Tattoo History

Mecca tatuajelor tailandeze: Wat Bang Phra

noreply@blogger.com (Shadow) — Tue, 22 May 2012 13:45:00 +0000

Pentru tailandezii obisnuiti, manastirea budista si complexul de temple cunoscut drept Wat Bang Phra reprezinta cetatea tatuajelor magice denumite si sakyan. Localizat cam la 48 de kilometri in afara Bangkokului, in provincia centrala tailandeza Nakhon Pathom, acesta este Mecca celor care aspira la tatuajele magice, pentru ca Wat Bang Phra gazduieste anual cel mai mare festival de tatuaje din lume. In timpul celei de-a patra zi a evenimentului, de obicei tinut la inceputul lunii martie, mii de credinciosi convinsi de puterea tatuajelor vin din toate colturile Tailandei si din afara tarii sa primeasca noi modele sau sa si le refaca pe cele pe care le-au primit odata cu binecuvântarea calugarilor care vin aici.

Maestrul tatuator Luang Pi Nunn a creat 29 de tipuri de tatuaje magice. El este numit U Na Lome si fiecare dinte cele 29 de modele il reprezinta pe Buddha asezat. Maestrul calugar spunea, despre tatuaj: „Nu numai ca te va proteja, dar va opri gândurile rele inainte sa devina actiuni”.

Dar acest eveniment nu este numai pentru barbatii care doresc sa fie tatuati de calugarii lor preferati. Familiiintregi vin sa vada diversitatea de amulete ori sa guste din numeroasele de mâncare, sa participe la jocurile organizate, sa observe numerele de circ si sa asculte mantrele calugarilor budisti. Este ca un enorm festival dedicat tatuajelor.

Calugarii tatueaza in multe temple diferite, si fiecare isi alege spatiul de lucru dupa preferintele personale. Unii calugari lucreaza pe verande in afara templelor, numite wat in tailandeza, in timp ce altii prefera intunericul si colturile umbroase dinauntrul templelor. Unii inca prefera sa lucreze singuri, altora le place sa imparta o camera cu doi sau mai multi tatuatori.

Credinciosii vin la festivalul anual Wat Bang Phra cu miile ca sa primeasca tatuaje despre se crede ca aduc noroc sau genereaza succes in munca sau afaceri. Alte tatuaje sunt aducatoare de carisma purtatorului sau il fac mai atractiv pentru sexul opus. In unele cazuri, dusmanii pot fi transformati in prieteni cu anumite tatuaje, in timp ce alte modele aduc purtatorului abilitatea de a conduce sau de a convinge prin discursuri, ceea ce adauga persoanei o virtute sacra.

Unealta de tatuat a calugarilor este un tija de metal, lunga de vreo 60 de centimetri si ascutita, despicata la un capat cam cinci centimetri ca sa formeze un vârf gen furca, ascutit ca un ac. Spatiul creat intre cele doua vârfuri ascutite actioneaza ca un rezervor care tine pigmentul pentru tatuat. Aceste unelte arata mai mult ca o furculita folosita la gatitul carnii sau al legumelor la gratar.

In Tailanda, locuitorii folosesc amulete si tatuaje pentru protectie si pentru as-i indeplini dorintele. De asemenea, ei folosesc incantatii derivate din versetele budiste numite katha, intr-o diversitate de contexte, de la vindecari pâna la dresarea elefantilor si protejarea de vraji.

Multi devotati ai Wat Bang Phra vin aici ca sa primeasca tatuajul care il intruchepeaza pe Hanuman, regele maimuta, pentru ca se crede ca aceasta figura este invincibila si nu va muri niciodata.

Unii calugari folosesc un stil punctliniar, in timp ce altii realizeaza lucrari din linii fine. Cerneala sau tusul folosite de calugari sunt pastrate in recipiente personale, iar unele se crede ca au capacitati protectoare speciale datorita ingredientelor lor neobisnuite si magice folosite. De exemplu, unii arjani folosesc lemn de santal, inmuiat in ierburi sau ulei alb de susan. Se spun ca se mai foloseste grasime de la animale salbatice ca elefantii, tigri, ursi, si chiar venin de cobra sau grasime de la barbia cadavrelor. Altii spun ca la pigmentul chinezesc a mai fost adaugata pielea exfoliata a unui arjan, amestecata cu apa sfintita. In aceste cazuri, se crede ca tatuajul realizat cu acest tus determina ca oamenii care interactioneaza cu purtatorul sa se comporte ca si cum s-ar afla in prezenta unui calugar. Astfel tatuajul ar influenta oamenii din jur sa se comporte cumva smerit si sa trateze purtatorul cu respect.

In Tailanda, exista un mod de a câstiga protectia prin cresterea puterii personale. Fiecare tatuaj are un spirit care poate poseda purtatorul. Unii calugari sunt cunoscuti ca având intelepciunea necesara de a crea dar si de a testa tatuajele. Calugarii insisi sunt inlocuitori ai lui Buddha, iar asta ii face niste fiinte extrem de puternice.

Pustnicilor indieni Ruesi li se inchina arjanii si clientii lor, pentru ca se crede ca acesti oameni au adus tatuarea in Tailanda in trecutul indepartat. Ruesi sunt, de asemenea, importanti pentru ca in mitologia tradi]ionala indiana rolul lor era de intermediari intre oameni si zeitati.

In general, exista trei categorii de tatuaje care pot fi primite la Wat Bang Phra: cele care actioneaza asupra celorlalti, cauzând sentimente de prietenie, admiratie sau de frica de purtator; cele care actioneaza asupra clientului, crescându-i abilitatile de vorbire care il fac pe ascultator sa execute ceea ce purtatorul cere si inzestrându-l cu mult curaj; o alta categorie este cea a tatuajelor care creeaza o bariera protectoare in jurul persoanei si impiedica orice fel de animal sa il muste, cutit sa il taie, gloante sa intre in corp sau foc sa il arda. Tatuajele magice pentru aceste scopuri sau altele (de exemplu pentru sanatate eterna) sunt, intr-un fel, ca medicina preventiva si pot fi interpretate ca vaccinarile impotriva diferitelor boli sau ghinioane.

Dar exista si tatuaje care nu pot fi vazute. Acestea sunt tatuajele cu ulei despre care se spune ca sunt tot la fel de puternice ca si diversitatea de tatuaje cu pigmenti. Unii calugari folosesc ulei de susan sau cocos care este amestecat cu alte ierburi si lemn de saltal. Unii dintre cei mai puternici arjani de la Wat Bang Phra, ca Luang Pi Nunn, este acoperit cu astfel de tatuaje.

Calugarii lucreaza in diverse moduri. Unii folosesc aceeasi unealta lunga iar si iar, curatând tija cu alcool la fiecare sesiune de tatuat. Altii folosesc unelte diferite pentru fiecare persoana pe care o tatueaza. Altii schimba diverse recipiente de cerneala. Ca fiecare tara din lume, si tailandezii au probleme cu bolnavii de hepatita sau cu SIDA.

Niciunul dintre tinerii care intra in spatiul de lucru al unui calugar nu sufla o vorba si, de obicei, doi prieteni barbati ii tin intinsa pielea pentru calugar. Unii detinatori de tatuaje intra intr-o stare de transa usoara in timp ce sunt tatuati, altii intra in stare de meditatie. In afara de clientii ocazionali semi-posedati, zona din jurul careia tatueaza calugarii ramâne atât de tacuta incât nu poti auzi nimic. Indiferent de client, care poate sau nu sa fie posedat, calugarul continua sa introduca pigmentul sub piele, oprindu-se numai pentru a indeparta sângele care curge sau sa ia o gura de energizat ori sa traga dintr-o tigara bine pozitionata. Dupa ce tatuajul este terminat, calugarul murmura o rugaciune si presara peste tatuaj o pulbere magica. Aceasta actiune realizeaza o comunicare subtila intre detinatorul tatuajului si puterile meditative si transcendentale ale calugarului, similare cu ale lui Buddha.

Tatuajele razboinicilor Iroquois

noreply@blogger.com (Shadow) — Sun, 22 Apr 2012 17:23:00 +0000

In momentul in care scriitorul american Lewis Henry Morgan a publicat lucrarea sa despre cultura indiana, numita „Irquois”, in 1851, obiceiul tatuarii se pierduse in negura timpului, in rândul poporului descris de el ca fiind atât de animat. Misionarismul dar si sfârsitul razboaielor tribale, a fortat adaptarea populatiei respective la moda europeana, cu ornamente mai putin permanente ale corpului, contribuind astfel la declinul acestui important obicei al tatuarii.

Motivele purtate de razboinicii Irquois din bataliile cu Regele Philip (1675-1676) arata o concordanta intre linia scalpului si ranile suferite. Tatuaj cu Manitou lânga gura si o pasare in zona sternului. Pe spatele obiectului, se pot observa câteva figurine fara cap, reprezentând numarul inamicilor ucisi.

Desi traditia tatuarii era cândva destul de raspândita in zona de nord-est, pâna astazi s-au pastrat surprinzator de putine dovezi istorice care sa ofere detalii despre forma, utilizarea sau semnificatia ale acestei arte de nesters. De fapt, singurele dovezi substantiale existente, cu privire la aceste obiceiuri de mult apuse, sunt cele continute de documentele de la inceputul secolului al XVIII-lea, respectiv câteva portrete de conducatori de osti tatuati si arme inscriptionate din acea perioada.

Pentru ca „dosarul” privind tatuarea in aceasta regiune inca nu a fost completat si documentat corespunzator, voi incerca sa lamuresc câteva aspecte ale acestei traditii aproape uitate, prin acest articol. Scopul meu este de a scoate la iveala intelesurile ascunse din spatele acestor simboluri, prin studiul grupurilor de razboinici si a tatuajelor din fotografiile realizate la aceste popoare, fotografii in care se pot vedea tatuajele acestor razboinici.

Pe urmele razboinicilor

Populatiile Irquois care mai ramasesera in secolul al XVIII-lea - Mohawk, Oneida, Onondaga, Cayuga, Seneca si Tuscarora - se autointitulau „Popoarele Unite”, pentru a-si aminti mereu ca siguranta si puterea lor constau intr-o aderare stricts la Confederatia tribala. Alte grupuri, ca Mahican, care erau vecini cu Mohawk, devin aliate in jurul anului 1640, desi relatia cu acestia era, deseori, tensionata.

Fiecare membru din Natiunea Tribala Irquois era strâns legat de celalte prin casatorie si, intotdeauna, când se dadea strigarea la arme, razboinici din toate triburile de care era legata o familie erau recrutati sau chemati. Colectiv vorbind, razboiul nu se concentra pe competitie pentru resurse naturale sau cuceriri de noi teritorii. Era, mai degraba, parte dintr-un nesfârsit ciclu de ofrande sângeroase si morti violente.

Odata ce un razboinic Irquois atingea statutul de barbat, era inzestrat cu un nou nume inspirat dintr-o lista de apelative detinuta de un conducator. Cam tot atunci, tânarul era incurajat sa cutreiere prin salbaticie pâna ce isi va fi gasit propriul „Manitou” sau spirit protector personal, care sa il apere in lupta pentru tot restul vietii. Uneori Manitou-ul unui om era Soarele sau alt corp celest. Dar daca Manitou-ul era un animal, atunci pielea lui sau penajul acesteia erau purtate de idian in calatoriile sale si in razboi, deoarece se credea ca ar contine spiritul animalului respectiv.

Onondaga, arma de razboi, puternic decorata, a unui mare sef al razboinicilor, datând din 1760. Partea neagra este o imagine a razboinicului, concentrata pe tatuajele de pe gât, umeri si piept. Patru cercuri mici denota faptul ca a fost ranit de patru ori cu bile de muscheta. Pe o parte a armei, sunt reprezentate 13 siluete umane inarmate. Pe partea opusa, sunt detaliate campaniile militare la care a participat, chiar daca a fost sau nu ranit pe parcursul lor.

Manitou-ul unui razboinic era, de asemenea, tatuat pe pielea acestuia si, de multe ori, chiar pe fata. Când tânarul razboinic visa, se credea ca acesta este un semn divin sau un avertisment al asistentului sau spiritual care era in contact cu Maestrul: zeul razboiului (Areskoui) si Creatorul („maestrul vietii”), care se identificau cu Soarele. Aceste mesaje trebuiau respectate intocmai, indiferent de cât de absurde puteau sa para.

Aproape toate tatuajele barbatilor Irquois erau distinctive pentru ei. Conform insemnarilor negustorului olandez Evert Wendell, din 13 august 1.706, un tânar din tribul Seneca numit Tan Na Eedsies, l-a vizitat pe Wendell in Albany, New York, si si-a finalizat tranzactia desenând o pictograms lângs semnatura sa. Acest desen numit „Tan Na Eedsies” di modelele tatuate pe fata sa, gât si piept erau considerate echivalente cu un fel de semnatura personala. Semnele faciale ale lui Tan Na sunt consistente ca dovada etnografica, la care se mai adauga un sarpe Manitou, o serie de pasari Manitou la marginea fruntii si de-a lungul nasului, dar si alte tatuaje pe gât, pâna la stern.

Uneori, Manitou-ul unui razboinic era gravat pe arma sa. Scriitorul german Johann Kohl, a intâlnit un razboinic Ojibway in Wisconsin, in 1850, care poseda o astfel de arma gravata. Acest om i-a explicat amanuntit despre mesajul personal al armei sale, inclusiv „visul vietii lui” sau viziunea datorita careia si-a gasit Manitou-ul, un vulture, pe care l-a pândit zece zile in salbaticie ca sa il poata obtine.

Desigur, razboinicii isi gravau, de asemenea, „gradele” militare pe arme, inslusiv numarul de inamici si de prizonieri capturati sau ucisi. Ei isi inscriau, de asemenea, modelele personale de tatuaje pe aceste arme mortale. Obiceiul nu numai ca se referea doar la curajul si indemânarea razboinicului, dar avea si un efect psihologic asupra dusmanilor lui, fiind o adevarata traditie pentru razboinici de a-si lasa câte o arma pe câmpul de lupta, infipta intr-un cadavru, pentru a putea fi identificati drept invingatori.

O arma Irquois foarte rara, din secolul al XVII-lea, lasata pe un câmp de lupta din Massachusetts, prezenta toate simbolurile amintite mai sus. Aceasta arma, se crede ca ar data din timpul razboiului Regelui Philip (1675-1676), si prezinta o serie de tatuaje faciale are posesorului sau, care se pare ca ar fi apartinut tribului Seneca sau Mohawk, dupa stilul tatuajelor. Dupa descoperirea unui rar document misionarist publicat in 1791, s-a dedus ca cercurile gravate pe corpul armei reprezinta, de fapt, capetele taiate de razboinic in lupta. Alte semne, ca vârfurile de sageata, aflate la baza armei, sunt, probabil, evidenta ocaziilor an care razboinicul a fost ranit, aceasta concluzie provenind din informatii similare deduse din alte dovezi istorice ale aceleiasi perioade. Alt model interesant de tatuaj seamana cu o arsura de la soare ce brazdeaza fata razboinicului de la gura pâna pe obraz.

Mai inainte, in acest articol, am notat ca motivele solare, de pasari sau reprezentand alte animale, erau, de regula, adoptate ca spirite Manitou si erau, de obicei, tatuate pe corp. Plasarea unor asemenea simboluri in zona gurii nu era intâmplatoare, din moment ce gura era considerata un fel de poarta catre suflet. Acest inteles poate fi edificat prin puterea mai multor exemple, mai ales prin cel al armei de la Muzeul National al Amerindienilor din Washington D.C., ce indica, in mod cert, un sarpe (Manitou) ce sugereaza ca „moartea isi inghite victimele”, asa cum precizeaza antropologul Edmund Carpenter.

Alte portrete din secolul al XVIII-lea, ale razboinicilor Irquois, aduc la lumina si mai multe semnificatii ale tatuajelor. Un astfel de portret este cel al luptatorului Mohawk Onigoheriago, care a fost pictat si schitat intr-o vizita in Anglia, in 1.710. El purta tatuaje la baza scalpului, modele Manitou si motive in forma de V, marcând, probabil, numarul de rani pe care le-a capatat in razboi.

Manitou-ul acestui razboinic este, de fapt, un complex de simboluri, reprezentand silueta unei pasari, imbinata cu motive solare. De asemenea, razboinicul purta o pasare mare pe piept, indicând, probabil, un alt Manitou al acestuia.

Conform izvoarelor istorice, tatuajele in forma de V din zona sternului si cele de pe piept constituie simboluri obisnuite din timpurile triburilor Seneca, Mohawk si Cherokee. Acest obicei al tatuajelor pe stern se pare sa fi rezistat mai mult decât cel al tatuajelor faciale, iar unul din cele mai târzii exemple este aceasta miniatura in ulei, a conducatorului Oneida, Good Peter, din 1795.

Din punct de vedere al razboaielor, putem fi siguri ca motivul pentru care un razboinic ar putea fi influentat de visele sale sa adopte o pasare drept Manitou personal sau sa isi tatueze acest simbol este strict unul al intimidarii si al camuflarii lui, acesta devenind greu de observat daca se misca rapid pe câmpul de bataie, datorita tatuajelor numeroase.

Unele triburi imitau pâna si trilurile anumitor pasari pradatoare ca strigate de lupta, când isi decapitau inamicii. Se credea ca aceste pasari erau mesageri ai Fiintei Superioare, simbolizate de Soare. Se pare deci, ca era un canon ancestral, acela de a deveni asemeni unei pasari in lupta, caci lupta in sine nu era nimic mai mult decât o urmarire mitica.

Tatuajele interzise

noreply@blogger.com (Shadow) — Thu, 12 Apr 2012 13:35:00 +0000

De aproape 50 de ani, traditia tatuarii prin taiere a poporului Makonde din Mozambic aproape s-a stins, odata cu ultima generatie de batrâni care purtau pe piele desene indraznete numite „dinembo”.

In mod traditional, barbatii si femeile Makonde primeau tatuajele faciale la pubertate si inaintea casatoriei. Deseori, aceste desene constau intr-o serie de ghilimele unghiulare suprapuse, numite „lichumba” sau „unghiuri adânci”. Inciziile erau facute cu un instrument ca un cutit de fier, numit „chipopo” si un carbune vegetal de ricin, care, frecat de incizii, producea culoarea albastru inchis. Când tatuajele faciale, extrem de dureroase, erau realizate, baietii si fetele erau uneori ingropati pâna la gât in pamânt, ca sa nu se zbata in timp ce tatuatorul ii taia in carne vie. Pentru Makonde, tatuajele faciale nu erau numai simboluri ale unui mare curaj, ci si expresii ale apartenentei si identitatii tribale.

Stilul neo-nordic de tatuare nu este numai foarte popular in rândul tinerilor, ci si in rândul generatiei mai in vârsta. De fapt, Colin ar putea detine un record mondial in ceea ce priveste respectul lor pentru ca, in 2009, el a marcat aniversarea a 103 ani a lui Karen Larsen in Danemarca, cu primul ei tatuaj, un desen nordic traditional pe un deget, simbol care se credea ca incorporeaza fortele naturale si energia. Bineinteles, chiar si cântareata si binecunoscuta actrita Bjork poarta un tatuaj cu rune numit „vejviser” sau „compasul”, care, fara indoiala, a ghidat-o catre faima si noroc peste tot in lume.

„Când tatuarea era un obicei des practicat la Makonde, ritualul avea loc odata cu initierea unei fete. Si ambele ritualuri se desfasurau inainte ca o fata sa vrea sa se casatoreasca. Aceste ritualuri erau extrem de importante pentru ca, in calitate de actiuni simbolice, ele marcau separarea unei femei de copilarie si de casa parinteasca. In schimb, ele pregateau femeia pentru viata ei cea noua, aceea de sotie a viitorului ei barbat.

TATUAREA MAGICA IN TAILANDA

noreply@blogger.com (Shadow) — Wed, 21 Mar 2012 07:00:00 +0000

Tatuajele magice se numesc „sakyan” in tailandeza si se bazeaza pe texte antice ale khmerilor, o combinatie de cifre magice si caractere mitologice hinduse, inzestrate cu puteri speciale. Practicate, initial, numai de calugari, ele au atras, pe parcurs, si atentia tailandezilor de rând. Se crede ca unele dintre aceste desene magice protejeaza purtatorul de gloante si cutite, aduc noroc in afaceri, protejeaza de orice pericol, in timp ce altele dau putere, curaj si au chiar capacitatea de a atrage sortitul.

DRESORII DE ELEFANTI DIN AYUTHAYA

Timp de mii de ani, elefantul a jucat un rol important in istoria culturilor din sud-estul Asiei. Folosit in transport, constructii si razboi, elefantul, asemeni unui cal domesticit din lumea vestica, a ajutat la construirea mai multor tari asiatice, cum ar fi Tailanda, dar a si tinut la distanta invadatorii, de-a lungul secolelor.

Astazi, elefantul asiatic este pe cale de disparitie, iar populatia de elefanti din Tailanda este estimata la nu mai mult de 5.000 de capete domesticite si salbatice. Din moment ce vânatul a fost oficial interzis in 1988 (vânatul ilegal are loc, in continuare, in unele regiuni ale tarii, unde elefantii sunt hraniti cu doze imense de metamfetamine ca sa poata fi utilizati la munca zilnica pâna la epuizare), multi elefanti domesticiti au ajuns pe drumuri pentru ca nu au mai putut fi folositi la munca. Pentru elefantii salbatici, pericolul este, insa, si mai mare, pentru ca jungla s-a restrâns.

O alta problema cu care se confrunta elefantii in Tailanda este ca populatia de „elefanti domesticiti” imbatrâneste repede. Pe masura ce elefantii imbatrânesc, le scade utilitatea si numai cei tineri sunt folositi sa le ofere turistilor plimbari in jurul obiectivelor turistice. Elefantii batrâni au muncit din greu cea mai mare parte a vietii lor si ar merita sa se odihneasca pentru tot restul vietii, intr-un confort minim si cu demnitatea pe care le merita din plin. Insa, atât elefantii tineri cât si cei mai batrâni sunt vânduti peste granite. Mai mult, potrivit lui Ewa Narkiewicz, seful unui centru de ocrotire a elefantilor din Ayuthaya, „exista grupuri clandestine care se coupa cu procesarea carnii de elefant pentru consum, fiind folosite urechile, coada, trompa si chiar picioarele. Aproape orice parte dintr-un elefant este considerata un noroc si poate fi vanduta la un pret extrem de mare. Din nefericire, valoarea unui elefant mort este mai mare decât cea a unui elefant viu”.

La fel ca oamenii, elefantii au inteligenta, emotii si memorie. Iar pentru ca multi dintre elefantii din Tailanda au fost abuzati fizic sau psihic de catre proprietarii anteriori, infometati, drogati sau supusi la munca pâna la epuizare, un mare procent din populatia elefantilor ramasi sau salvati este „traumatizata”.

Tatuajul cu elefant al domnului Ya, desen care se mai numeste si Chang. Budistii cred ca insuti Buddha era un elefant inainte sa aiba forma umana. Este un tatuaj incredibil de puternic si magic.

Piata regala a elefantilor din Ayuthaya este locul unde regii tailandezi prezidau selectia elefantilor salbatici pentru uzul oficial. Regele statea intr-un pavilion regal care este cladirea cu acoperisul rosu din fundal. Un altar care intruchipa un elefant alb era postat in mijlocul unui gard din busteni enormi care tineau prizonieri puii de elefant ingraditi.

Primul document istoric despre un elefant in Tailanda este o inscriptie pe o piatra, datând din 1292, in timpul regelui Ramkamhaeng cel mare din Sukothai. El scrie ca a mers intr-o batalie cu elefantul sau cel mai iubit si i-a zdrobit pur si simplu pe dusmani.

Razboinicii Mahout, comandantii nobili ai elefantilor

Bastinasii numiti Mahout din Tailanda sunt oamenii care exceleaza in capturarea si dresarea elefantilor salbatici. Se spune ca sunt originali din Cambodgia, asa ca nu este surprinzator faptul ca mai toti „comandantii” de elefanti vorbesc una dintre limbile antice Khmer sau Kuay, ambele dialecte cambogiene.

In urma cu 700 de ani, Mahout erau razboinici regali, care intrau in batalii calare pe elefanti, luptând pentru regii din Imperiul Khmer. Ei formau batalioanele de elita, stapânindu-si elefantii ca pe tancurile moderne de astazi.

Pentru regii din Ayuthaya, importanta cea mai mare a elefantilor era aceea ca puteau fi folositi ca veritabile masini de lupts. Regii sau razboinicii nobili stateau pe gâtul elefantilor si o faceau pe cârmacii. Soldatii cu arme si „semnalizatorii” stateau in spatele lor; paznicul elefantului statea in spate, iar soldatii pedestrati obisnuiau sa protejeze picioarele elefantului.

Desi elefanyii nu au mai fost folositi in razboaie inca de la mijlocul anilor 1800, „stapânii” (Mahout) elefantilor si bateriile de elefanti erau considerate cea mai importanta parte a armatei. Potrivit lui Ewa si lui Michelle, elefantii de razboi primeau un antrenament diferit: „Lor Pan este dresajul special al elefantului pentru a ataca cavaleria dusmana, a le smulge sulitele dusmanilor, de a le strivi in picioare caii si a le distruge calaretii. Tang Hune este antrenamentul pentru a ucide infanteria inamica, iar Pad Pan este modalitatea de a lua cu asalt fortificatiile si cladirile. Bamru Nga era vârful dresajului, unde elefantii erau antrenati sa se lupte unul cu celalalt, in timp ce calaretii lor puteau sa se atace sau sa se ucida, la rândul lor, cu sabia sau lancea cu cârlig sau vârful curbat”.

Unii mahouti, cum e Sai, nu numai ca poarta tatuaje pentru noroc si protectie in timp ce lucreaza cu elefantii, ci poarta si mici talismane de alama cu Buddha, ascunse in pieptar. Pentru ca magia lor sa func]ioneze, trebuie sa-i oferi spiritului protector un pic de mâncare in timpul mesei.

Asezamântul regal al elefantilor din Ayuthaya

Mahoutul Toi povesteste despre primul sau tatuaj: „Am simtit puterea magica inundându-mi corpul. Acest tatuaj imi va da incredere, protectie si ma va ajuta sa stau concentrat când lucrez cu elefantii”

Orasul Ayuthaya este asezat la 53 de mile (vreo 85 de kilometri) la nord de Bangkok. Intre 1350 si 1767 AD, a fost capitala Siamului, pâna când a fost arsa si jefuita de catre Burmezi.

Dupa aceasta perioada, capitala statului a fost mutata la Bangkok. Pâna la finalul secolului al 17-lea, orasul avea deja un milion de locuitori rezidenti si era vizitat de europeni si alti ambasadori straini care pretindeau ca era cel mai modern oras care infrumuseta lumea in acele timpuri. Aici mai rezista inca peste 500 de temple, multe dintre ele fiind construite de regii tailandezi pentru a comemora victoriile in razboaie sau pentru a inalta ofrande pentru reusitele lor ori in numele familiilor lor, asa cum cere traditia budista. Astazi, cei mai multi tailandezi inca practica budismul theravada.

„Inaltarea de laude” (Tham Boon) este un concept budist inrudit cu karma pozitiva. „Meritele” cresc cu timpul, augumentate de actiunile pozitiv karmice (boon) dar, in acelasi timp, pot decadea prin actiunile „pacatoase” (baap). „Laudele” sau „meritele” sunt practici religioase adesea asociate norocului dar si ele au si rol de „moneda morala”. Orice actiune de compasiune sau inteleapta creeaza „merite”, dar una dintre cele mai puternice actiuni pozitive era daruirea de mâncare, bani sau haine calugarilor budisti. Un alt mod de a creste pozitiv karmic, in afara de calugarire, era ridicarea unui templu, ajutarea reconstructiei, repararea sau restaurarea unui templu sacru.

De-a lungul istoriei, elefantii au fost folositi de catre regii din Ayuthaya pentru a largi convingerile religioase si actiunile karmice pozitive prin reconstruirea de temple si mânastiri budiste si prin ridicarea anumitor temple sacre dedicate lui Buda. In Ayuthaya, aceste temple erau special concepute pentru a simboliza cosmologia budista care prevede ca cel mai inalt munte numit Meru este centrul universului unde locuieste zeul Indra, conducatorul universului. De asemenea, templu este locul unde sunt pastrate relicvele lui Buddha.

Cei mai multi isi vor spune ca magia reala a tatuajelor tailandeze provine de la calugarii budisti care fac aceste tatuaje si chiar cele mai mici si sarace comunitati din Tailanda tin cu sfintenie la templele si calugarii lor. Formele de animale care aceea a elefantului sunt parte a formulei magice a unor tatuaje, dar tatuajul de pe spate a acestui mahout mai are batuta si o katha sfânta, adica o diagrama cu versuri magice scrise in khom, caligrafia sacra a limbi khmere antice. Katha este luata din invatamintele lui Buddha si ori este scrisa pe piele ori codificata si criptata in diagrame pe care numai calugarul invatat le stie. Katha si diagramele sunt folosite in fiecare categorie de tatuaj tailandez, iar fiecare vers depinde de functia tatuajului.

La fiecare tatuaj magic, calugarul recita katha inainte, in timpul si dupa tatuare. Desi aceste versuri pot fi auzite ca in soapta sau abia murmurate, greu de inteles de catre client, puterea tatuajului nu va functiona pentru client decât daca acel calugar se va supune continuu cel putin unuia dintre cele cinci concepte budiste pe parcurul vietii. Numai barbatii poarta aceste tatuaje puternic colorate, nu si femeile. Doar unii calugari tatueaza si femei, dar numai cu uleiuri invizibile. In incercarea lor de a face acest lucru, laicii sunt atenti sa nu ucida, sa nu fure, sa nu minta, sa nu faca excese alimentare si sa nu se intoxice folosind diverse substante, dar nici nu practica acuplari sexuale nepotrivite.

Devenind un arjan

Multi ucenici sustin ca versetele tatuajelor (katha) au putere pentru ca insesi cuvintele sacre au putere. Altii sugereaza, insa, ca nu cuvintele in sine au putere magica, ci mai degraba sursa si circumstantele in care au fost invatate. De exemplu, nu poti pur si simplu memora o katha si sa te astepti ca ea sa si fie eficienta. Trebuie sa inveti katha de la un profesor devotat sau de la un calugar cu care ai stabilit un ritual de relationare pentru ca aceste persoane au o capacitate aparte, Kung, o putere care nu se refera doar la componentele fizice ale corpului, ci si la bunatate, daruire sau un privilegiu pentru care „ucenicul” ar trebui sa arate recunostinta si respect. Fiinte cum sunt calugarii budisti cu kung sunt puternice, iar daca oamenii incep sa relationeze cu ei, atunci ei au acces la acea putere. Astfel, respectând perceptele si fiind o fiinta onorabila, calugarii pot crea putere pentru ei insisi care poate fi transmisa ucenicilor lor sau clientilor lor prin tatuaje.

Tatuajele au forta pentru ca ele nu numai ca absorb puterea tatuatorului, ci si invataturile lui Buddha si spiritul lui Buddha. Aici se regasesc toate sursele puterii (kung). Astfel, tailandezii care practica si urmeaza budismul folosesc un set de teorii despre natura lumii, fiinte si puterile din ele si modul in care acestea sunt relationate intre ele. Aceasta credinta este un sistem integrat de idei si concepte pe care ei le folosesc sa interpreteze lumea si sa-si organizeze treburile zilnice.

meseria de tatuator se invata devreme

noreply@blogger.com (Shadow) — Mon, 19 Mar 2012 08:37:00 +0000

Meseria de tatuator, ca si altele, se invata inca din tinerete.

La 2 ani , incepe lectia cu testarea aparatului de tatuat.

Ca totul trebuie se mearga perfect!

Stupid Tattoo's

noreply@blogger.com (Shadow) — Wed, 14 Mar 2012 13:08:00 +0000

Dupa ce primul articol cu tatuaje urate, a fost vazut de colegi tatuatori, prieteni, si cititori, au inceput sa soseasca cat mai multe poze cu tatuaje nereusite, ce au gasit prin internet sau pagini de socializare.
Prin a prezenta aceste tatuaje nu doresc sa jignesc pe nimeni, doresc sa arat ca nu se poate asa ceva in era XXI. Parerea mea personala este; ori inveti sa tauezi cat de cat bine, ori te lasi de meserie si nu bati joc de pielea oamenilor. Si eu si alti tatuatori au fost incepatori, insa au avansat, ori sau lasat de meserie!

Old Tattoo Machines

noreply@blogger.com (Shadow) — Wed, 07 Mar 2012 07:00:00 +0000

Vreau sa prezint cateva imagini cu aparate de tatuat de acum mai bine de un deceniu, aparate de tatuat din anii 1990-1997.
Pozele provin din anii 1996-1997, probabil artistii, stapanii aparatelor de tatuat, le mai au chiar si azi in colectia lor.

Ink Master Online

noreply@blogger.com (Shadow) — Sat, 03 Mar 2012 06:28:00 +0000

Am gasit azi o emisiune, cu un nou serial, despre tatuaje, tatuare, concursuri, tatuaje tari. Artisti tatuatori talentati concureaza pentru a castiga cea mai buna pozitie si premiul pus in joc, dar las pe voi sa vizionati.
Copiati urmatorul link in browser: http://www.spike.com/shows/ink-master

                                               Vizionare placuta

Denumiri japoneze pentru tatuaje

noreply@blogger.com (Shadow) — Sat, 11 Feb 2012 03:56:00 +0000

Multi vor litere chinezesti, nume si denumiri in japoneza, am gasit cateva cateva poze, care probabil va vor ajuta, sau o sa ajute clientii vostrii sa aleaga denumirea sau numele corect pentru tatuaj.

China: Tatuaje disparute

noreply@blogger.com (Shadow) — Wed, 08 Feb 2012 13:29:00 +0000

Astazi, Hainanul contemporan nu mai este teritoriul salbatic si misterios situat „in Coada Dragonului”. Tatuajele traditionale sunt acum purtate doar pe trupurile câtorva femei in vârsta din câteva sate. Totusi, prin aceste mici ramasite in timp, ne putem face o idee despre acest trecut de nesters, conturat nu doar dintr-o singura mâna, ci de mai multe generatii ale acestei practici culurale, ce odata, demult, conecta ritualul, mitul si natura din care s-a raspândit cultura tatuajelor Li.

Femeile Dulong din Yunnan

In zona de nord vest a Chinei, tatuarea faciala (baktuq-ru) era o practica foarte comuna in rândul populatiei Dulong (sau Drung) pâna la fondarea Republicii Populare Chineze. Tinerele femei erau tatuate inca din frageda adolescenta cu un model distinctiv, unic in regiunea natala.

Scopul acestor tatuaje este subiectul legendelor din acea regiune. Intâi, ele au fost considerate o metoda de intimidare a negustorilor de sclavi tibetani si a altor inamici care rapeau fecioarele din munti. Alte speculatii asupra acestui obicei era ca impiedica femeile Dulong sa fie atrase de impulsurile unui trai modern la oras, din cauza permanentei lor desfigurari. Un cercetator local din China povestea ca aceste semne marcau aparitia pubertatii si fiecare clan avea un model specific care functiona si ca un semn de identificare a membrilor. Oricare ar fi fost motivul lor, un recenzor chinez nota, in 2003, ca 65 de femei Dulong tatuate continuau sa traiasca in munti, in zonele izolate de lânga Tibet. O mare parte a regiunii, aflata la 4.000 de metri deasupra nivelului marii, era practic izolata de restul lumii sase luni pe an din cauza caderilor masive de zapada. Astazi, au ramas mai putin de 40 de femei Dulong tatuate si, probabil, cea mai tânara a fost tatuata la inceputul anilor 1960, restul având vârste intre 70 si 100 de ani. Guvernul chinez a interzis tatuarea Dulong definitiv in anul 1967.

Una din cele mai in vârsta femei, de 98 de ani, care avea un asemenea tatuaj, spunea ca nu-si aminteste de ce sau când a fost fata ei tatuata. Tot ce a putut marturisi a fost ca era cu alte doua fete din satul ei si „toate plângeam in agonie”.

Tatuajele puncti-liniare semanau cu un fluture al carui corp era desenat pe nas si ale carui antene se intindeau pâna pe frunte, cu aripile deschise pe restul fetei. Dupa ce se facea matrita, desenul era executat cu ace de bambus imuiate intr-o cerneala cenusie din carbune amestecat cu saliva si apa. Procesul de tatuare dura cam sapte-opt ore si femeilor li se impunea sa nu-si spele ranile timp de câteva zile pentru ca modelul sa ramâna intact. Plata varia de la un cos de pâine, o cantitate de alcool si chiar un cutit.

Unele femei Dulong povesteau ca au fost tatuate cu modelul fluturelui datorita frumusetii lui. Una dintre cele mai batrâne declara: „Imaginea fluturelui este asociata cu moartea in cultura Dulong. Sufletele mortilor se transforma in fluturi”.

Calatoria tatuajelor prin China

In decursul a 4.000 de ani de istorie, tatuarea a evoluat in forme variate pentru a conveni schimbarilor spirituale, personale si culturale de-a lungul timpului. Tatuarea reflecta ideile strabunilor, identitatea si religia si era centrul cosmologiei si a sensurilor vietii poporului care o practica.

Dar pentru cronicarii chinezi printre care si liderii care i se opuneau acestei practici, tatuarea reprezenta o amenintare. Pe de alta parte, faptul ca oamenii tatuati erau diferiti de lumea civilizata, dadea o conotatie negativa obiceiului tatuarii. Din pacate, odata ce aceste practici de nesters au disparut de pe fata pamântului, asa se va intâmpla si cu una din cele mai reprezentative forme de arta indigena chineza. Aceasta forma de arta nu numai ca exprima doar diversitatea valorilor culturale ale tarii dar si o mostenire artistica bogata ce merita pe deplin titlul de „comoara nationala”.

Tatuarea Li

noreply@blogger.com (Shadow) — Thu, 02 Feb 2012 07:23:00 +0000

Cultura si cosmologia Li nu erau inrudite doar cu traditiile muzicale. Ele erau si inscriptionate pe corp sub forma de tatuaje. Toate grupurile Li tatuau, iar practica era mai rapândita in rândul femeilor desi barbatii isi tatuau si ei trei inele albastre in jurul incheieturilor din motive medicale. Când o femeie Li din tribul Basadung ajungea la vârsta de 13-14 ani, o femeie in vârsta, care nu era neaparat o ruda, o tatua intâi la baza gâtului, apoi pe fata si pe gât in decursul a patru-cinci zile. In urmatorii trei ani, erau insemnate bratele si picioarele ei. Tatuarea era intrerupta numai daca murea un membru al familiei fetei. Modelele erau trasate pe piele cu cerneala chinezeasca, apoi era folosit un ac pentru a impunge pielea, urmat de masajul pielii cu o mixtura din cenusa si apa exact pe rani. Si tribul Meifu a adopat practica Basadung in timp ce alte grupuri au creat tatuajul barbiei care se extindea in josul gâtului, in doua perechi de linii. Aceste perechi de linii continuau in josul cutiei toracice si deasupra pieptului, spre burta pâna la mijloc, unde deveneau circulare.

Tatuajele Li semnificau ca o femeie devenise buna de maritat si, in mod traditional, ritualul era insotit de o ceremonie laborioasa a pubertatii, in vazul tuturor.

Femeile Li intervievate in anii 1930 spuneau ca tatuajele lor nu numai ca le faceau frumoase dar le asigurau recunoasterea de catre stramosi dupa moarte.

Uneltele de tatuat Li constau intr-un set de ace de rattan, fixate intr-o tija de bambus, care erau batute pe piele cu ajutorul unui aplicator din lemn. Pigmentul pentru tatuaje era extras din indigo natural (o planta specifica zonei). Iar modelele erau trasate pe piele inainte sa fie batute in epiderma de artistul tatuator care de obicei era femeie. Ranile se vindecau in câteva zile.

Modelele adoptate de femeile Li difera considerabil de la trib la trib, dupa tradiyiile fiecaruia. Se spune ca sunt desene luate din natura ca diverse plante, animale sau simboluri totemice ale clanurilor, transmise din generatie in generatie.

Intre membrii unor triburi Li se spune ca nu este potrivit pentru o femeie sa aiba mâinile tatuate pâna la casatorie. Tatuajele erau mai populare in rândul femeilor decât al barbayilor Li. Numai in anumute cazuri, barbatii isi tatuau in jurul incheieturii mâinii trei inele albastre, in scopuri medicale.

Daca o fata se marita cu un membru al unui alt grup, modelul de tatuaj folosit nu mai era cel al grupului din care facea parte, ci numai acela al clanului din care provenea sotul sau si pe care mirele il trimitea familiei tinerei inainte ca tatuarea sa aiba loc. Numerosi exploratori au mentionat in scrierile lor ca puteai citi prin tatuajele unei femei satul din care provine, statutul social si identitatea ei. Aceste informatii le puteai afla si din vesmintele femeii.
Articole Asemanatoare
tatuaje antice in china si caucazienii
arta disparuta culturii chineze tribale
tatuaje disparute

Kassai Anita

noreply@blogger.com (Shadow) — Sat, 21 Jan 2012 08:48:00 +0000

Kassai Anita, model al revistei Romanian Tattoo News, revista poti descarca Gratuiti pe urmatorul link:
Tattoo Magazine
Kassai Anita, traieste in Ungaria, in orasul Miskolc, are 31 de ani si ii plac tatuajele. In 2010 a castigat concursul Ms. Tetko Hungary.

Tatuaje antice in China si caucazienii „ciudati”

noreply@blogger.com (Shadow) — Tue, 17 Jan 2012 07:28:00 +0000

Inca din anii 1970, sute de mumii caucaziene au fost descoperite in zona de nord-vest a Chinei, dezvaluind probe de netagaduit ale unei culturi bogate in tatuaje. Inainte de aparitia scrierii in China, grupuri de calareti comercianti au fortat frontierele de vest ale tarii. Asta cam cu 5.500 de ani in urma. Desi originile lor sunt adânc ascunse in timp, analizele recente de ADN au aratat ca mai degraba acesti calatori cutezatori veneau din sudul, centru si vestul Asiei. Studiile amanuntite asupra vesmintelor au trimis mai degraba catre caucazieni si europeni, si chiar se estimeaza ca limba lor provenea din dialectele indo-europene.

De asemenea, probabil ca acesti „vestici” au adus si caruta, roata, metalurgia in bronz si, poate chiar scrisul, tehnicile chirurgicale si cunostintele medicale de practica a acupuncturii. Totusi, ceea ce ne stârneste interesul este sistemul de tatuaje de pe corpurile mumiilor deshidratate, despre care cunoastem foarte putin. Ne impiedica sa aflam mai multe lipsa accesului la mumiile tatuate dar si dezinteresul comunitatii stiintifice.

Cert este ca unele dintre cele mai timpurii tatuaje dateaza din al doilea mileniu e.n. si infatiseaza motive solare. Deloc surprinzator, desene sau modele similare au fost descoperite in situri pe desenele in piatra din Europa Centrala si, de asemenea, pe frâiele si capestrele cailor din regiunea Muntilor Caucaz unde populatia venera, probabil, Soarele. Astfel de motive mai apar pe faimosul „om Cherchen”, mumia de 3.800 de ani, aplicate cu vopsea pe corpul acestuia dupa moarte. Cherchen Man, asa cum mai este cunoscuta mumia, avea cam 1,67 m, parul rosu, nasul lung, ochii anânciti in orbite. Infati[area lui fizica se potriveste cu descrierile din textele antice care povestesc despre „legendarele” figuri foarte inalte, cu ochii albastri sau verzi, fete ascutite acoperite de barbi bogate, cu parul rosu sau blond. Un simbol solar pictat si impodobeste corpul si avea, probabil, rolul de a-l conduce in viata de apoi prin ritualuri cu semnificatie de purificare.

Interesant este si ca o alta mumie, de 3.500 de ani, a unei femei blonde este impodobita cu o incredibil de complicata structura de tatuaje pe spatele mâinii, unii dintre cercetatori considerând-o a fi un fel de text. Numeroasele forme de „S” juxtapuse cu simboluri alfabetiforme seamana cu caracterele caligrafiei antice chineze. Ea era tatuata si pe frunte, cu modele circulare. In primul secol e.n., un cronicar chinez scria ca acesti oameni isi impleteau parul, aveau cicatrici pe fete, isi innegreau dintii si aveau ochii adânciti in orbite. De asemenea isi tatuau mâinile.

Luate impreuna, toate acestea au fost puse intr-o lumina negativa de catre multi chinezi. Si daca este adevarat ca acesti „barbari” vestici sau oameni care traiau dincolo de „limitele civilizatiei” au adus atâtea tehnologii in China timpurie, atunci aceste descoperiri ar schimba cursul istoriei asa cum il stim noi.

Foarte adevarat!

noreply@blogger.com (Shadow) — Thu, 12 Jan 2012 18:54:00 +0000

Arta disparuta a culturii chineze tribale

noreply@blogger.com (Shadow) — Thu, 05 Jan 2012 15:28:00 +0000

Wen Sheng: arta disparuta a culturii chineze tribale

China antica, un vast teritoriu unit de o civilizatie severa si evoluata, dar si dezbinat de diferente sociale uriase. In tumultul de lupte pentru supravietuire, in rândul triburilor chineze, intâlnim , inca din primul mileniul i.e.n., dovezi ale practicii tatuarii. Lars Krutak, antropologul care a studiat existenta tatuajelor pe tot globul, ne invita, si de aceasta data, intr-un univers fascinant, plin de mistere.

Intrarea cuvantului „tatuaj” sau „wen shen” („a marca trupul”) in istoria scrisa a Chinei provine tocmai din timpul Dinastiei Han (206 i.e.n. - 220 e.n.). Desi mai exista câtiva alti termeni asociati practicilor de tatuare, ca „mo” (a picta), „lou shen” (a grava corpul), „xiu mian” (a broda fata), este unanim acceptat ca „wen shen” este cel mai apropiat termen istoric din doua motive. In primul rând pentru ca aceasta expresie este utilizata mai frecvent decât altele in textele antice si, cel mai important, ideograma care o reprezinta si care inseamna „a desena un model” se pare ca simbolizeaza un model antropomorf sau un individ cu pieptul tatuat.

Indiferent de aceste asocieri, in antichitate tatuajul era considerat de catre elita Dinastiei Han drept o practica barbara, rezervata minoritatilor etnice sau „strainilor”. Membrii Dinastiei Han se considerau singurii chinezi veritabili, toti ceilalti fiind considerati tribali primitivi care care isi taie, isi provoaca cicatrici sau isi tatueaza pielea cu semne permanente. In conceptia lor, daca nu erai Han, erai necivilizat si, poate, chiar considerat un dusman al statului. De exemplu, locuitorii din Wo, in Japonia, carora, in secolul al III-lea e.n., li s-a impus sa-si tatueze fetele si corpurile.

Un text antic, datat in secolul al treilea i.e.n., spunea: „Oamenii isi vor intoarce fata de la un stapân rau, agresiv si-l vor privi ca si cum ar fi tatuat, ca si cum ar fi dusmanul lor cel mai mare”. Textele mai târzii au aratat ca singura forma de tatuaj acceptata in societatea chineza era cea realizata ca forma de pedepsire pentru tâlharie, adulter sau ofense extrem de grave. De fapt, in secolele sase-sapte e.n., un text „Han shu” („Tratat de pedepsire”) relateaza ca erau vreo cinci sute de crime pedepsire prin tatuare. Termenul folosit in acel text este „mo zui” sau „crime de cerneala” si tatuajul purta deseori o semnificatie asemanatoare cu cea a exilului „asigurând ca persoana pângarita era indepartata cât se poate de implicarea sociala si populatia civilizata”.

Credintele religioase ale timpului considerau, de asemenea, ca tatuajul era imoral si negativ. Iar asta pentru ca principiile populare confucianiste descurajau in general orice modificare permanenta a corpului, pâna la conceptia ca trupul trebuie sa ramâna asa cum a fost dat de parinti. Câteva scoli sugerau, de asemenea, ca ideea budista a reincarnarii ar fi contribuit la traditia de a-si mentine corpul pur.

Conotatiile negative au continuat de-a lungul secolelor. Odata cu formarea Republicii Populare Chineze in 1949, Guvernul a impus politica „eradicarii superstitiilor” si a „schimbarii obiceiurilor si a transformarii traditiilor sociale”. Aceste legi au tintit 56 de minoritati etnice, iar pâna la urma, au dus la disparitia tatuarii in rândul acelor oameni care practicau „arta de nesters”, inclusiv populatia Li din Insula Hainan si Dulong din Yunnan.

Totusi, aceasta privire asupra tatuarii in China tribala nu este doar despre atitudinea oficiala asupra acestei practici. O explorare in istoria culturala a tatuarii in rândul populatiilor Li, Dulong sau a altor „straini tatuati”, si sa nu-i omitem nici pe locuitorii din Taiwan, arata ca practica tatuarii a avut impact asupra imaginatiei populare, fiind reflectata chiar prin cronicile chineze inca dinaintea secolului al saptelea. Considerati o popula]ie „neculturalizata” care isi tatua corpurile cu serpi si insecte, „oamenii din Taiwan” au facut lumina in multe aspecte privind tatuajele. Din pacate, practica tatuajelor in Taiwan a disparut in forma ei traditionala. Si, cu fiecare generatie, tatuarea va disparea si ea, odata cu cei mai in vârsta purtatori de tatuaje din China.

Merry tattooed christmas!

noreply@blogger.com (Shadow) — Wed, 21 Dec 2011 15:45:00 +0000

Vânătorii de capete tatuaţi din Taiwan

noreply@blogger.com (Shadow) — Sun, 18 Dec 2011 07:30:00 +0000

După cele menţionate mai sus, primul caz înregistrat de chinezi a unor tatuaje în Taiwan a fost scris în secolul a VII.-lea d.Hr., apărut în textul intitulat Istoria poporului Sui (636 d.Hr.). Deşi menţiunea este scurtă, cred că ar putea fi adevărată într-o anumită măsură, din moment ce Paiwan au o tradiţie lungă de a tatua motive abstracte ale viperei Deinagkistrodon pe corp. Aceste motive de şarpe decorau pielea vânătorilor de capete, fiind deosebit de semnificative deoarece relatau originea mitologică. Vipera Deinagkistrodon era considerat „spiritul vieţii, cel mai mare dintre toate spiritele” şi reprezenta spiritul protector al poporului Paiwan.

Motivele de tatuaj purtate de către bărbaţi şi femei variau în funcţie de statutul social al purtătorului, tatuatul fiind în mod general un privilegiu al nobilităţii Paiwan, însă un om de rând putea să achiziţioneze dreptul de la o căpetenie.

Tatuatorii Paiwan erau de obicei femei profesionale care au moştenit meseria din familie. Fiecare sat avea unul sau doi artişti, cei mai mulţi fiind aristocraţi din naştere şi şamani în acelaş timp (spre deosebire de şamanii masculini din cadrul poporului Li din Hainan). Artiştii tatuatori Paiwan primeau un onorariu de la toţi clienţii, în afară de familia căpeteniei aflate la putere. Suma onorariului varia în funcţie de complexitatea motivului care urma să fie tatuat. De exemplu, costul tatuării unui bărbat pe piept, spate şi amândouă braţe era ridicat: un porc, două greble din metal, patru cuţite de talie, un topor, o rolă de pânză, un bol de porţelan şi o butelie de vin.

Artiştii tatuatori Paiwan foloseau bambus sau iarbă drept rigle, şi spatele unui cuţit acoperit cu calamină ca şi creion pentru a desenea motivele alese pe corp. Acele de tatuat se alcătuiau dintr-o pereche de ace din metal legate cu sfori de pânză pe un băţ de bambus cu o lungime de aproximativ 40cm. Acele se înfăşurau din nou cu sfoara de pânză, până când doar 2-3cm din vârful acului se aflau la vedere. Un mic cuţit se folosea pentru a puncţiona pielea cu acele cu calamină, iar mânerul acestuia se folosea şi pentru înlăturarea excesului de sânge. Înainte de introducerea acelor metalice, tatuatorii Paiwan foloseau aşchiile portocalei de munte drept ace de tatuat.

Ca şi la alte culturi ale tatuajului din Asia de Sud-Est, bărbaţii şi femeile Paiwan erau tatuaţi iarna în speranţa că plăgile se vor vindeca mai uşor în aerul mai uscat. Operaţia se executa într-o mică bodegă construită în mod special pentru acest scop. Un băţ de bambus se punea în faţa acestuia pentru a alunga intruşii. De obicei, clienţii stăteau întinşi pe durata operaţiei, însă femeile care urmau să primească tatuaje de mână stăteau drept. Fiecare parte a motivului se puncţiona în piele în mod repetat, de până la trei sau patru ori.

Femeile Paiwan îşi tatuau braţele, spatele mâinilor, genunchii şi gambele, iar motivele constau în mod predominant din linii şi puncte. Bărbaţii Paiwan, pe de altă parte, îşi tatuau pieptul, braţele, genunchii şi gambele. Câteodată motivele erau realistice, constând din capete umane, figuri umane, motive de şerpi sau solare.

Poporul Atayal, precum cel Paiwan, Rukai şi Saiset, marca în mod asemănător succesul unei vânătoare de capete cu tatuaje. Marcajele se plasau pe fruntea şi pe torsul războinicilor curajoşi în forme diferite. Vânătorii care reuşeau să adune mai mult de cinci capete cu sabia lor de decapitat tip macetă puteau să-şi tatueze şi pieptul sau spatele mâinlor. Un bătrân Antayal îşi amintea în anii 1940, că despre vânătoarea de capete se credea că induce creşterea rapidă a copiilor din sat, care era consecinţă favorabilă: „După ce tinerii se întorceau de la vânătoare, se tatuau pe frunte şi pe bărbie. Chiar şi când se duceau să omoare pe cineva, strămoşii noştri duceau mulţi oameni cu ei, chiar copii, iar la sfârşitul vânătoarei, fiecare dintre copii primea un fir de păr de pe capul capturat. După întoarcere, toţi participanţii erau tatuaţi, iar rezultatul era că copiii creşteau cu viteza vântului! Conform tradiţiei Antayal, un bărbat care a omorât mulţi oameni se tatuează pe piept, dar un bărbat care a omorât doar câţiva, nu.

Poporul Atayal practica şi tatuarea pe frunte a băieţilor şi fetelor necăsătorite. În afară de aceste tatuaje, numai fetele pricepute la ţesut puteau fi tatuate pe obraji sau alte părţi ale corpului. În mod interesant, trebuie notat faptul că structura de bază a acestor tatuaje complexe de obraz seamănă cu tatuajul facial diagonal întâlnit la femeile Li din triburile Qi şi Ha.

Tattoo Tour Hungary

noreply@blogger.com (Shadow) — Wed, 14 Dec 2011 16:16:00 +0000

Un concurs organizat de Articole Tattoo, cu ocazia evenimentului Budapest Tattoo Convention din Ungaria.
Detalii:

Tvr Cultural: Art Makers

noreply@blogger.com (Shadow) — Tue, 13 Dec 2011 07:03:00 +0000

joi 9 feb ora 22.10 la TVR Cultural : artMakers - Tattoo

Un tatuaj permanent se obtine prin inserarea unui pigment in piele: e un proces ce implica un diferit grad de durere, o tehnica precisa, puterea de stapinire si talentul celui care-l executa, dar si motivatia si determinarea purtatorului. Tatuajul se gaseste printre cele mai vechi arte corporale si cu siguranta meseria de tatuator este una dintre cele mai vechi din lume.

Nu mi-am propus sa fac in acest reportaj o istorie a tatuajului si nici sa pulverizez tabuurile care planeaza in jurul lui, am vrut doar sa va arat ca si in Romania se infiripa o comunitate de tatuatori profesionisti, despre unii dintre ei putem spune ca sint chiar artisti, si nu e o distinctie conferita de studiile de specialitate, ci de capacitatea de a crea, de talentul si pasiunea cu care lucreaza, de respectul cu care sint tratati in comunitate si in afara ei si de responsabilitatea cu care practica aceasta meserie.

In octombrie a avut loc cea de-a doua editie a conventiei de tatuaje din Bucuresti, un loc in care i-am gasit la lucru, departe de saloanele in care isi desfasoara activitatea, pe unii dintre cei mai cunoscuti tatuatori romani, alaturi de colegi de-ai lor din strainatate. Am avut ocazia sa-i vedem cum lucreaza si sa le punem citeva intrebari, incercind sa gasim anumite trasaturi comune sau particularitati care creioneaza o comunitate in evolutie. Invitat special: Costi!

durata 51 minute

Considerat o practica, o meserie sau doar un artificiu cosmetic, tatuajul incearca sa iasa din tabuurile societatii si sa se afirme ca arta. Reportajul de fata incearca sa va introduca in acest univers si sa va dezvaluie citeva din "istoriile" profesionale ale tatuatorilor romani. Producător tv Bogdana Pascal

Romanian Tattoo's

noreply@blogger.com (Shadow) — Sun, 11 Dec 2011 09:57:00 +0000

www.romanian-tattoos.ro

Tattoo History

noreply@blogger.com (Shadow) — Sun, 11 Dec 2011 09:55:00 +0000

Popoare tatuate la coada dragonului

noreply@blogger.com (Shadow) — Thu, 08 Dec 2011 16:38:00 +0000

În ziua de azi, cât şi în trecut, poporul Li practică o religie bazată pe spititualism, concentrându-se pe strămoşi şi natură. Ei cred că fiecare obiect în universul lor vizibil şi invizibil are propriul suflet şi este nemuritor. Pietrele dispun de o putere specială din acest punct de vedere, fiind „casele” Zeului Pământului, iar altare pline de pietre de toată mărimile şi formele se găsesc în fiecare sat. Şi munţii dispun de spirite, în mod special Muntele cu Cinci Degete, considerat sacru. În anii 1930, un explorator a notat în timpul ascensiunii lui următoarele: „Nu putem vorbi cu voce tare sau să tuşim în mod violent ca să nu deranjăm spiritele muntelui. Plânsul nu este permis. Nu putem nici să ne uităm înapoi în timpul ascensiunii sau a coborârii. Nerespectarea acestor reguli ar avea ca consecinţă o nenorocire de proporţii mari, precum atacuri de către spirite rele sau şerpi veninoase şi alte animale sălbatice.”

Se credea, că Li au venit în Hainan de pe continentul chinez, însă un mit obscur de origine găsit în anii 1930 menţionează, că „Tatăl” tutoror Li provine din partea centrală a Vietnamului. Acest mit de origine, menţionat mai jos, este important deoarece poate fi legat de originea obiceiurilor de tatuat din cadrul tribului Li, despre care vom vorbi mai jos.

Kitul de tatuaj Li consta într-un ac ascuţit de trestie fixat într-un băţ de bambus, iar acesta se bătea manual în piele cu un alt instrument din lemn. Pigmentul se obţinea din indigo natural (Baphicacanthus cusia), sau din nuca Barbados (Jatropha curcas), iar motivele de tatuaj se matriţau prima dată pe piele înainte să fie puncţionate în epidermis de către tatuator, care era de obicei o femeie. Vindecarea plăgii putea să dureze câteva zile.

Motivele folosite de către femeile Li variau în mod semnificativ de la un trib la altul în funcţie de tradiţiile strămoşeşti. Se spunea că sunt motive luate din natură, precum diferite plante, animale şi simboluri totemice de clan, moştenite din generaţie în generaţie.

Incarca Gratuit poze cu tatuaje rezlizate de tine!

Tatuaje Africa: Makonde

noreply@blogger.com (Shadow) — Thu, 01 Dec 2011 18:24:00 +0000

Dinembo: tatuajele tribale ale tribului Makonde

În rândul tribului vorbitor de Bantu, Makonde, tatuajele au fost şi sunt până în ziua de azi mai complicate decât la alte triburi indigene din Mozambic. Rezonanţa tradiţiei tatuatului din această zonă poate fi atribuită într-o anumită măsură peisajului ocupat de către tribul Maconde, un loc caracterizat de platouri înalte relativ inaccesibile care au împiedicat contactul european şi din vest până la începutul secolului a XX.-lea; şi de asemena, cosmologiei şi miturilor Makonde, care laudă până în prezent faptele, cunoaşterea şi atributele fizice superioare ale „marilor” strămoşi, în special femeile tatuate, care au devenit divine după moarte. În mod tradiţional, tatuajele Makonde erau considerate ca fiind indicatori regionali, iar fiecare trib prefera motive specifice care se desenau într-o varietate de motive forme. Faţa şi alte părţi ale corpului conţineau trese, unghiuri şi linii drepte sau în zig-zag, completate uneori cu un cerc, un romb, un punct sau un motiv de animal. Aceste motive au rămas în mare parte neschimbate până în prezent, deoarece fiecare generaţie de tatuatori Makonde a implementat doar schimbări minore în motivele tatuate, ghidându-se mai mult după principiile tradiţionale. În prezent, singura inovaţie semnificativă în tradiţia tatuării este tehnologia în sine, vechiul cuţit triunghiular de tatuat fiind înlocuit de un model cu brici care taie pielea într-un mod mai egal şi mai precis.

Motive de tatuaj

Motive decorative des întâlnite precum păianjeni (lidangadanga), crocodili (nantchiwanuwe) şi chiar şi rădăcini de yucca (nkana) erau asociate cu magia în trecut. În ziua de azi, femeile Makonde continuă să creadă că tatuajele lor desenate pe abdomen (mankani) şi pe intreriorul coapselor (nchika) disupun de o putere supranaturală şi ajută la atragerea unui soţ. De asemenea, despre motivele folosite pentru a decora aceste zone, de obicei palmiere sau fructul acestora (nadi) şi mai ales şopârle (magwanula), se credea că au un efect pozitiv asupra fertilităţii.

Cu toate acestea, practica Makonde de a tatua zona ombilică şi pubiană ar putea să aibă legătură cu vechea tradiţie a „magiei” profilactice, a cărei menire era să împiedice penetrarea sau posedarea de către forţele răului prin pasajele vulnerabile ale corpului, cum ar fi deschizăturile naturale ale acestuia. Armitage (1924) citează mai multe cazuri de scarificare în zona ombilică printre femeile Gonja şi Dagomba vorbitori de Bantu din Ghana, „pentru a împiedica îmbolnăvirea”, iar antropologii Nevadomsky şi Aisien (1995) descriu cinci tatuaje care pornesc din zona ombilică („centrul vieţii”) în rândul femeilor Bini din Benin. Nu în mod surprinzător, membrii tribului Bini îşi preparau pigmenţii de tatuaj din frunze şi calamină, iar la înmormântări, bocitorii şi bocitoarele „îşi desenau o linie de calamină pe frunte pentru a speria spritul celui decedat care încerca să-şi tragă rudele cu el spre ţărâmul morţii.”

Viaţa spirituală a tribului Makonde

Tribul Makonde credea într-o cosmologie dominată de o puternică forţă impersonală (ntela), îmblânzirea spiritelor ancestrale (mahoka) care puteau fi bune sau rele, şi un concept al spiritelor atotpătrunzătoare (nnandenga) şi a vrăjitorilor care reprezintă forţe ale răului.

Se făcea apel în mod frecvent către spiritele strămoşilor pentru a cere leacuri pentru anumite boli, sau pentru a asigura succes în recoltă sau la vânat. Mahoka serveau de asemenea ca şi mediatori între cei vii şi Nnungu, un zeu puternic care era invocat în timpul marilor secete când membrii tribului Makonde se rugau pentru ploaie.

De asemenea, spiritele morţilor numite mapiko terorizau numai femeile şi cei neiniţiaţi, pe când vrăjitorii creau slavi invizibili din oameni, numiţi lindandosa, care erau trimişi pe câmpurile agricole ca să îşi practice magia neagră.

Din cauza fricii excesive de moarte care domina credinţa Makonde, semnele acestuia trebuiau controlate deoarece moartea ameninţa presupunerile fundamentale ale ordinei cosmice pe care se baza societatea. Astfel, fiecare femeie înţelegea că participarea ei în societate ar putea provoca intervenţia negativă a unor forţe spirituale puternice, manifestându-se ca şi mahoka, nnandenga, lindandosa sau mapiko, aceştia fiind cei care garantau supravieţuirea socială, fizică şi economică. În aceste sens, arta tatuării la tribul Makonde era un mijloc important în asigurarea interacţiei productive între fiinţe umane şi spirite: este cât se poate de clar, că motivele tatuate în mod repetat pe femei le ajuta să îşi asigure dedicarea faţă de puterea care de viaţă şi faţă de procesul de socializare a iniţierii în sine. De asemenea, tatuajele construiau un limbaj vizual comun prin care aceste relaţii puteau fi exprimate într-un mod tangibil, şi mediate pentru a asigura purtătorului mijloace cu care să controleze lumea din jur. În mod similar, sculpturile Makonde, precum şi obiectele mai utilitare precum tâlvi (situmba) şi vase cu apă care întruchipau calităţi feminine şi reproductive, consolidau această dedicare faţă de ordine şi stabilitate, fiind decorate în mod frecvent cu motive de tatuaj. Ca şi „unelete strămoşeşti” folosite pentru a transporta apă, bere, miere şi seminţe, tâlvile erau considerate simboluri feminine prin excelenţă. Şi asemenea corpurilor tatuate ale femeilor Makonde, ele funcţioanu ca şi nişte canale ale semnificaţiei simbolice, semnificaţie care lega comunităţile umane, spirituale şi ancestrale ale tribului Makonde din Mozambic.

Loc de munca in Anglia pentru tatuatoare si body pierceri

noreply@blogger.com (Shadow) — Tue, 29 Nov 2011 12:02:00 +0000

Se angajeaza pentru Anglia, tatuatoare, si body pierceri
Daca te intereseaza aceasta oferta, citeste anuntul intreg, si contacteaza angajatorul pentru a stabilii toate detaliile
Suces!

ANUNT

Calendar tattoo 2012

noreply@blogger.com (Shadow) — Fri, 18 Nov 2011 06:22:00 +0000