După cele menţionate mai sus, primul caz înregistrat de chinezi a unor tatuaje în Taiwan a fost scris în secolul a VII.-lea d.Hr., apărut în textul intitulat Istoria poporului Sui (636 d.Hr.). Deşi menţiunea este scurtă, cred că ar putea fi adevărată într-o anumită măsură, din moment ce Paiwan au o tradiţie lungă de a tatua motive abstracte ale viperei Deinagkistrodon pe corp. Aceste motive de şarpe decorau pielea vânătorilor de capete, fiind deosebit de semnificative deoarece relatau originea mitologică. Vipera Deinagkistrodon era considerat „spiritul vieţii, cel mai mare dintre toate spiritele” şi reprezenta spiritul protector al poporului Paiwan.
Motivele de tatuaj purtate de către bărbaţi şi femei variau în funcţie de statutul social al purtătorului, tatuatul fiind în mod general un privilegiu al nobilităţii Paiwan, însă un om de rând putea să achiziţioneze dreptul de la o căpetenie.
Tatuatorii Paiwan erau de obicei femei profesionale care au moştenit meseria din familie. Fiecare sat avea unul sau doi artişti, cei mai mulţi fiind aristocraţi din naştere şi şamani în acelaş timp (spre deosebire de şamanii masculini din cadrul poporului Li din Hainan). Artiştii tatuatori Paiwan primeau un onorariu de la toţi clienţii, în afară de familia căpeteniei aflate la putere. Suma onorariului varia în funcţie de complexitatea motivului care urma să fie tatuat. De exemplu, costul tatuării unui bărbat pe piept, spate şi amândouă braţe era ridicat: un porc, două greble din metal, patru cuţite de talie, un topor, o rolă de pânză, un bol de porţelan şi o butelie de vin.
Artiştii tatuatori Paiwan foloseau bambus sau iarbă drept rigle, şi spatele unui cuţit acoperit cu calamină ca şi creion pentru a desenea motivele alese pe corp. Acele de tatuat se alcătuiau dintr-o pereche de ace din metal legate cu sfori de pânză pe un băţ de bambus cu o lungime de aproximativ 40cm. Acele se înfăşurau din nou cu sfoara de pânză, până când doar 2-3cm din vârful acului se aflau la vedere. Un mic cuţit se folosea pentru a puncţiona pielea cu acele cu calamină, iar mânerul acestuia se folosea şi pentru înlăturarea excesului de sânge. Înainte de introducerea acelor metalice, tatuatorii Paiwan foloseau aşchiile portocalei de munte drept ace de tatuat.
Ca şi la alte culturi ale tatuajului din Asia de Sud-Est, bărbaţii şi femeile Paiwan erau tatuaţi iarna în speranţa că plăgile se vor vindeca mai uşor în aerul mai uscat. Operaţia se executa într-o mică bodegă construită în mod special pentru acest scop. Un băţ de bambus se punea în faţa acestuia pentru a alunga intruşii. De obicei, clienţii stăteau întinşi pe durata operaţiei, însă femeile care urmau să primească tatuaje de mână stăteau drept. Fiecare parte a motivului se puncţiona în piele în mod repetat, de până la trei sau patru ori.
Femeile Paiwan îşi tatuau braţele, spatele mâinilor, genunchii şi gambele, iar motivele constau în mod predominant din linii şi puncte. Bărbaţii Paiwan, pe de altă parte, îşi tatuau pieptul, braţele, genunchii şi gambele. Câteodată motivele erau realistice, constând din capete umane, figuri umane, motive de şerpi sau solare.
Poporul Atayal, precum cel Paiwan, Rukai şi Saiset, marca în mod asemănător succesul unei vânătoare de capete cu tatuaje. Marcajele se plasau pe fruntea şi pe torsul războinicilor curajoşi în forme diferite. Vânătorii care reuşeau să adune mai mult de cinci capete cu sabia lor de decapitat tip macetă puteau să-şi tatueze şi pieptul sau spatele mâinlor. Un bătrân Antayal îşi amintea în anii 1940, că despre vânătoarea de capete se credea că induce creşterea rapidă a copiilor din sat, care era consecinţă favorabilă: „După ce tinerii se întorceau de la vânătoare, se tatuau pe frunte şi pe bărbie. Chiar şi când se duceau să omoare pe cineva, strămoşii noştri duceau mulţi oameni cu ei, chiar copii, iar la sfârşitul vânătoarei, fiecare dintre copii primea un fir de păr de pe capul capturat. După întoarcere, toţi participanţii erau tatuaţi, iar rezultatul era că copiii creşteau cu viteza vântului! Conform tradiţiei Antayal, un bărbat care a omorât mulţi oameni se tatuează pe piept, dar un bărbat care a omorât doar câţiva, nu.
Poporul Atayal practica şi tatuarea pe frunte a băieţilor şi fetelor necăsătorite. În afară de aceste tatuaje, numai fetele pricepute la ţesut puteau fi tatuate pe obraji sau alte părţi ale corpului. În mod interesant, trebuie notat faptul că structura de bază a acestor tatuaje complexe de obraz seamănă cu tatuajul facial diagonal întâlnit la femeile Li din triburile Qi şi Ha.
0 megjegyzés:
Trimiteţi un comentariu