Merry tattooed christmas!

Vânătorii de capete tatuaţi din Taiwan

După cele menţionate mai sus, primul caz înregistrat de chinezi a unor tatuaje în Taiwan a fost scris în secolul a VII.-lea d.Hr., apărut în textul intitulat Istoria poporului Sui (636 d.Hr.). Deşi menţiunea este scurtă, cred că ar putea fi adevărată într-o anumită măsură, din moment ce Paiwan au o tradiţie lungă de a tatua motive abstracte ale viperei Deinagkistrodon pe corp. Aceste motive de şarpe decorau pielea vânătorilor de capete, fiind deosebit de semnificative deoarece relatau originea mitologică. Vipera Deinagkistrodon era considerat „spiritul vieţii, cel mai mare dintre toate spiritele” şi reprezenta spiritul protector al poporului Paiwan.

Motivele de tatuaj purtate de către bărbaţi şi femei variau în funcţie de statutul social al purtătorului, tatuatul fiind în mod general un privilegiu al nobilităţii Paiwan, însă un om de rând putea să achiziţioneze dreptul de la o căpetenie.

Tatuatorii Paiwan erau de obicei femei profesionale care au moştenit meseria din familie. Fiecare sat avea unul sau doi artişti, cei mai mulţi fiind aristocraţi din naştere şi şamani în acelaş timp (spre deosebire de şamanii masculini din cadrul poporului Li din Hainan). Artiştii tatuatori Paiwan primeau un onorariu de la toţi clienţii, în afară de familia căpeteniei aflate la putere. Suma onorariului varia în funcţie de complexitatea motivului care urma să fie tatuat. De exemplu, costul tatuării unui bărbat pe piept, spate şi amândouă braţe era ridicat: un porc, două greble din metal, patru cuţite de talie, un topor, o rolă de pânză, un bol de porţelan şi o butelie de vin.

Artiştii tatuatori Paiwan foloseau bambus sau iarbă drept rigle, şi spatele unui cuţit acoperit cu calamină ca şi creion pentru a desenea motivele alese pe corp. Acele de tatuat se alcătuiau dintr-o pereche de ace din metal legate cu sfori de pânză pe un băţ de bambus cu o lungime de aproximativ 40cm. Acele se înfăşurau din nou cu sfoara de pânză, până când doar 2-3cm din vârful acului se aflau la vedere. Un mic cuţit se folosea pentru a puncţiona pielea cu acele cu calamină, iar mânerul acestuia se folosea şi pentru înlăturarea excesului de sânge. Înainte de introducerea acelor metalice, tatuatorii Paiwan foloseau aşchiile portocalei de munte drept ace de tatuat.

Ca şi la alte culturi ale tatuajului din Asia de Sud-Est, bărbaţii şi femeile Paiwan erau tatuaţi iarna în speranţa că plăgile se vor vindeca mai uşor în aerul mai uscat. Operaţia se executa într-o mică bodegă construită în mod special pentru acest scop. Un băţ de bambus se punea în faţa acestuia pentru a alunga intruşii. De obicei, clienţii stăteau întinşi pe durata operaţiei, însă femeile care urmau să primească tatuaje de mână stăteau drept. Fiecare parte a motivului se puncţiona în piele în mod repetat, de până la trei sau patru ori.

Femeile Paiwan îşi tatuau braţele, spatele mâinilor, genunchii şi gambele, iar motivele constau în mod predominant din linii şi puncte. Bărbaţii Paiwan, pe de altă parte, îşi tatuau pieptul, braţele, genunchii şi gambele. Câteodată motivele erau realistice, constând din capete umane, figuri umane, motive de şerpi sau solare.

Poporul Atayal, precum cel Paiwan, Rukai şi Saiset, marca în mod asemănător succesul unei vânătoare de capete cu tatuaje. Marcajele se plasau pe fruntea şi pe torsul războinicilor curajoşi în forme diferite. Vânătorii care reuşeau să adune mai mult de cinci capete cu sabia lor de decapitat tip macetă puteau să-şi tatueze şi pieptul sau spatele mâinlor. Un bătrân Antayal îşi amintea în anii 1940, că despre vânătoarea de capete se credea că induce creşterea rapidă a copiilor din sat, care era consecinţă favorabilă: „După ce tinerii se întorceau de la vânătoare, se tatuau pe frunte şi pe bărbie. Chiar şi când se duceau să omoare pe cineva, strămoşii noştri duceau mulţi oameni cu ei, chiar copii, iar la sfârşitul vânătoarei, fiecare dintre copii primea un fir de păr de pe capul capturat. După întoarcere, toţi participanţii erau tatuaţi, iar rezultatul era că copiii creşteau cu viteza vântului! Conform tradiţiei Antayal, un bărbat care a omorât mulţi oameni se tatuează pe piept, dar un bărbat care a omorât doar câţiva, nu.

Poporul Atayal practica şi tatuarea pe frunte a băieţilor şi fetelor necăsătorite. În afară de aceste tatuaje, numai fetele pricepute la ţesut puteau fi tatuate pe obraji sau alte părţi ale corpului. În mod interesant,  trebuie notat faptul că structura de bază a acestor tatuaje complexe de obraz seamănă cu tatuajul facial diagonal întâlnit la femeile Li din triburile Qi şi Ha.

Tattoo Tour Hungary

Un concurs organizat de Articole Tattoo, cu ocazia evenimentului Budapest Tattoo Convention din Ungaria.
Detalii:

Tvr Cultural: Art Makers

joi 9 feb ora 22.10 la TVR Cultural : artMakers - Tattoo

Un tatuaj permanent se obtine prin inserarea unui pigment in piele: e un proces ce implica un diferit grad de durere, o tehnica precisa, puterea de stapinire si talentul celui care-l executa, dar si motivatia si determinarea purtatorului. Tatuajul se gaseste printre cele mai vechi arte corporale si cu siguranta meseria de tatuator este una dintre cele mai vechi din lume. 

Nu mi-am propus sa fac in acest reportaj o istorie a tatuajului si nici sa pulverizez tabuurile care planeaza in jurul lui, am vrut doar sa va arat ca si in Romania se infiripa o comunitate de tatuatori profesionisti, despre unii dintre ei putem spune ca sint chiar artisti, si nu e o distinctie conferita de studiile de specialitate, ci de capacitatea de a crea, de talentul si pasiunea cu care lucreaza, de respectul cu care sint tratati in comunitate si in afara ei si de responsabilitatea cu care practica aceasta meserie.

In octombrie a avut loc cea de-a doua editie a conventiei de tatuaje din Bucuresti, un loc in care i-am gasit la lucru, departe de saloanele in care isi desfasoara activitatea, pe unii dintre cei mai cunoscuti tatuatori romani, alaturi de colegi de-ai lor din strainatate. Am avut ocazia sa-i vedem cum lucreaza si sa le punem citeva intrebari, incercind sa gasim anumite trasaturi comune sau particularitati care creioneaza o comunitate in evolutie. Invitat special: Costi! 

durata 51 minute

Considerat o practica, o meserie sau doar un artificiu cosmetic, tatuajul incearca sa iasa din tabuurile societatii si sa se afirme ca arta. Reportajul de fata incearca sa va introduca in acest univers si sa va dezvaluie citeva din "istoriile" profesionale ale tatuatorilor romani. Producător tv Bogdana Pascal

Romanian Tattoo's

www.romanian-tattoos.ro

Tattoo History

Popoare tatuate la coada dragonului

În ziua de azi, cât şi în trecut, poporul Li practică o religie bazată pe spititualism, concentrându-se pe strămoşi şi natură. Ei cred că fiecare obiect în universul lor vizibil şi invizibil are propriul suflet şi este nemuritor. Pietrele dispun de o putere specială din acest punct de vedere, fiind „casele” Zeului Pământului, iar altare pline de pietre de toată mărimile şi formele se găsesc în fiecare sat. Şi munţii dispun de spirite, în mod special Muntele cu Cinci Degete, considerat sacru. În anii 1930, un explorator a notat în timpul ascensiunii lui următoarele: „Nu putem vorbi cu voce tare sau să tuşim în mod violent ca să nu deranjăm spiritele muntelui. Plânsul nu este permis. Nu putem nici să ne uităm înapoi în timpul ascensiunii sau a coborârii. Nerespectarea acestor reguli ar avea ca consecinţă o nenorocire de proporţii mari, precum atacuri de către spirite rele sau şerpi veninoase şi alte animale sălbatice.”

Se credea, că Li au venit în Hainan de pe continentul chinez, însă un mit obscur de origine găsit în anii 1930 menţionează, că „Tatăl” tutoror Li provine din partea centrală a Vietnamului. Acest mit de origine, menţionat mai jos, este important deoarece poate fi legat de originea obiceiurilor de tatuat din cadrul tribului Li, despre care vom vorbi mai jos. 

Kitul de tatuaj Li consta într-un ac ascuţit de trestie fixat într-un băţ de bambus, iar acesta se bătea manual în piele cu un alt instrument din lemn. Pigmentul se obţinea din indigo natural (Baphicacanthus cusia), sau din nuca Barbados (Jatropha curcas), iar motivele de tatuaj se matriţau prima dată pe piele înainte să fie puncţionate în epidermis de către tatuator, care era de obicei o femeie. Vindecarea plăgii putea să dureze câteva zile.

Motivele folosite de către femeile Li variau în mod semnificativ de la un trib la altul în funcţie de tradiţiile strămoşeşti. Se spunea că sunt motive luate din natură, precum diferite plante, animale şi simboluri totemice de clan, moştenite din generaţie în generaţie. 

Incarca Gratuit poze cu tatuaje rezlizate de tine!

Tatuaje Africa: Makonde

Dinembo: tatuajele tribale ale tribului Makonde

În rândul tribului vorbitor de Bantu, Makonde, tatuajele au fost şi sunt până în ziua de azi mai complicate decât la alte triburi indigene din Mozambic. Rezonanţa tradiţiei tatuatului din această zonă poate fi atribuită într-o anumită măsură peisajului ocupat de către tribul Maconde, un loc caracterizat de platouri înalte relativ inaccesibile care au împiedicat contactul european şi din vest până la începutul secolului a XX.-lea; şi de asemena, cosmologiei şi miturilor Makonde, care laudă până în prezent faptele, cunoaşterea şi atributele fizice superioare ale „marilor” strămoşi, în special femeile tatuate, care au devenit divine după moarte. În mod tradiţional, tatuajele Makonde erau considerate ca fiind indicatori regionali, iar fiecare trib prefera motive specifice care se desenau într-o varietate de motive  forme. Faţa şi alte părţi ale corpului conţineau trese, unghiuri şi linii drepte sau în zig-zag, completate uneori cu un cerc, un romb, un punct sau un motiv de animal. Aceste motive au rămas în mare parte neschimbate până în prezent, deoarece fiecare generaţie de tatuatori Makonde a implementat doar schimbări minore în motivele tatuate, ghidându-se mai mult după principiile tradiţionale. În prezent, singura inovaţie semnificativă în tradiţia tatuării este tehnologia în sine, vechiul cuţit triunghiular de tatuat fiind înlocuit de un model cu brici care taie pielea într-un mod mai egal şi mai precis.

Motive de tatuaj

Motive decorative des întâlnite precum păianjeni (lidangadanga), crocodili (nantchiwanuwe) şi chiar şi rădăcini de yucca (nkana) erau asociate cu magia în trecut. În ziua de azi, femeile Makonde continuă să creadă că tatuajele lor desenate pe abdomen (mankani) şi pe intreriorul coapselor (nchika) disupun de o putere supranaturală şi ajută la atragerea unui soţ. De asemenea, despre motivele folosite pentru a decora aceste zone, de obicei palmiere sau fructul acestora (nadi) şi mai ales şopârle (magwanula), se credea că au un efect pozitiv asupra fertilităţii.

Cu toate acestea, practica Makonde de a tatua zona ombilică şi pubiană ar putea să aibă legătură cu vechea tradiţie a „magiei” profilactice, a cărei menire era să împiedice penetrarea sau posedarea de către forţele răului prin pasajele vulnerabile ale corpului, cum ar fi deschizăturile naturale ale acestuia. Armitage (1924) citează mai multe cazuri de scarificare în zona ombilică printre femeile Gonja şi Dagomba vorbitori de Bantu din Ghana, „pentru a împiedica îmbolnăvirea”, iar antropologii Nevadomsky şi Aisien (1995) descriu cinci tatuaje care pornesc din zona ombilică („centrul vieţii”) în rândul femeilor Bini din Benin. Nu în mod surprinzător, membrii tribului Bini îşi preparau pigmenţii de tatuaj din frunze şi calamină, iar la înmormântări, bocitorii şi bocitoarele „îşi desenau o linie de calamină pe frunte pentru a speria spritul celui decedat care încerca să-şi tragă rudele cu el spre ţărâmul morţii.”

Viaţa spirituală a tribului Makonde

Tribul Makonde credea într-o cosmologie dominată de o puternică forţă impersonală (ntela), îmblânzirea spiritelor ancestrale (mahoka) care puteau fi bune sau rele, şi un concept al spiritelor atotpătrunzătoare (nnandenga) şi a vrăjitorilor care reprezintă forţe ale răului.

Se făcea apel în mod frecvent către spiritele strămoşilor pentru a cere leacuri pentru anumite boli, sau pentru a asigura succes în recoltă sau la vânat. Mahoka serveau de asemenea ca şi mediatori între cei vii şi Nnungu, un zeu puternic care era invocat în timpul marilor secete când membrii tribului Makonde se rugau pentru ploaie.

De asemenea, spiritele morţilor numite mapiko terorizau numai femeile şi cei neiniţiaţi, pe când vrăjitorii creau slavi invizibili din oameni, numiţi lindandosa, care erau trimişi pe câmpurile agricole ca să îşi practice magia neagră.

Din cauza fricii excesive de moarte care domina credinţa Makonde, semnele acestuia trebuiau controlate deoarece moartea ameninţa presupunerile fundamentale ale ordinei cosmice pe care se baza societatea. Astfel, fiecare femeie înţelegea că participarea ei în societate ar putea provoca intervenţia negativă a unor forţe spirituale puternice, manifestându-se ca şi mahoka, nnandenga, lindandosa sau mapiko, aceştia fiind cei care garantau supravieţuirea socială, fizică şi economică. În aceste sens, arta tatuării la tribul Makonde era un mijloc important în asigurarea interacţiei productive între fiinţe umane şi spirite: este cât se poate de clar, că motivele tatuate în mod repetat pe femei le ajuta să îşi asigure dedicarea faţă de puterea care de viaţă şi faţă de procesul de socializare a iniţierii în sine. De asemenea, tatuajele construiau un limbaj vizual comun prin care aceste relaţii puteau fi exprimate într-un mod tangibil, şi mediate pentru a asigura purtătorului mijloace cu care să controleze lumea din jur. În mod similar, sculpturile Makonde, precum şi obiectele mai utilitare precum tâlvi (situmba) şi vase cu apă care întruchipau calităţi feminine şi reproductive, consolidau această dedicare faţă de ordine şi stabilitate, fiind decorate în mod frecvent cu motive de tatuaj. Ca şi „unelete strămoşeşti” folosite pentru a transporta apă, bere, miere şi seminţe, tâlvile erau considerate simboluri feminine prin excelenţă. Şi asemenea corpurilor tatuate ale femeilor Makonde, ele funcţioanu ca şi nişte canale ale semnificaţiei simbolice, semnificaţie care lega comunităţile umane, spirituale şi ancestrale ale tribului Makonde din Mozambic.