Tatuaje din Borneo

Executarea unui tatuaj in stil traditional in Borneo. More »

Alaska: Tribul Tlingit

Tatuajele din triburile Tlingit More »

Angelina Jolie

Tatuajul cu tigrul bengalez a lui Angelina Jolie More »

Tatuaj Maori

Sef de trib Maori More »

India- Nagaland

India: ţărâmul cernelii veşnice More »

Tatuaje Budiste

Wat Bang Phra More »

 

Istoria tatuajului in zona Arctica

Tatuajele vanatorilor-culegatori primitivi din zona artica

Mandra paznica in apele inghetate ale marii Bering, insula Sf. Laurentiu ascunde o colectie remarcabila de traditii in arta tatuajului intinzandu-se pe o durata de peste 2000 de ani. Popoare maritime stravechi din Asia au colonizat prima data aceasta insula batuta de vanturi, atrase de cireadele masive de morse cu colti de fildes si alte mamifere marine. Aducand noi inovatii in tehnologia vanatorii, popoarele vechii mari Bering/Okvik si Punuk s-au adaptat rapid mediului lor insular. Deoarece fortele nature erau deseori foarte greu de controlat, au dezvoltat o religie complexa bazata pe animism. Satisfacandu-si zeii prin sacrificii si ritualuri, acesti marinari au incercat sa profite de lumea lor dificila prin satisfacerea entitatiilor spirituale care o guvernau. Deloc surprinzator, arta tatuajului a devenit o puternica unealta in aceste eforturi: deoarece din momentul in care pigmentul era asezat pe piele, acel marcaj de nesters servea atat ca scut protector cat si ca sacrificiu supranatural.

Cu toate acestea, in ultimul secol, tatuajul de pe insula Sf Laurentiu si, in general, din zona artica, a devenit o arta pe moarte, daca nu deja moarta. Modificari in cultura locala, ca rezultat al bolii, colonizarii si modernitatii au pavat calea spre abandonarea traditiilor antice. Spre exemplu, mai putin de 10 Yupiget din Sf Laurentiu mai au tatuajele traditionale: toti sunt din anii 1920. Alice Yavaseuk (96 de ani) era ultimul artist tatuator si designer in viata. Cu toate acestea, a murit neasteptat in toamna 2002. Asadar, orice ucenic in arta tatuajului trebuie sa lucreze cu mici bucatele de informatie pentru a putea descifra vasta complexitate a unei “arte magice” pe cale de disparitie.

Acest eseu se concentreaza pe o analiza comparativa a tehnicilor de tatuaj din populatia Yupiget din insula Sf Laurentiu, populatia inuita din Alaska, Canada si Groenlanda si mumii tatuate din Europa si Asia. Desi deseori considerata ca o arta “mistica” si “incomprehensibila”, tatuajele arctice au fost un simbol viu al participarii ciclice si al culturii subzistentiale a vanatorilor-culegatori arctici. Tatuajele inregistrau “biografiile” unei persoane, reflectang experienta personala si sociala printr-o multitudine de relatii semnificative care oscilau intre polii masculinului si femininului, omului si animalului, bolii si sanatatii, celor vii si celor morti. Tatuajele ofereau un templu comun intre fortele definite de individ si de comunitate care au modificat perceptia inuita si yupigeta asupra existentei.

Istoria tatuajului in zona Arctica

Dovezi arheologice sub forma unei statuete umane demonstreaza ca tatuajele erau practicate de peste 3500 de ani in zona arctica. Mai mult, ramasitele unor mumii descoperite in stramtoarea Bering si Groenlanda indica ca tatuajul era un element de baza in traditia antica. Acest lucru este coroborat in mitologie de vreme ce originea tatuajului este clar asociat cu creatia soarelui si a lunii. Naturalistul Lucien M. Turner, despre Fort Chimo inuit din Quebec, in 1887:

“Soarele se presupune ca este femeie. Luna este barbat si fratele femeii care este soare. Ea s-a obisnuit sa stea in patul ei din casa parintilor si a fost, intr-un final, vizitata in timpul noptii de un barbat a carui identitate nu a putut nicicand sa o descopere. Ea era hotarata sa afle cine a fost iar, pentru a face asta, si-a inegrit sfarcurile cu o mixtura de ulei si vopsea neagra. A fost vizitata din nou iar cand barbatul si-a pus buzele pe sanii ei au devenit negri. Dimineata urmatoare a descoperit cu groaza ca fratele ei era cel care avea semnul pe buze. Neputand sa isi controleze emotiile, parintii ei au descoperit-o si au fortat-o sa le spuna motivul. Parintii ei au fost atat de indignati ca i-au dezmostenit iar fata dezonorata a fugit din sat noaptea. Fugind pe langa un foc a luat un taciune si a disparut in noapte. Fratele ei a urmarit-o iar scanteile care cadeau din taciune au devenit stelele din cerul noptii. Fratele ei a urmarit-o dar nu putea sa o depaseasca decat in anumite ocazii. Acele ocazii sunt eclipsele. Atunci cand luna dispare de pe cer, se presupune ca fratele se ascunde de venirea surorii sale.”

Etnografic, tatuajul a fost practicat de catre toti eschimosii si era mai comun la femei. Desi sunt o multitudine de dovezi localizate asupra artei tatuajului in zona arctica, prima a fost probabil inregistrata de catre Sir Martin Frobisher in 1576. Descrierea lui Frobisher cuprinde eschimosii pe care i-a intalnit in golful care acum ii poarta numele:

“Femeile lor sunt marcate pe fata cu linii albastrui, care coboara pe obraji si se rotunjesc in jurul ochilor. De asemenea, unele dintre femei isi zgarie fata proportional astfel incat barbia, obrajii, fruntea si incheieturile unde aseaza culoarea, se continua sa fie azuriu inchis”

tattoo_inkstore_banner

Ca regula generala, expertii tatuatori era femei batrane si respectate. Antrenamentul lor extensiv ca si croitoare cu piele (parkas, pantaloni, cizme etc) le facilita nevoia de precizie cand “coseau” pielea umana cu tatuaje. Designul tatuajelor erau, de obicei, facute pe loc dar, in unele cazuri, o schita grosiera era intai marcata pe zona unde se va aplica tatuajul. A descriere tipica de secol XIX de William Gilder ilustreaza tehnica tatuajului intre eschimosii centrali de langa golful Daly, o ramura a marelui golf Hudson:

“Sotia are fata tatuata cu negru de lampa si este considerata matroana societatii. Metoda tatuajului este de a trece un ac pe sub piele iar imediat ce este scos, in locul lui este introdusa o bucata subtire de lemn de pin, scufundata in ulei si frecata de funinginea din fundul unui cazan. Fruntea este decorata cu litera V in doua linii, unghiul foarte ascutit, trecand in jos intre ochi pana la nas; aceste linii sunt si ele duble. Cea mai decorata parte este, totusi, barbia, care primeste un design aparte; liniile se dubleaza de la marginea buzei inferioare si ajunge la gat, apoi spre colturile gurii, avand un unghi exterior spre mandibula. Asta e doar ceea ce este cerut de catre traditie, dar unele femei nu se opresc aici. Mainile, bratele, picioarele, talpile…de fapt, intregul corp sunt acoperite de urme albastre.”

tatuaj_facial_desen

In jurul stramtorii Bering, tehnicile de tatuaj au demonstrat continuitate in aplicare, asa cum a fost observat de catre Gilder, cu toate aceste, pigmentii folositi erau mult mai variati. Asa cum sustine arheologul din Alaska Otto W. Geist, artistul yupiget din insula Sf Laurentiu introducea un fir din tendon prin gaura unui ac de otel sau os. Firul erau apoi riguros imbibat intr-un pigment lichid de negru de lampa, urina si grafit. Acul si tendonul erau trase impreuna prin piele: pe masura ce acul era inserat si scos imediat sub epiderma in jur de 30 de secunde pentru 2.5 cm. Aceste tatuaje comune necesitau mai multe sedinte cu artistul. Rezultatele erau acompaniate de durere masiva, edeme si in unele cazuri infectie si chiar moarte.

Indiferent de rezultat, procesul prin care corpul fizic devenea transformat si metamorfozat corespundea, partial, cu natura pigmentelor care erau folosite dar si cu preceptele sociale care le inconjurau. Intre chukchi din Siberia si yupiget din insula Sf Laurentiu, negru de lampa era considerat foarte eficient impotriva raului de vreme ce shamanii il foloseasu pentru a desena cercuri magice in jurul caselor pentru a se pazi de spiritele rele. Grafitul avea puteri similare, dupa cum antropologul rus Voblov a sustinut in 1930 “piatra spiritelor – grafit – proteja omenirea de spiritele rele si boala adusa de ele”. Urina, pe de alta parte, era un element pe care entitatile diabolice il urau. Waldemar Bogoras, un eminent etnograf al chukchi si eschimosilor asiatici, sustinea ca urina turnata peste capul unui spirit, ingheta imediat, alungand spiritul. In aceasta conexsiune, nu este surprinzator ca mai multi localnici din insula Sf Laurentiu mi-au spus ca urina (tequq) este turnata la exteriorul caselor pentru a asigura acelasi efect. In ceea ce priveste arta tatuajului, continul de amoniac din urina probabil ajuta la dezinfectia si controla supurarea care reiesea din ritual.

Conceptele tatuarii in zona arctica

Inuitii (sau eschimosii in general) si yupigetii din insula sf Laurentiu, in particular, ca multe alte popoare din zona cercului polar, considerau corpurile vii ca fiind locuite de mai multe suflete, fiecare suflet fiind intr-o anumite incheietura. Antropologul Rober Petersen spunea ca sufletul este elementul care daruieste corpului procesele vietii, respiratia, caldura, sentimentele si abilitatea de a gandi si vorbi.  Astfel, eschimologul Edward Weyer spunea in cartea lui ca eschimosii considera ca: “toate bolile sunt nimic altceva decat pierderea unui suflet; in fiecare parte a corpului uman se afla un suflet iar daca acea parte a corpului uman este bolnava, este pentru ca acel mic suflet a abandonat acea parte (adica incheieturile)”

femeie_eschimosi_tatuat

Din aceasta perspectiva, nu este surprinzator ca tatuajele au o semnificatie importanta in evenimentele funerale, in special pe insula sf Laurentiu, Alaska. Tatuajele funerare (nafluq) erau compuse din mici puncte la convergenta diferitelor incheieturi: umeri, coate, bazin, incheietura, genunchi, glezna, gat. Pentru a le aplica, femeia tatuator, atat in cazul femeilor cat si al barbatilor, folosea un ac mare, pentru croiala pielii cu tendon de balena scufundat intr-o mixtura lubrifianta de ulei de foca, urina si negru de lampa de pe fundul unui cazan. Ridicand o bucata de piele, trecea acul prin aceasta, lasand doua “puncte” sub epiderma.

Paul Silook, un nativ al insulei sf Laurentiu, explica ca aceste tatuaje protejau purtatorul de un atac spiritual. Moartea era caracterizata ca un timp periculos in care cei vii puteau fii posedati de “umbra” sau spiritul diabolic al celor morti. Un spirit al mortului era considerat ca astepta ceva vreme langa fostul sat. Desi invizibil, umbra era considerata o clona a cadavrului. Si pentru ca purtatorii erau conectati direct cu entitatea spirituala, erau tatuati pentru a o infrange. Incheieturile lor deveaneau locusuri ale tatuajului pentru ca se credea ca spiritul rau intra in corp la nivelul acestui loc, de vreme ce aici erau sufletele. Pigmentele si urina, precum si nexususul de putere dimanica si apotropaica, prevenea spiritul diabolic si il oprea pe acesta sa intre in corp.

In mod interesant, fiecare caracteristica a corpului era considerata sa fie la fel de caracteristica si corpului animal mort, de vreme ce spiritul fiecarui animal mort avea o forma semiumana. Barbatii, si mai rar femeile, erau tatuati pe insula sf Laurentiu cand ucideau o foca, urs polar sau o balena (aghveq) pentru prima data.  Asemeni tatujelor funerare, tatuajele “primului sange” (kakileq) era constituit din mici puncte la convergenta diferitelor incheieturi. Din nou, aplicarea acestor tatuaje prevenea posedarea la aceste puncte vulnerabile.

Cu toate acestea, kakileq erau importante si pentru alte aspecte ale vanatorii. Unul dintre vechii vanatori din Gambell mi-a spus ca “unul dintre motive pentru aceste tatuaje este pentru a lovi tinta, uneori nu o fac, si eu cred ca este pentru acel scop, de a lovi tinta”. Asta nu e suprizantor, de vreme ce antropologul Robert Spencer a remarcat ca tatuajele de pe coasta nordica a Alaskai si alte forme de bijuterii serveau si ca amulete pentru vanatoarea balenelor: “aveau puterea de a aduce balena mai aproape de barca, pentru a face animalul mai tractabil si mai folositor vanatorului”. Acest tip de magie folositoare se manifesta si in tatuajele stilizate “fluier de balena” care decorau colturile gurilor barbatilor. Nesurprinzator, aceste simboluri erau aplicate ca parte a observatiilor de prima ucidere intre yupiget din sf Laurentiu si chukotka, dar si la alte grupuri din zona artica. Se pare ca moartea, fie ea umana sau animala, avea o importanta deosebita in tatuarea simbolica a culturilor morale pe care isi bazau viata popoarele din zona artica. Dar, pentru a ajunge la un nivel mai inalt, tatuajele rechemau de asemenea si prezenta ancestrale si puteau fi folosite ca si legatura pentru o entitate spirituala “in vizita”, care venea din alta dimensiune temporala in lumea moderna. De exemplu, in multe performante samanistice in zona arctica, corpul uman era modificat (prin masti, pictat, imbracaminte sau tatuaje) pentru a facilita intrarea unui spirit ajutator. Asta nu e complet surprinzator de vreme ce tatuajele si alte forme de bijuterii erau ca un magnet care atrageau fortele spirituale – una care era canalizata prin imbracamintea ceremoniala direct in corp.

Procesul de tatuare implica manifestari iconografice ale lumii de dincolo, recunoasterea puterii manifeste si folosirea acelei puteri in corpul uman. Pe insula sf Laurentiu, barbatii si femeile isi tatuau ajutoare spirituale antropomorfice pe frunte si membre. Aceste modele, numite mai corect “gardieni” sau “asistenti”, protejau individul de spiritele rele, dezastre pe mare, zone necunoscute, straini, iar in cazul mamelor proaspete, pierderea copilului. In chukotka, criminalii isi faceau aceste insemne pe umeri in speranta ca sufletul victimelor devenea un gardian sau chiar parte din ei insisi.

In afara de aceste concepte, se pare ca exista o legatura intre tatuaje, cel putin in stramtoarea Bering. Adelbert von Chamisso, un naturalist in expeditia Kotzebue din 1815-1818, a remarcat faptul ca intre barbatii sf Laurentiu erau inlocuite frecvent bijuteriile si inlocuite de locuri tatuate. Edward W Nelson, un naturalist care lucra pentru armata SUA in secolul 19, a sugerat si el ca aceste tatuaje circulare inlocuiau arhaicele piercinguri pentru buza. Bogoras credea ca acest lucru este adevarat, desi pozitia lor nu corespundea cu pozitia uzuala a piercingului. Acestea au acum rolul de amulete impotriva raului. Dewey Anderson si Water Eells, doi sociologi din universitatea Stanford care au vizitat insula Sf Laurentiu in 1930 au spus ca: “un mic cerc pe buza inferioara sub colturile buzei a fost tatuat pentru a preveni moartea prin inec a unui om care a cazut de mai multe ori in ocean”. In mod similar, un localnic din Diomede a fost vazut cu un semn tatuat la nivelul gurii. A explicat ca este o procedura preventiva pentru a evita soarta tatalui sau – moarte prin inec.

Acestea fiind spuse, se pare ca estetica cercurilor era importanta in stramtoare Bering, in special in ceea ce priveste situatiile pe viata si pe moarte pe mare. Mitologia locala sugera ca barbatii care vanau pe apa sau pe gheata riscau rani serioase sau moarte prin inec. Cu toate acestea, dupa arheologul Henry B. Collins, barbatii mai riscau si rani din partea unor morse.

“Se considera ca morsele mananca foci si chiar oameni, pe langa dieta lor de alge si moluste. Tatal lui Paul povesteste de doua situatii in care a fost urmarit de morse. Se crede ca morsele se indeparteaza de dieta lor clasica deoarece erau orfani si nu au invatat cum si ce trebuie sa manance”

In consecinta, este posibil ca societatea din zona Bering au creat niste tatuaje care sa opreasca aceasta agresiune. Aspecte ale traditiei locale sugereaza ca aceste tatuaje aminteau de forma unei balene ucigase (mesungesak): “Balenele ucigase au cate o pata alba la colturile gurii” Asadar, aceste reprezentari ale balenei ucigase respingeau in mod ideologic morsa, astfel, creand un pasaj sigur pentru vanator in apele periculoase. Pe de alta parta, istoricul Ralph Coe crede ca aceste tatuaje erau reprezentari ale coltilor unei morse. Adoptand caracteristicile anatomice ale coltilor de morsa putea, ideologic vorbind, sa captureze esenta comportamentului sau agresiv sau sa transforme vanatorul in aceasta creatura. Asta nu ar fi surprinzator de vreme ce conceptul de transformare – om in animal, animal in animal sau animal in om – este prezent in toate aspectele vietii in stramtoarea Bering si este exprimata in tot felul de obiecte. Fara nicio indoiala aceste tatuaj deceptiv atragea atentia inamicului si il proteja pe vanator de un atac diabolic.

Tatuajele nu erau limitate doar la tatuaje in puncte. In loc de acestea, barbatii si femeile erau uneori tatuati pe fiecare brat si sub buza cu cercuri, jumatati de cercuri la elemente cruciforme la ambele colturi ale gurii pentru a deghiza purtatorii de spiritele bolnave. Paul Silook explica: “stii ca anumite familii au niste boli care tot apar iar oamenii credeau ca aceste marcaje trebuie sa fie puse pe copil pentru ca sa pacaleasca spiritele ca nu face parte din acea familie”.

Multiplicitatea formelor de gardian si diferite teme tatuaje sugereaza ca aceste medicamente-tatuaj difereau de la un individ la altul, sau, mai bine zis, de la familie la familie. O poveste de la un yupiget care viziteaza insula Sf Laurentiu in 1940 confirma acest lucru: “eram cel mai mare copil din familie. Pentru a-mi salva fratii si surorile, tatal meu a rugat o femeie sa ma tatueze. Femeia zicea tot felul de rugaciuni cand m-a tatuat. Cat timp o femeie tatueaza pe cineva, fiecare impunsatura are o rugaciune. Tatal meu, incercand sa ma salveze cum poate, a pus bratari de piele pe frunte si maini pentru a-si salva copilul de moarte. Tatal meu a cusut bucati mici de veverita pe umerii mei si sub brat”

Tatuajele faciale si corporale ale femeilor.

 

Se pare ca nu exista un design comun intre femeile din zona artica, desi liniile de pe barbie (tamlughun) erau mai des intalnite decat altele. Ele aveau multiple roluri in societate. Cel mai important, erau tatuate pe barbie ca parte a ritualului de maturizare sociala, un semn catre barbati ca femeile au ajuns la pubertate. Liniile mai serveau ca protectie impotriva raidurilor inamice. In mod traditional, luptele aveau loc in spatii inchise, cel mai frecvent in incaperile semi-subterane numite nenglu. Atacurile veneau de obicei dimineata devreme, pentru a prinde victimele dormind. Femeile, considerate “bunuri” de lux in aceste vremuri, erau pretuite pentru multele lor abilitati. Nefiind usor de distins in lumina proasta a nenglu-ului de barbati, liniile de pe barbie le identificau ca femei si vietilor lor erau crutate. Desi, o data capturate, erau negociate ca sclave. In general, estetica liniilor era importanta pentru localnicii diomede din stramtoarea Bering. Ideal, linii subtiri erau indicatori valorosi pentru alegerea unei neveste, dupa antropologul Sergei Bogojavlensky: “Se credea ca o fata care zambea si radea prea mult cauza liniile sa se ingroase. O fata cu linii complete si subtiri era o posibila nevasta valoroasa, pentru ca era clar serioasa si muncitoare”

Un set complet nu era doar o dovada graitoare pentru abilitatea de a indura dureri mari dar si o dovada a puterii femeii de seductie. Femeile isi pictau si tatuau fetele in ritualuri pentru a imita si onora acele animale care aduc noroc familiei. Waldemar Bogoras a spus: “este o greseala sa te gandesti ca femeile sunt mai slabe decat barbatii la vanatoare pentru ca barbatii se plimbau prin salbaticie cautand in timp ce femeile care stateau langa lampa erau foarte puternice, deoarece ele stiau cum sa cheme animalul la ele”.

Miturile din stramtoarea Bering spun ca spiritul si forta vitala a unei balene este o femeie tanara: “casa ei este interiorul animalului, lampa ei – inima. Cand femeia iese si intra din casa, asa si masiva creatura respira”.

Tatuajele asigurau un fel de permanenta spirituala: aduceau in casa o parte a marii, si, impreuna cu aceasta, parte din viata animalului. Astfel, un eveniment special, spre exemplu capturarea unei balene de catre tatal unei femei tinere, era comemorat in obrajii ei prin cozi de balena, care aratau puterile si talentul tatalui ei in societatea eschimosilor.

Linii usor paralele erau de asemenea tatuate pe femei. Bogoras a mentionat faptul ca femeile chukchi fara copil aveau “tatuaje pe ambii obraji formate din trei linii echidistante. Acesta era o vraja impotriva sterilitatii”. Acest tip de vraja se mai intalneste in povetea lui Ayngaangaawen, o femeie din satul disparut Kookoolok. Ea a refuzat sa se tatueze. Nu a putut astfel sa faca copii sanatosi si, ca rezultat, toti au murit. Se spune ca, o data ce s-a tatuat, a avut copii si toti au trait si au devenit adulti.

Alte tatuaje din aceeasi zona nu sunt la fel de usor de descifrat. Spre exemplu, doua linii usor divergente care mergeau de pe frunte pe intreaga lungime a nasului erau primele tatuaje care se faceau pe fetele pre-pubertate (6-10 ani). Daniel S. Neuman, un doctor din Alaska a scris in 1917 ca aceste tatuaje distingeau femeile in viata de dincolo de catre barbati, deoarece la acea varsta, semanau. Miturile chukchi ilustrau ca aceste tatuaje sunt un simbol al femeii prin excelenta. Tatuajele marcau de asemenea si pulpele femeilor tinere atunci cand erau la pubertate. in Igloolik, Canada, vreo 2500 de mile de insula sf Laurentiu, tatuarea pulpelor asigurau ca primul nascut sa fie frumos si facea nasterea mai usoara. Modele complexe pe obraji (qilak) sau pe bratele femeilor (iqalleq) formau elementele unui puzzle genealogic. Majoritatea femeilor de pe insula spun ca aceste tatuaje sunt doar “machiaj”, care le infrumuteseaza corpurile. Dr Newman a verificat ca intr-adevar aceasta este situatia in 1917, dar credea, de asemenea, ca fiecare “trib avea propriul model dar cu o usoara modificare pentru membrii acestuia. Modelele de pe maini si brate combinau frecvent modele tribale si familiale si formau un arbore genealogic”. Acestea fiind spuse, se pare ca tatuajele unei femei erau individuale. Insa, tatuajele de pe spatele mainii (igaq) nu erau. Aceste teme erau folosite pentru a identifica un membru al unui trib. Spre exemplu doua femei cu igaq (mai jos) au exact acelasi design si au fost ultimele femei tatuate in insula, circa 1920

Functia medicala a tatuajelor

In sectiunile anterioare, aspectul apotropaic al tatuajelor a fost discutat, specific ca remediu impotriva spiritelor. De vreme ce teoria indigena referitoare la cauza bolilor are la baza spiritele rele nu este surprinzator ca tatuajul era considerat medicament impotriva multor boli, putand fii curativ sau preventiv.

Cel mai important rol era cel de preventie. Oamenii erau antrenati de mici pentru a fii puternici prin alergare, ridicarea de greutati, inotul in ape inghetate etc. Numai cand o boala devenea amenintatoare pentru viata individului, unde medicina preventiva a dat gres, numai atunci devenea responsabilitatea samanului de a-si chema puterile pentru a vindeca si proteja. Bolile erau deseori atribuite unor puteri supranaturale si se credea ca pot fii vindecate prin folosirea tatuajelor. De multe ori, acestea erau aplicate de samani. Tatuajul era de multe ori specific bolii.

In Alaska de nord-vest, traditiile clasice ale tatuajului si sangerarea ritualica erau deseori relationate si chiar folosite simultan. In stramtoarea Bering, samanii foloseau sangerarea ritualica pentru a usura durerea sau partile inflamate ale corpului. Nelson a privit un saman in timp ce executa aceasta tehnica. In mod similar, Aleuts din Alaska foloseau aceasta tehnica pentru a vindeca numeroase boli atribuite “sangelui rau”. Pe insula sf Laurentiu, sangerarea era folosita la migrene puternice sau, dupa cum a spus un localnic: “pentru a elibera orice legat de tensiunea inalta”. Eschimosii chugach tratau ochii inflamati prin sangerarea la nasul sau tample. Apoi pacientul era obligat sa inghita sangele, ca medicament. Este plausibil ca sangerarea sa aiba rol spiritual. Spre exemplu, multi localnici au explicat ca lingerea sangelui care sangera la inceputul tatuarii era deosebit de important. Femeia tatuator uneori lingea sangele “pentru ca le ajuta sa vada mai bine”. In mod clar, sangele rau care sangera in timpul procedurii era un medicament in plus pentru diferite boli. Se credea ca spiritul rau este astfel expulzat din corp prin siroiul de sange. Astfel, prin recoltarea lui si neutralizarea cu saliva, artistul devenea o substanta vindecatoare.

Tatuajul ca unealta de acupunctura.

Rolul samanului in medicina era similar cu cel al acupuncturii chineze. Amandoi erau chemati pentru a identifica, cauza bolii prin diagnosticarea diferitelor simptome si semne, pentru a oferi un tratament. In acupunctura, fortele rele invadeaza corpul prin gura, nas sau alte suprafete ale corpului si sunt numite boli exogene. In insula sf Laurentiu, principala cauza a bolii era un spirit care intra in corp si afecta unul dintre sufletele individului. In consecinta, localnicii tatuau incheieturi specifice. Astfel, indivizii tatuati inchideau portalele prin care spiritele puteau intra in corp, de vreme ce substantele utilizate – urina, grafit – erau conglomerate de putere spirituala, care preveneau intrarea spiritelor. Atat in acupunctura cat si in medicina arctica, se credea ca toate bolile corpului sunt reflectate la puncte specifice ale pielii sau imediat sub. In acupunctura, multe astfel de puncte sunt la nivelul articulatiilor majore pe meridiane. Meridianele conecteaza nervii si vasele de sange. Corpul, in conceptia chineza, este intr-un echilibru dinamic, osciland intre feminin-masculin, om-animal, sanatate-boala. Astfel, eliberand presiunea in exces la aceste puncte, corpul poate sa isi recapete starea de homeostazie. Dupa cum va puteti imagina, se crede ca exista multe relatii intre  organe, puncte, incheieturi si tatuaje.

Analiza tatuajelor traditionale sugereaza ca multe din zonele tatuate corespund direct cu zonele de acupunctura. Aleutii, la fel ca chinezii stravechi, utilizau acupunctura in medicina. Acupunctura se folosea in dureri de cap, boli ale ochilor, colici etc. Aleutii faceau acupunctura cu tatuaje pentru a trata reumatismul. Aparent, folosirea acestei tehnici medicale potente nu era limitata doar la zona Pacificului de nord, de vreme ce a atins si Groenlanda in trecutul stravechi. Datata in secolul 15 dupa Hristos, mumiile din Qilakitsoq au aratat ca a avut loc o incercare constienta pentru a aplica tatuaje cu puncte la un important loc facial. De vreme ce aceste tatuaje sunt indicativa pentru tehnicile de acupunctura, se poate sugera o anumita afinitate culturala. In plus, etnologul danez Gustav Holm a raportat in 1914 ca groenlandezii de est mai folosesc uneori tatuarea ca metoda de tratament. Desi nu sunt sigur daca Holm se referea la acupunctura prin tatuaje, doua papusi de 1500 de ani au fost escavate din insula sf Laurentiu care ilustreaza continuitatea antica dintre cele doua locuri. Unele femei din tribul Ammassalimniut aveau tatuaje pe san si brat similare cu cele ale sculpurilor din cultura Punuk a insulei sf Laurentiu, sugerand ca aceste tehnici s-au pastrat remarcabil secole intregi. Asadar, se pare ca stilurile infratite ale tatuarii unilaterale a sanului si bilaterala a bratului dovedeste unitatea culturala a zonei eschimosilor ca intreg si, mai specific, cultura materiala de la Groenlanda la stravechiile culturi ale insulei sf Laurentiu.

Oetzi si seful Pazyryk

In 1991, un “om al ghetii” de 5500 de ani a fost descoperit in Alpii Tirolieni. Oetzi este cel mai vechi om cunoscut care prezinta tatuaje medicinale pe pielea sa mumificata. Locatia acestor tatuaje este foarte specifica deoarece se afla la jonctiunile articulare majore. Aceasta grupare, impreuna cu faptul ca 80% din locatia tatuajelor corespunde cu puncte de acupunctura, se combina pentru a forma cea mai comuna practica de acupunctura pentru a trata bolile reumatice. Astfel, razele X au dovedit ca suferea de artrita. Se poate sugera ca aceste rezultate de degenerare si tatuajele albastrui asociate au avut, cel mai probabil, rol in a-i usura durerea – tehnica inca folosita in Alpi si astazi.

Cu toate acestea, cand acste rezultate sunt combinate cu reconstructia unei mumii masculine din cultura rusa Pazyryk, similaritatile devin si mai convingatoare. Seful Pazyryk avea tatuaje punctate pe glezna dreapta si zona lombara, aproape in aceleasi regiuni ca Oetzi. Nu numai ca tatuajele Pazyryk coincideau cu cele ale omului de gheata, dar se leaga in mod direct de tehnicile din insula Sf Laurentiu. In primul rand, tehnica practica de anticii Pazyryk era identica cu cea din insula. In al doilea rand, materialele sunt practic la fel: ace fine, tendoane etc. In al treilea rand, desi tatuajele Pazyryk nu erau liniare ca cele ale lui Oetzi, apar in tema punctata – la fel ca cele de pe insula. In al patrulea rand, locatia tatuajelor sunt in aceeasi zona generala ca cele aplicate la ceremoniile de inmormantare si primul-sange de pe insula Sf Laurentiu.

Cand toate aceste dovezi sunt cuplate cu acupunctura aleuta, mumiile Qilakitsoq, Oetzi si seful Pazyryk, nu este nicio indoiala ca acupunctura prin tatuaje prezinta similaritati uimitoare singurele variabile fiind numarul, estetica si tipul de tatuaje ale incheieturilor. In mod clar, elementele din Orientul Indepartat si culturile regionale au influentat masiv culturile din stramtoarea Bering, care, la randul lor, au filtrat aceste caracteristici catre zona arctica si Groenlanda. Asadar, este probabil ca fiecare exemplu de astfel de tatuaj sa fie un fenomen pan-uman, sau, mai bine zis, pan-Euroasiatic.

Concluzie

Indiferent de implicatia medicala a tatuajelor si originilor sale, este clar evident ca practica tatuarii in popoarele din zona arctica este omogena. Considerand suprafata vasta a acestei zone culturale, cea mai mare din lume, asta poate fi usor surprinzator. Cu toate acestea, ca un popor unit prin mediu, limba, traditii si religie, rezultatul este deosebit de clar: pe masura ce tatuajul a devenit o parte a pielii, corpul a devenit o parte a culturii arctice. Tatuarea a fost o imagine grafica a credintelor sociale si valorile morale exprimand multele feluri in care oamenii din zona arctica incercau sa isi controleze trupurile, vietile si experientele. Tatuajele au creat mediul prin care fortele definite individual si social au modificat perceptia lor asupra existentei

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*