Fabricarea acelor specifice pentru tatuat

Majoritatea acelor disponibile pentru tatuat sunt de fapt de tip „ac de broşă” (bug pin), ace de cusut, sau ace pentru decorat cu mărgele (beading needle). Faptul că aceste ace s-au dovedit a fi potrivite uneori pentru tatuat, se datorează mai degrabă unor coincidenţe decât design-ului lor. Există anumite caracteristici care se regăsesc la toate tipurile de ace, mai ales la mecanica producţiei lor, există insă caracteristici speciale pe care un ac trebuie să îndeplinească dacă va fi folosit pentru tatuat. Acele folosite pentru tatuat vor fi manipulate, sudate în configuraţii cu ace multiple, şi – în mod evident – vor penetra pielea. Nici unul dintre aceşti factori nu sunt luate în considerare la fabricarea acelor de tip „ac de broşă” (bug pin), a acelor de cusut sau a celor pentru decorat cu mărgele (beading needle). În raportul de fată vom explica procesul de fabricaţie a acelor din punctul de vedere al cerinţelor specifice impuse de domeniului tatuării.  

                                                         Materiale şi metode

Obiectivul specific al acestui studiu a fost explorarea tuturor combinaţiilor posibile în ceea priveşte forma şi lungimea vârfului acului, precum şi constatarea caracteristicilor care determină acul de tatuaj ideal.

            Am început cu un fir de oţel inoxidabil tip 302 cu diametrul de 0.35mm. Firul a fost îndreptat şi tăiat la o lungime totală de 30mm. Aceste bucăţi au fost polizate pentru a obţine vârfuri de lungimi diferite începând de la un ac scurt, neascuţit cu un tăiş de 0.8mm, lungimea vârfulurilor mărindu-se treptat cu câte 0.1mm, cel mai lung vârf situându-se la 1.9mm. Aceste ace au fost apoi sudate în diferite configuraţii, unele pentru conturare, altele pentru umplere. Configuraţiile au fost sudate pe bare

codate după culoare. A urmat testarea lor, rezultatele fiind înregistrate.

Ace preliminare testate

Diametru – 0.35mm

A doua etapă a testării a fost efectuată pe un fir din oţel inoxidabil tip 304 cu diametrul de 0.36mm, tăiat la o lungime totală de 25.4mm. Vârfurile au fost tăiate foarte scurt pentru umplere – de la 0.9mm la 1.2mm – şi foarte lung pentru conturare – de la 1.7mm la 1.9mm.

             A treia etapă a testării a constat în tăierea a trei fire din oţel inoxidabil tip 304 de diametre diferite la o lungime totală de 25.4mm fiecare. Cel mai mare diametru a fost 0.36mm cu lungimea vârfului tăiat la 1.0mm respectiv 1.1mm. Un diametru mai mic a fost cel de 0.33mm cu vârfuri de 1.0mm, 1.1mm, 1.2mm respectiv 1.3mm, iar diametrul cel mai mic a fost cel de 0.30mm cu vârfuri de 1.0mm, 1.1mm, 1.2mm, respectiv 1.3mm.

            Etapa finală a testării a fost efectuată pe trei diametre de fir, 0.30mm, 0.33mm şi 0.36mm, tăiate fiecare la o lungime de 25.4mm. Firul de 0.30mm a fost tăiat la o lungime a vârfului de 1.3mm, cel de 0.33mm la o lungime a vârfului de 1.1mm, iar cel de 0.36mm la o lungime a vârfului de 1.0mm. Această etapă a testării s-a concentrat mai precis asupra profilului vârfului, plasând baza pe partea inferioară a  tăişului, apoi în centrul acestuia, iar în final

pe partea superioară a tăişului, rezultând diferite forme de glonţ. Pe unele ace tăişul a fost lăsat aspru, neprelucrat, iar pe altele acesta a fost finisat.

                                                               Rezultate

            Descoperirile noastre iniţiale au indicat, că acele cu vârful mai scurt sunt mai potrivite pentru umplere şi pentru umbrire, iar cele cu vârful mai lung pentru conturare Toate acele iniţiale arătau o rezistenţă proastă la uzură, dovedindu-se greu de sudat. Totodată, în ciuda faptului că diametrul firului folosit de noi era unul destul de răspândit în domeniu, vroiam să aflăm care sunt limitele folosirii unui diametru mai mare. În a doua etapă a testării noastre am ales un fir din oţel inoxidabil tip 304 cu diametrul de 0.36mm, degresat în laminorul de sârmă. Degresarea a uşurat procesul sudării, iar calitatea superioară a oţelului a îmbunătăţit rerzistenţa la uzură a acelor. Am scurtat lungimea acului cu aproximativ 5mm, asigurând o configuraţie plată, mai rigidă pentru umbrire, lăsând în acelaşi timp o lungime suficientă pentru sudarea unor configuraţii rotunde pe bară.

            Am avut un succes instantaneu cu acele cu tăişul mai scurt în cazul folosirii acestora pentru umplere cu o culoare solidă. Acestea s-au dovedit a fi uşor diferite de folosit faţă de alte ace, dar erau de fapt mai eficiente în introducerea culorii solide.

În cazul folosirii lor pentru umbrire, acestea lăsau o înfăţişare aspră, granulară, potrivită pentru câteva stiluri de tatuat.

            Acele pentru conturat, cu tăişul mai lung, erau mai frustrante. La acest diametru acul trebuia tăiat la o lungime a vârfului de cel puţin 1.9mm, lăsând în urmă un vârf foarte ascuţit şi delicat. După ce am reuşit până la urmă să sudăm şapte ace împreună fără a agăţa vreunul dintre vârfuri, rezultatul a fost un dispozitiv eficient pentru conturat. Aceste ace nu au funcţionat deloc în cazul folosirii lor pentru conturare într-o configuraţie formată din 3 ace din cauza diametrului acelor. Era evident când tăişul nostru avea o lungime de 1.9mm că acul propriu-zis penetra pielea pe o lungime de maxim jumătate din lungimea totală, astfel diametrul real al acului în piele era ceva mai mic. Un ac cu diametrul mai mic şi cu lungimea vârfului mai scurtă ar determina un diametru identic în piele. După această constatare s-au fabricat două ace cu diametrul mai mic, cel de 0.30mm pentru conturare, iar cel de 0.33mm pentru umbrire mai puţin aspră. După stabilirea lungimii optime a vârfului, au fost introduse variaţii în profil cu rezultate consistente pentru fiecare dintre cele trei ace. Acele erau mult mai puternice şi mai rezistente la agăţat când baza acului era mai aproape de vârf. De asemenea, această amplasare a bazei a uşurat în mod semnificativ sudarea acelor în configuraţii foarte strânse.

            În sfârşit, unele ace au fost finisate, în timp ce altele au fost lăsate cu tăişul aspru. Finisarea însă nu a ajutat în nici un fel. În ciuda avantajului estetic al acelor finisate, cele nefinisate reţineau pigmentul mai bine, probabil din cauza suprafeţei crescute în cazul finisajului aspru.

                                                                     Discuţii

Există patru aspecte principale în fabricarea acelor. Materialul folosit, formarea şi tăierea în lungime a firului, polizarea

vârfului, şi ambalarea. Fiecare dintre aceste aspecte îşi are cerinţele specifice, care trebuie îndeplinite la fabricarea acelor de tatuaj.

            Oţelul pentru fabricarea acelor este cumpărat în formă de fir, în role. Firul este format la o instalaţie de trefilat prin tragerea firelor de oţel printr-o serie de găuri (ştanţe) din ce în ce mai mici până la obţinerea diametrului dorit. Se folosesc lubricanţi în timpul formării pentru a reduce fricţiunea şi pentru a menţine o calitate optimă a suprafeţei. Firul folosit pentru acele de tatuaj trebuie degresat din două motive: pentru a evita introducerea altor materiale în corpul uman decât pigmentul, şi pentru a uşura cât mai mult sudarea. Procesul de formare a oţelului modifică proprietăţile mecanice ale acestuia, întărindu-l. Din această cauză oţelul trebuie temperat pentru a reorienta moleculele din fir. După acest proces, firul este înfăşurat de bobine pentru livrare şi manevrare. Acest proces de temperare împreună cu conţinutul chimic al firului sunt factorii decisivi în tăria şi rezistenţa la întindere a acestuia. Firul folosit pentru acele de tatuaj trebuie să fie extrem de tare  pentru a putea obţine un vârf puternic şi ascuţit care se agaţă greu. Tăria acului va determina, de asemenea, cât de repede se va uza în tub. Firele sunt cotate astfel: tărie ¼, tărie ½, tărie ¾, şi tărie maximă. Este indicat ca firul folosit pentru acele de tatuaj să fie de tărie maximă şi de tip 304, având astfel o rezistenţă la întindere între 312.000 psi şi 346.000 psi, în funcţie de diametrul firului.

            Componentele principale ale oţelului seria 300 care îi conferă caracteristicile dorite sunt cromul şi nichelul. Oţelul seria 300 este de asemenea disponibil în calităţi diferite, în funcţie de aplicaţia acestuia.

            Noi am ales firul de oţel Bio-Medical pentru caracteristicile suprafeţei şi consistenţa acestuia. Acest fir de calitate medicală tip 304 este preferat în industria medicală mai ales din cauza rezistenţei ridicate la coroziune. Firul de calitate medicală tip 316 este folosit în general pentru implanturi chirurgicale, calitatea superioară

a acestuia nefiind necesar pentru un ac de tatuaj. Mai mult, tipul 316 nu este la fel de tare ca şi tipul 304. 

Carbon, mangan, fosfor, sulf, siliciu, crom, nichel, molibden

După înlăturarea firului de pe bobină, aceasta trebuie îndreptat printr-un proces de formare la rece, trăgând firul printr-o serie de came care se învârt cu o viteză mare. La ieşirea firului din maşina de îndreptat, aceasta taie sârma la lungimea adecvată. Bucăţile tăiate sunt puse într-o magazie, după care se introduc în maşina de polizat. Bucăţile trec separat pe o roată de transport, rostogolindu-se apoi peste un disc de polizat concav. Firul este în contact cu discul de polizat timp de aproximativ cinci secunde. Găsirea abrazivului potrivit procesului de polizat a necesitat cercetare îndelungată. Oţelul inoxidabil este destul de greu de polizat, însă polizarea oţelului cu tărie maximă tip 304 în vederea obţinerii unor vârfuri destul de fine pentru acele de tatuaj este o operaţiune şi mai complexă, care necesită un abraziv capabil să prelucreze oţelul cu precizie. Odată polizate, acele sunt verificate cu lupa, cântărite şi ambalate manual. Majoritatea producătorilor de ace produc diferite tipuri de ace, dintre care unele sunt vulnerabile la coroziune. Pentru prevenire coroziunii, acele sunt ambalate în hârtie ceruită, cu toate că oţelul inoxidabil de înaltă calitate nu ar trebui să se corodeze. În cazul în care acele destinate tatuării au fost ambalate în astfel de hârtie rezistentă la coroziune, urmele de ceară trebuie îndepărtate de pe ace înaintea sudării.  Acest lucru va uşura sudarea, va

preveni pătrunderea acestor urme în pigment, unde ar putea reacţiona, dar mai ales, va asigura că ele nu vor penetra corpul uman. Pentru uşurarea procesului de fabricaţie şi minimalizarea costurilor, unii producători folosesc oţel de o calitate mai slabă, care se taie, se formează şi se polizează mai uşor. În acest caz acele vor fi călite, făcându-le tari dar fragile în acelaşi timp. Această fragilitate nu indică un ac de înaltă calitate.

            Oţelul carbon este foarte uşor de format, tăiat şi polizat dar are o tendinţă de a se coroda. În consecinţă, autoclavarea unui ac din oţel carbon este aproape imposibilă. Unele ace destinate altor domenii decât tatuarea sunt fabricate din oţel de calitate slabă şi apoi placate, făcându-le tari şi rezistente la coroziune, însă de regulă finisajul lor inconsistent lasă de dorit, îngreunând sudarea. De asemenea, există riscul desprinderii unor particule din placare, penetrând corpul uman. Acele placate şi cele finisate nu reţin foarte bine pigmentul. Un oţel inoxidabil tip 302 sau 304 degresat şi ambalat în hârtie ceruită este singurul material care asigură toate caracteristicile necesare pentru un ac de tatuaj.

            Profilul vârfului are în mod evident o importanţă deosebită pentru tatuat. Domeniul de utilizare al acului este factorul care determină profilul cel mai potrivit. Acest lucru este influenţat de asemenea de către configuraţia de ace care va fi folosită. O grupare strânsă, folosită de către majoritatea tatuatorilor pentru conturat, necesită un profil foarte diferit decât o configuraţie mai lejeră, folosit de obicei pentru umplut. O altă complicaţie o reprezintă calibrul acelor. Ignorat de mulţi în domeniu, diametrul propriu-zis al acului are o importanţă semnificativ mai mare decât şi-ar imagina mulţi. Profiluri identice la calibre diferite se comportă cât se poate de diferit la tatuat.

            Există anumite limite în domeniul tatuării, şi variabile care influenţează modul de funcţionare a acelor în piele. Există diferenţe a pielii pe diferite părţi ale corpului, precum şi diferenţe în modul de

funcţionare a fiecărui aparat. Numărul variantelor posibile în fabricarea unui ac de tatuaj este nelimitat, subtilităţile devin însă de nedesluşit după un anumit punct.

            Având acces la diferite diametre de ace, fiecare tatuator îşi poate fabrica instrumente potrivite, în funcţie de stilul şi preferinţele lui.