea ce este numit „tambaran” reprezinta un complex de ritualuri de initiere gradata a barbatilor si mai ales a tinerilor care trebuie sa depaseasc orice influenta materna. Mai mult decât un eveniment ce marcheaza pubertatea, aceste ritualuri constituie in mod traditional o intreaga ierarhie de ceremonii ce incepe din copilarie, trece prin diverse faze ale adolescentei, maturitatii si batrânetii.

EXPLICATIE FOTO:

Când sunt desfasurate impreuna, taieturile in piele formeaza corpul crocodilului: ochii sai sunt taiati in jurul fiecarui sfârc; narile lânga abdomen, iar picioarele din spate si coada sunt scobite in spate.

             

Astazi, aceste legaturi masculine de asociere dureaza intreaga viata. Iar acest lucru este adevarat indeosebi in cazul ritualului de scarificare. Odata executat, numai cu ajutorul si incurajarea celorlalti barbatul poate indura acest calvar sângeros si dureros. De exemplu, tinerii barbati care sunt circumcisi in casa spiritelor in timpul initierii lor lucreaza impreuna ca o echipa. Daca ramân fara hrana, un alt barbat initiat va imparti mâncarea lui cu tânarul. Daca el se decide sa se retraga, ceilalti barbati initiati il vor incuraja, il vor imbarbata si deseori chiar si umorul il va ajuta sa faca fata taieturilor ce urmeaza a-i „devora” corpul. Desigur, niciun barbat initiat nu va uita niciodata amintirile generate in casa spiritelor, intrucât, in termeni reali si simbolici, fiecare barbat isi va confrunta propria moarte, apoi se va sustrage ei.

Insa cicatricile pot salva viata. Exista povesti care spun ca era odata un barbat Black Water care lucra ca ghid intr-un grup de exploratori in munti, condus de doi ingineri mineri. Fortat sa-si opreasca camionul din cauza unui copac cazut de-a lungul drumului ingust, intregul exploratorii au fost prinsi de catre un grup local de tineri, inarmati cu cutite si topoare. Tuturor prizonierilor li s-au confiscat lucrurile si apoi au fost dezbracati. In timp ce ghidul scarificat si-a dat jos camasa, unul dintre atacatori i-a recunoscut taieturile de initiere pe care atât el cât si victima le aveau din tribul Sepik. Datorita legaturilor spirituale, bastinasul a fost scutit de umilinte si abuz. Insa cei doi americani au fost legati si apoi târâti dezbracati peste stâncile ascutite, tortura dupa care au avut nevoie de o lunga perioada de refacere. Ca urmare a acestui incident, ghidul Black Water si-a anuntat clanul ca toti tinerii ar trebui initiati astfel, din moment ce cicatricile lui au fost cele care i-au salvat viata.

Adeptii Kaningara spun ca spiritul crocodilului Nashut „inghite barbatii initiati” asa cum si canoele lor le-au distrus dusmanii. Unii discipoli Sepik cred ca canoea de razboi reprezinta simbolul agresiv al casei spiritelor. La Kaningara, o canoe abstracta si supradimensionata ornata cu dinti de crocodil atârna deasupra intrarii in casa spiritelor. Acesta este unul dintre nenumaratele moduri in care Kaningara exprima artistic spiritului crocodilului Nashut.

Altii descriu posibila protectie pe care le-o ofera cicatricile lor in cazul in care sunt asaltati de alti barbati Sepik in orasele de coasta precum Madang si Wewak. Se crede ca, indiferent daca mor sau sunt ucisi in Papua, ei vor fi recunoscuti drept „copii ai râului Sepik”, iar trupurile lor vor fi trimise acasa. Totusi ramâne intrebarea de ce femeilor le este interzis sa intre in casa spiritelor?

Una dintre caracteristicile distincte ale Kaningara si ale culturilor Sepik este concentrarea spirituala pe tata si accentul pe ideea ca barbatii sunt „creatori ai altor barbati”. Potrivit mitului local, la origine barbatii au fost cei care aveau puterea de a procrea, dar femeile controlau casa spiritelor si un set magic de fluiere sacre, care erau folosite pentru ca a comunica spiritual cu barbatii. Totusi, intr-o noapte, femeile erau atât de extenuate dupa o lunga serie de ritualuri, incât au mers acasa sa se culce; atunci, barbatii s-au strecurat in casa spiritelor si au furat fluierele sacre, proclamându-se, astfel, „creatori”. 

In zilele nostre, femeilor le este strict interzis sa asculte fluierele sacre sau sa aiba acces in structurile puterii precum casa spiritelor, acolo unde fluierele si alte obiecte sacre sunt pastrate. Daca o femeie intra in casa spiritelor era ucisa. Aceste fapte stau marturie fricii latente din rândul barbatilor Kaningara privind ideea ca femeile pot deveni din nou dominatoare.

Cu toate acestea, pe de alta parte, originile mitologice ale casei spiritelor Kaningara ofera un alt „suport” clasic pentru continuarea existentei dominantei masculine. Cu mult timp in urma, un barbat Kaningara numit Marsivo se afla in canoea sa pe apa. El si-a scapat vâsla in timp ce mesteca cuisoare si s-a scufundat ca sa o recupereze. A vazut o casa a spiritelor pe fundul lacului si a intrat in ea. Vâsla sa era acolo, precum si spiritul crcodilului Nashut. Acest spirit masculin nu l-a lasat pe Marsico sa plece decât cu conditia sa mai stea acolo o luna. In timp sederii sale, Marsivo a invatat totul despre Kaningara, de la arta razboiului, vânatoarea de capete, agricultura si pâna la cum sa construiasca o casa a spiritelor. Spiritul crocodilului i-a mai spus lui Marsico ca daca barbatii Kaningara incep sa-si taie singuri pielea pentru placerea lui, ei vor absorbi o parte din puterea lui si vor deveni cel mai puternic trib din regiunea Black Water.

Casa spiritelor sau „haus tamabaran” este un spatiu sacru secret si reprezinta salasul pentru cultul exclusivist pe care femeile si barbatii neinitiati nu aveau voie sa-l vada. Odata, se credea ca femeile controlau toate obiectele sacre din casa spiritelor. Insa astazi, le este interzis sa intre tocmai pentru a nu avea control asupra barbatilor. Spiritele ancestrale traiesc in fiecare obiect (masti, tablouri, ornamente) din casa spiritelor, inclusiv finisajele din vârfurile acoperisului triunghiular. 

Casa spiritelor este o caracteristica primordiala a societatii Kaningara, la fel de veche ca si cultura in sine. Mitul in mod explicit reprezinta si casa spiritelor ca o institutie a barbatului ce are origini supranaturale. Prin atribuirea unei origini supranaturale unor astfel de cladiri, mitul si investeste pe ei si valorile lor sociale cu o sfintenie si autoritate in viata sociala si rituala pe care oamenii - in special femeile- nu o pot pune la indoiala. Casele spiritelor formeaza, astfel, o parte din ordinea divina a lucrurilor. Sculpturile, picturile si alte obiecte sacre din casa spiritelor reintaresc puterea masculina. Ornamentele si cadrele scobite in figurine antropomorfice sunt identificate cu spirite, personaje mitologice ce includ eroii culturii si alti stramosi. Multe dintre picturi fac referire la totemurile animale si la plante ce apartin triburilor diferite din sat: Cassowary, Crocodile, Bird of Paradise, etc. Fiecare dintre acestea este asociata cu un anume trib si este considerata responsabila de bunastarea sa. Acest lucru s-a dovedit in special a fi adevarat in timpul razboiului, atunci când membrii clanului faceau ofrande. Daca ritualurile adecvate nu erau indeplinite, spiritul reprezentat printr-o statueta putea aduce ghinion sau chiar moarte razboinicilor din clan. Toate aceste sculpturi sunt numite individual, iar unele dintre ele au modele elaborate de scarificare ce sunt aplicate noilor initiati.

Sculpturile care infatiseaza cele mai cunoscute personaje mitologice si ceremoniale tind a fi concentrate in jumatatea din fata a cladirii. Sculpturile si picturile din partile de jos ale cadrelor cladirii - ce se uita direct in jos, la oamenii care stau sub ele - sunt considerate a intruchiparea concreta a spiritelor. Oamenii spun ca spiritele supravegheaza activitatile din casa spiritelor si sanctioneaza conventiile ce guverneaza comportamentul din ele.

Cu toate acestea, casa spiritelor si formele artistice asociate cu ea combina uneori simbolismul masculin cu cel feminin, in diverse moduri pentru a reaminti tuturor adeptilor Kaningara ca numai „barbatii pot crea barbati”.

De exemplu, un stâlp crestat este un simbol falic si este asociat cu sageti si arme, in timp ce casa, ca un tot, este inteleasa ca o forma feminina, interiorul sau fiind asemuit cu insusi pântecele femeii. In interiorul ei, barbatii pastreaza vesmintele rituale pe care nasii lor primari le-au furat de la femei, pentru ca, asa cum spun barbatii, acestea sa compenseze pentru neputinta lor de a naste. Fluierele sacre sunt si ele pastrate aici, simbolizând canalele de nastere. Dar unele dintre obiectele ritualice sunt ornate cu falusuri imense, ce simbolizeaza virilitatea. In astfel de cazuri, aceste falusuri sunt analoage si sânilor femeilor, creatoare de lapte. Chiar si intrarea in casa spiritelor are forma de vagin, si când cel care intra si urca pe scari trece printre picioarele simbolului androgin al fertilitatii, fiind astfel, binecuvântat. 

Facerea barbatului Kaningara

Ritualul de taiere a pielii are loc la fiecare patru-cinci ani.  Initiatii pot avea intre 12 si 35 de ani, mai ales pentru ca ritualul este foarte scump iar familiile strâng, uneori, resursele lor financiare pentru mai multi ani ca sa poata plati. Practicile de initiere necesita inlaturarea oricarei urme al sângelui matern din corpul initiatului prin taierea pielii. Din punct de vedere simbolistic, acest act este necesar pentru a separa tinerii de lumea femeiasca si pentru a li se oferi puterea spiritului crocodilului.

De obicei, unchiul din partea mamei initiatului este cel care face ranile. Astfel, sângele mamei este inapoiat mamei, pe masura ce unchiul face un barbat pentru rudele sale. In schimb, el da nastere unui adevarat barbat, proces numit „parthenogenesis”.

In mod paradoxal, simbolistica nasterii sale este cea care a determinat ca multe popoare de pe Sepik sa devina vulnerabile evanghelismului crestin cu toate referirile sale la renastere si transformare radicala. In timpul circumciziei initiatilor din casa spiritelor, tinerilor li se va spune despre semnificatia fiecarei ceremonii Kaningara si vor invata despre originile fiecarei imagini si fiecarui obiect din casa spiritelor. Intelepciunea lor le va asigura inevitabil o pozitie sociala ridicata,  intrucât puterea personala a unui barbat depinde de aptitudinea acestuia de a manipula serii intregi de cuvinte care definesc nume reale si mitologice, locuri, obiecte speciale. Totusi, acesti tineri trebuie sa se supuna unui set de tabuuri pe durtata circumciziei, inclusiv sa stea cu fata la peretii casei spirituale atunci când manânca. Initiatii nu au voie sa se uite sau sa vorbeasca unei femei ce trece prin fata casei spritelor. Ei trebuie sa ramâna in aripa vestiva a casei tot timpul, cea de est find numai pentru cei initiati. Când un nou initat are nevoie la baie afara, trebuie sa se acopere in intregime intr-un cearsaf, astfel ca femeile si copiii sa nu-l vada. Când manânca, trebuie sa foloseasca un fel de clesti si niciodata degetele. El nu are voie sa se scarpine decât un bat. Când se odihneste, el nu are voie sa foloseasca un scaun sau o banca, acestea fiind exclusiv apanajul celor initiati. Nu are voie sa fumeze sau sa mestece cuisoare pe timpul izolarii si poate purta lenjerie numai in interiorul casei spiritelor. Trebuie tot timpul sa fie descult, are voie sa manâne numai peste, verdeturi, sago si uneori banane. Ii sunt interzise carnea, fructele si legumele. Daca un initiat nu respecta aceste cutume, un batrân il va sfichiui cu nuiaua pe spate si pe picioare. Desigur, se crede ca daca nu respecti aceste tabuuri poti „muri” in timpul procesului de „renastere”.

Insa, pentru ca un initiat sa devina membru al clanului tatalui sau, el trebuie nu numai sa suporte scarificarea, ci si sa indure o izolare de doua luni in casa spiritelor inainte ca acest ritual sa aiba loc. In timpul ceremonialului, fratii mamei si tatalui lui il instruiesc cu voci joase, despre genealogia clanului, si spun cântece si alte informatii spirituale. Asta permite tânarului initiat sa aprofundeze cunostintele sale despre credinta ancestrala si miturile privitoatre la originea tuturor lucrurilor si magia lor. Printre adeptii Kaningara cunoasterea inseamna putere si odata inzestrati cu aceste informatii spirituale importante, baietii devin barbati. Ranile sunt unse cu un ulei ce provine din copacul din care este facuta canoea, kaumever.

Scarificarea propiu-zisa 

La 81 de ani, Claitus este cel mai batrân barbat din  satul Kaningara. El este si cel mai priceput taietor de piele, iar astazi el este mentorul tinerilor in arta sculptarii in piele. El si-a terminat initierea când satul a fost ocupat de catre japonezi, in al doilea Razboi Mondial. In mod miraculos, el a indurat „traditionala” perioada de doi ani de izolare in casa spiritelor inainte de a fi taiat! Evident, lucrurile s-au schimbat precum si unealta folosita pentru taierea pielii. Pe vremuri, Claitus povestea: „Floseam cutite din bambus in locul lamelor, pentru a face taierile. Poti confectiona un cutit foarte ascutit din bambus si il poti ascuti pentru taieturi. Dar acum, folosim numai lame pentru ca exista riscul de a raspândi boli”. 

Odata pieptul crestat, initiatii sunt condusi in afara casei unul câte unul, pe paturi din frunze de banane, ce-i asteapta pe iarba. Inainte de a fi taiat, spiritul crocodilului „isi va devora corpul” pentru ca „vedem fiecare taietura de lama pe masura ce crocodilul musca din piele”, povestea Claitus despre ce i se explica in cadrul ritualului.

Ritualul includea o perioada de ingrasare, lucru care ajuta la scarificarea mai rapida de catre un initiator priceput. Nou-initiatii primeau primele semne pe piept si unii intrau chiar in soc dupa ce le primeau. Dupa ce taierea se termina, initiatii erau spalati, unul câte unul, cu un burete si apa rece dintr-o galeata. Unii celebreau trecerea lor catre barbtaie, in timp ce al]ii erau pur si simplu extenuati pentru a-si mai exterioriza in vreun fel sentimentele.

 Ziua dinaintea taierii

Este extenuanta pentru ca trebuie petrecuta intreaga zi si nopatea dinainte cântând si dansând. Trebuie tinut un bat din radacina de ghimbir in gura si nu trebuie scapat, altfel initiatul va fi biciuit pe spate! Când se lasa intunericul si numai dupa ce ceilalti sateni au plecat la culcare, initiatii sunt condusi afara din casa spiritelor pentru a fi plimbati prin jungla. Fiecare initiat are un „prieten” ce-i permite sa-si viziteze rapid apropiasii si familia dar daca incearca sa doarma in timpul noptii, el va fi imediat trezit cu o nuia sau o lumina in ochi. Când se apropie zorile, toti tinerii sunt condusi la râu, si lasati acolo sa isi inmoaie pielea in apele reci ale râului Black Water pentru mai mult de o ora. Este un real test impotriva hipotermiei, dar oamenii tribului spun ca asta ajuta la o piele mai catifelata pentru scarificare. 

Dupa crestarea pe piept, fiecare initiat este condus afara pentru a fi taiat pe spate. Chiar la iesirea pe usa din fata casei spiritelor, acesta este incurajat de aplauze si cuvinte de imbarbatare de catre toti membrii familiei sale si sateni. Intr-adevar, mamele si alte rude de gen feminin ai acestor inisiati nu si-au vazut fiii de luni bune, asa ca acesta este un moment emotionant dupa o lunga separare. Odata ce taierea este completa, initiatii sunt condusi inapoi in casa spiritelor pentru a li se obloji ranile. In acest moment podelele au fost spalate, focurile au fost aprinse si noi paturi din funze de banane asteapta corpurile insângerate ale initiatilor. Dar mai intâi, se aplica cu o pana ulei din copacul kaumever pe rani.  Apoi, noroiul din râu este plicat pe taieturi iar tinerii sunt lasati sa se odihneasca pâna când ranile le sunt uscate de catre foc. Noroiul opreste sângerarea dar poate produce si infectii,  in cele din urma cicatricile semanând cu structura pielii de crocodil.

Batrânii tribului spun „Suntem Sepik si fara acest ritual cine am fi noi? Satul si oamenii nostri supravietuiesc numai datorita acestui ritual. Ne veneram stramosii prin taierea pielii si nu vom inceta niciodata sa o facem... pentru ca asta ne defineste pe noi”.

Traducerea si adaptarea: Abie si Nae