joi 9 feb ora 22.10 la TVR Cultural : artMakers - Tattoo
Un tatuaj permanent se obtine prin inserarea unui pigment in piele: e un proces ce implica un diferit grad de durere, o tehnica precisa, puterea de stapinire si talentul celui care-l executa, dar si motivatia si determinarea purtatorului. Tatuajul se gaseste printre cele mai vechi arte corporale si cu siguranta meseria de tatuator este una dintre cele mai vechi din lume.
Nu mi-am propus sa fac in acest reportaj o istorie a tatuajului si nici sa pulverizez tabuurile care planeaza in jurul lui, am vrut doar sa va arat ca si in Romania se infiripa o comunitate de tatuatori profesionisti, despre unii dintre ei putem spune ca sint chiar artisti, si nu e o distinctie conferita de studiile de specialitate, ci de capacitatea de a crea, de talentul si pasiunea cu care lucreaza, de respectul cu care sint tratati in comunitate si in afara ei si de responsabilitatea cu care practica aceasta meserie.
In octombrie a avut loc cea de-a doua editie a conventiei de tatuaje din Bucuresti, un loc in care i-am gasit la lucru, departe de saloanele in care isi desfasoara activitatea, pe unii dintre cei mai cunoscuti tatuatori romani, alaturi de colegi de-ai lor din strainatate. Am avut ocazia sa-i vedem cum lucreaza si sa le punem citeva intrebari, incercind sa gasim anumite trasaturi comune sau particularitati care creioneaza o comunitate in evolutie. Invitat special: Costi!
durata 51 minute
Considerat o practica, o meserie sau doar un artificiu cosmetic, tatuajul incearca sa iasa din tabuurile societatii si sa se afirme ca arta. Reportajul de fata incearca sa va introduca in acest univers si sa va dezvaluie citeva din "istoriile" profesionale ale tatuatorilor romani. Producător tv Bogdana Pascal

0 megjegyzés:
Trimiteţi un comentariu