Tatuaje din Borneo

Executarea unui tatuaj in stil traditional in Borneo. More »

Alaska: Tribul Tlingit

Tatuajele din triburile Tlingit More »

Angelina Jolie

Tatuajul cu tigrul bengalez a lui Angelina Jolie More »

Tatuaj Maori

Sef de trib Maori More »

India- Nagaland

India: ţărâmul cernelii veşnice More »

Tatuaje Budiste

Wat Bang Phra More »

 

Tatuaje din Japonia

Tatuarea la populaţia Ainu din Japonia

Legătura dintre uman şi lumile înconjurătoare în timp, spaţiu şi credinţe

Indigenii din nordul Japoniei îşi spun „Ainu”, însemnând „oameni” în limba lor. Recentele dovezi ADN arată că Ainu sunt descendenţi direcţi ai străvechiului popor Jomon, care a populat Japonia cu cel puţin 12.000 de ani în urmă. Uimitor, cultura Jomon a existat în Japonia de aproape 10.000 de ani, iar astăzi, foarte multe tradiţii artistice ale poporului Ainu par a fi evoluat din străvechea cultură Jomon. De asemenea, această continuitate artistică reprezintă una dintre cele mai vechi şi perpetue tradiţii culturale din lume, derulându-se pe cel puţin zece milenii.

Cultura Jomon, la fel ca şi cultura Ainu, şi-a bazat viaţa pe agricultură şi vânătoare. Exploatând resursele naturale din râuri, de pe pământ şi din mare, populaţia Jomon s-a dezvoltat printr-o relaţie continuă şi activă cu mediul înconjurător. Dovezi arheologice ca sculpturile ceramice dezvăluie această relaţie cu lumea din jur, dar sugerează şi că unele animale (urşi, balene, bufniţe) erau venerate sau chiar adorate ca zeităţi.
Ca o moştenire spirituală, populaţia Ainu crede că toate fenomenele naturale, incuzând flora, fauna şi chiar unele obiecte fără viaţă au o esenţă spirituală, iar unele animale (urşii bruni, balenele ucigaşe, bufniţele încornorate) continuă să fie onorate în ceremonii şi ritualuri ca „zeităţi-spirit” numite „kamuy”.

Dincolo de sculpturile zoomorfice, artizanii Jomon au creat figurine antropomorfice (dogu) care, probabil, erau folosite individual de familii pentru protecţie împotriva bolilor, infertilităţii şi a pericolelor asociate cu naşterea. Semnele de pe feţele multora dintre aceste figurine dogu indică pictarea pe corp, scarificarea sau tatuarea. Figurine similare gravate mai recent ca artă în piatră sau în măşti, de către unii indigeni din avalul râului Amur, al regiunii maritime ruseşti, sugerează o tradiţie antică şi neîntreruptă de împodobire personală şi protecţii rituale.

Tatuarea Ainu, tatuaje din Japonia

Până nu foarte recent (în 1998, a murit ultima femeie Ainu complet tatuată), femeile Ainu au păstrat o tradiţie a tatuării faciale, sprijinind argumentul că tradiţia provine de la vechii strămoşi Jomon. Pentru Ainu, tatuarea era dedicată exclusiv femeilor, la fel ca şi profesia de tatuator. Potrivit legendelor şi miturilor, tatuajul a fost adus pe pământ de către „mama ancestrală” a poporului Ainu, pe nume Okikurumi Turesh Machi, care a fost sora mai mică a ziului creator Okikurumi.
Deoarece tatuarea reprezenta un obicei ancestral derivat de la o divinitate feminină, practica a fost continuată, de-a lungul secolelor pe linie maternală.

ainu_tattooed_moustache

Privind tatuarea prin prisma moştenirii pe linie de rudenie, nu este surprinzător faptul că poziţia de artist tatuator era, în mod obişnuit, ocupată de bunici sau mătuşi pe linie maternă, numite simplu „mătuşi tatuatoare” sau „femei tatuatoare”.

În diverse momente ale istoriei, autorităţile japoneze au interzis obiceiul tatuării de către Ainu (şi alte etnii care se aflau sub această autoritate, ca populaţiile indigene din Taiwan), încercând să-i îndepărteze de practicile culturale tradiţionale şi să îi pregătească pentru civilizarea ulterioară. La începutul anului 1799, în timpul Erei Edo, shogunatul Ezo a emis un decret de interzicere a tatuajelor: „Referitor la mult discutatele tatuaje, cei care au deja unul realizat, nu pot fi ajutaţi, dar celor care încă nu s-au născut le este interzisă tatuarea”.

În 1871, Misiunea de Dezvoltare Hokkaido a proclamat: „Celor care se nasc de azi înainte le este strict interzisă tatuarea”, deoarece obiceiul „era prea crud”. Potrivit unui observator din afara ţării, era necesară atitudinea japoneză dezaprobatoare asupra tatuajelor din moment ce, în sistemul japonez cultural, „tatuajul era asociat cu crima şi pedeapsa, întrucât practica în sine era privită ca o formă de mutilare a corpului, care, în cazul autoaplicării, contrazicea noţiunile de conduită filială confucianistă”.

tribul-hokkaido-japonia
Bineînţeles că Ainu au încercat cu vehemenţă să se sustragă acestor legi, deoarece tatuajele erau, în mod tradiţional, o premiză a căsătoriei şi a vieţii de dincolo. Un raport din 1880, descrie că Ainu au fost foarte afectaţi de aceste măsuri de interzicere a tatuajelor. „Ei au zis că zeii vor fi foarte supăraţi şi că femeile nu vor putea să se căsătorescă dacă nu sunt tatuate. Sunt mai sensibili la acest subiect decât la oricare altul, repetând frecvent «este o parte a religiei noastre»”.

O femeie Ainu declara, în 1970: „Aveam 22 de ani înainte să am acest mic tatuaj făcut pe buze. După ce a fost terminat, mama m-a ţinut ascunsă de poliţia japoneză timp de cinci zile. Mi-aş fi dorit să păstrăm măcar acest obicei”.

Termenul modern pentru tatuaj la populaţia Ainu este „nuye” însemnând „a încrusta”, prin urmare, „a tatua” şi „a scrie” sau, mai literar, „sinuye”, însemnând „a te încrusta”. Vechiul termen pentru tatuaj era „anchi-piri”(anchi = obsidian, piri = a tăia).

Instrumentele tradiţionate de tatuat ale populaţiei Ainu, numite „machiri” semănau cu nişte cuţite, iar câteodată, teaca şi mânerul acestor instrumente erau gravate cu motive zoomorfice (animale) şi apotropaice (apărarea împotriva duhurilor rele) încâlcite. Înainte ca vârful de oţel să înlocuiască lama tradiţională a instrumentului „makiri”, erau folosite vârfuri tăioase şi ascuţite din obsidian, care, învelite cu fibră, permiteau numai vârfului să pătrundă în piele, fiind controlată, astfel, adâncimea inciziei. Pe măsură ce tăierea se intensifica, sângele era şters cu o cârpă înmuiată în cenuşă de lemn de frasin antiseptică numită „nire”. Funinginea luată cu degetele de pe fundul unui ceaun era frecată pe incizii şi atunci tatuatorul cânta un „yukar” sau o porţiune a unui poem epic care spunea: „Chiar şi fără el, ea este foarte frumoasă. Tatuajul din jurul buzelor, ce strălucitor este! Nu poţi decât să te minunezi”. Apoi, tatuatorul recita un fel de vrajă sau formulă magică, în timp ce mai mult pigment era pus pe piele: „pas ci-yay, roski, roski, pas ren-ren”, adică „Funinginea înăuntru rămâne, mai adânc, mai adânc”.

model-tatuaj-Ainu-Japonia

Chiar dacă la prima vedere această invocaţie nu pare a fi foarte importantă, ea avea o simbolistă importantă. Fiecare casă Ainu era construită după un anumit plan cu referinţe stricte la „inima centrală” şi „o fereastră sacră către un râu”. Înăuntrul inimii era vatra, iar în vatră se afla casa unei zeităţi, important mediator către toţi zeii Ainu, numită „Fuchi”. Zeiţa focului, Fuchi, era invocată cu prioritate la toate ceremoniile deoarece comunicarea cu alte „kamuy” (zeităţi, spirite) era imposibilă fără intervenţia ei divină. Fuchi veghea asupra familiilor şi le oferea suportul spiritual în vremuri cu probleme şi boli, sau în cazul naşterilor şi a morţii. Întru respectul ei, inima centrală era un microcosmos viu al universului mitologic al populaţiei Ainu, pentru că, în calitate de spaţiu ritual, ea reflecta şi reprezenta o cale prin care intervenea activ în cosmos. Însă, era şi un spaţiu unde Ainu şi zeii lor deveneau îngrijoraţi mai ales dacă focul nu ardea tot timpul.

Tatuajele Ainu, brâurile şi broderiile simbolice

Potrivit lui Romyn Hitchcock, un etnolog care a lucrat pentru Smithsonian Institution, la sfârşitul secolului al XIX-lea, tatuajul Ainu era aplicat pe piele la intervale specifice, procesul extinzându-se, uneori, pe parcursul câtorva ani: „Feţele femeilor erau desfigurate de tatuaje în jurul gurii, stilul fiecăruia depinzând de localitatea în care trăiau. Tinerele fete, de şase sau şapte ani, aveau un punct deasupra buzei superioare. Pe măsură ce creşteau, tatuajul era extins gradual, urmărind linia gurii, apoi se prelungea într-o curbă ascendentă pe ambii obraji, spre urechi”.

Bineînţeles, tatuatoarea o încuraja pe clientă să încerce să rămână nemişcată în timpul durerosului chin, deoarece se credea că acest ritual o pregăteşte pe femeie pentru durerile naşterii, odată ce va deveni soţie. Dacă durerea este prea mare, unul sau mai mulţi „asistenţi” o ţineau nemişcată astfel încât tatuatoarea să-şi continue munca.

După tatuarea gurii, buzele ardeau ca tăciunii aprinşi. Clienta începea să facă febră, iar durerea şi umflătura o preau de la somn şi odihnă. Mâncarea devenea un ţel de neatins, iar când clientei tatuate i se făcea sete, o bucată de bumbac de iarbă era înmuiată în apă şi plasată între buze, astfel încât femeia să poată sorbi picăturile.

tatuaj-mustata-buze
Tatuarea completă a buzelor la femei semnifică, pentru populaţia Ainu percepţia lor despre experienţa de viaţă. În primul rând, se credea că aceste tatuaje resping spiritele rele să intre în corp prin gură şi să provoace boli sau ghinioane. În al doilea rând, buzele tatuate arată că femeia a atins maturitatea şi este pregătită pentru căsătorie. În final, buzele tatuate îi asigură femeii viaţa după moarte, în locul unde s-au dus strămoşii ei.

În afară de tatuajele pe buze, femeile Ainu purtau mai multe tipuri de semne pe braţe şi mâini, cel mai frecvent linii curbe şi desene geometrice. Aceste motive, care începeau să fie tatuate din al cincilea sau al şaselea an de viaţă, erau destinate să protejeze fetele de spiritele rele. Unul dintre motive, cel bradiform, constând în două dungi rectilinii împletite, legate printr-un motiv special, reprezinta un fel de bandă ca aceea pentru legarea morţilor la înmormântare. Alte tatuaje erau plasate pe diverse părţi ale corpului cu rolul de farmece împotriva bolilor, cum ar fi reumatismul dureros.

Asemănătoare cu acele corzi pentru înmormântare, femeile aveau şi alte împletituri tatuate, pe modelul cărora ţeseau centuri numite „upsor-kut”, cărora le atribuiau puteri magice simbolizând nu doar virtutea femeii, ci şi „tăria sufletească”. Pentru prima dată, aceste obiecte tradiţionale au fost discutate de către medicul Neil Gordon Munro care, împreună cu soţia sa japoneză, a operat într-o clinică gratuită în Hokkaido, în 1930. Upsor-kut (sau centurile sânului) erau obiecte purtate pe sub îmbrăcămintea exterioară a femeilor (attush) şi erau ţinute secrete de bărbaţii Ainu. Ele erau ţesute din in sau cânepă fregedă şi variau în lungime, lăţime şi număr de straturi sau benzi. Realizate din trei, cinci sau şapte corzi împletite (uneori alternând şi incluzând trese ori bumbi) şi strânse pe corp, ele seamănau cu motivele tatuajelor care apar pe braţele femeilor Ainu.

cultura-traditia-tatuaje-Ainu-Japonia

Interesant este că centurile erau primite chiar înainte de finalizarea unui tatuaj al buzelor sau cu ocazia căsătoriei. Desenul precis al centurii era transmis de către mama fetei, care o instruia pe tânără cum se realizează brâul şi o avertiza că, dacă brâul era vreodată văzut de vreun bărbat, o nenorocire mare se va abate asupra ei şi a familiei ei.

Dr. Munro a reţinut cel puţin opt feluri de upsor, fiecare model legându-se de o linie maternă diferită şi fiind asociată cu unele animale şi spirite-zetăţi (kamuy), cum ar fi balena ucigaşă, ursul sau lupul. Femeile aristocrate, în special fiicele şefilor (kotan) purtau centuri cu puteri mai mari decât femeile obişnuite, pentru că legătura cu strămoşii lor le apropia mai puternic de kamuy. Munro a observat, de asemenea, că fiicele şefilor Ainu erau tatuate pe braţe înaintea oricărei alte femei din sat, sugerând că acest tip de tatuaje conferea prestigiu şi statut social purtătoarei. În acest sens, tatuajele şi centurile sau brâurile păreau să se afle într-o legătură funcţională.

Oricum, tatuajele şi brâurile au fost conectate şi la un alt nivel, unul mai mult metafizic. Ainu credeau că zeiţa focului Fuchi le-a înzestrat pe femei să cunoască planurile originale pentru realizarea centurilor sacre. Fuchi era simbolizată, în realizarea tatuajului, de funinginea aplicată în timpul tatuării, legându-se, astfel, tradiţiile de marcare a corpului cu cele de împletire a centurilor sacre. Iar pentru că fiecare tip de brâu era sociat cu un anume kamuy (zeitate), se poate chiar sugera că tatuajele particulare erau asociate cu zeităţile specifice: „Soţiile zeilor erau tatuate într-un mod asemănător cu femeile Ainu, astfel încât, atunci când demonii vedeau aceste simboluri, ei ar confunda femeile cu aceste zeităţi şi s-ar ţine deoparte”.

Apărarea corpului nu se termina la tatuaje şi centuri, ci se extindea, mai departe, şi la îmbrăcăminte. De exemplu, broderiile Ainu se pare că aveau acelaşi rol funcţional. Femeile îşi brodau singure motive de panglici duble, cum ar fi paranteze în jurul gâtului şi alte motive pe faţa, mânecile sau tivul veştmintelor.
Hainele din piele de somon sau scoarţă de ulm erau articole speciale de îmbrăcăminte pentru a ţine la distanţă spiritele rele, ca să nu intre prin orificiile corpului. Desene originale, asemănătoare frânghiilor împletite aveau o culoare închisă, asemănătoare cu albastrul de culoarea pigmentului tatuajului.

Printre popoarele indigene, din bazinul hidrografic inferior al râului Amur, cu care Ainu legaseră relaţii comerciale, au fost găsite desene similare brodate şi aplicate pe articolele tradiţionale din piele de peşte, cu rolul de protecţie a purtătorului de spiritele rele. Motivele brodate erau amplasate pe marginea fiecărei deschideri a hainei tradiţionale: gât, mâneci, picioare, închiderile din faţă şi tiv, toate extremităţile fiind astfel împodobite. De exemplu, modelele aplicate pe gulerul veşmântului, reprezentând Lumea Superioară, ofereau protecţie în această direcţie. Tivul reprezenta Lumea de dincolo sau Lumea Acvatică, iar modelele aplicate ofereau protecţie în acea direcţie. Părţile de mijloc ale hainelor reprezentau lumea oamenilor.

Pe o haină veche din piele de peşte, de la indigenii Nanai, se regăseau desene cu păsări, reprezentând Lumea de Sus, modele de peşte simbolizând tărâmurile inferioare, iar un dragon inspirat de la chinezi completa centrul.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*