Tatuaje din Borneo

Executarea unui tatuaj in stil traditional in Borneo. More »

Alaska: Tribul Tlingit

Tatuajele din triburile Tlingit More »

Angelina Jolie

Tatuajul cu tigrul bengalez a lui Angelina Jolie More »

Tatuaj Maori

Sef de trib Maori More »

India- Nagaland

India: ţărâmul cernelii veşnice More »

Tatuaje Budiste

Wat Bang Phra More »

 

Tatuaje Haida si Tlingit

Tatuajele in Alaska, triburile Haida si Tlingit

Totemurile, identitatea unei culturi

Cine nu auzit foarte multe despre Alaska are impresia ca acolo sunt numai munti de gheata si triburi de eschimosi care traiesc in igluri.

Zona pacifica a continentului nord american, mai precis coasta dintre Muntii Stâncosi si ocean, este relevanta pentru tot ceea ce inseamna totemuri in istorie.
Populatiile indigene care le-au creat sunt mostenitoarele unei evolutii in acest sens de peste 25.000 de ani. Triburile cele mai cunoscute – Yurook, Chinook, Nootka, Haida sau Tlingit – si-au transmis, in modul cel mai apropiat omului, prin piele, propriile simboluri si credinta. In acelass timp, de la ele au pornit obiceiul de a inalta monumente – stâlpi totemici – prin care au reusit sa-si perpetueze spiritualitatea dincolo de trupul efemer.

totem-haida-alaska

Semnificatie si spirit

Totemurile sunt simbolurile prin care populatiile acestor locuri isi identificau apartenenta la intregul univers din toate punctele de vedere: social si spiritual. Potrivit scriitorului român aflat in Canada, Corneliu Florea, la aceste populatii existau stâlpi totemici din lut, lemn si piatra, de „bun venit” – inalti, puternic reliefati si impodobiti – ridicati la intrarea in asezari sau lânga ape, locuri de acostare sau pastrare a canoielor. Altii erau asezati numai „in fata casei“ si contineau elemente specifice din viata sau istoria unei familii.

La triburile Haida si Tlingit, exista totemuri „memoriale“ – stâlpi care purtau simboluri protectoare venerate ca atare – ridicati la moartea unui sef admirat si respectat, dar si totemuri „povestitoare“ de legende sau întâmplari locale. Posesiunea totemurilor era transmisa din generatie in generatie prin viu grai iar istoriile insele contribuiau la identitatea lor ca parte dintr-un anumit grup.

Identificarea cu totemul

La populatia Tlingit, simbolurile explica existenta lumii, legatura unui grup sau a unui individ cu intreagul univers in care traieste, ai leaga pe toti membrii grupului de restul naturii, dar si delimiteaza statutul lor social. Originea totemurilor era considerata supranaturala si semnifica evenimente din istoria clanului. Animalul de pe totem devine insusi spiritul lui, dar defineste si pozitia sociala. Dreptul de a folosi un anumit simbol avea mai multa valoare decât posesiunea unui obiect fizic, a unei averi de familie sau a unui stâlp totemic propriu-zis.
Fiecare clan sau familie avea dreptul de a detine unul sau mai multe totemuri, dar trebuia sa le câstige si sa le pastreze. Iar cum pretentiile la un anumit totem puteau fi contestate si evaluate, uneori izbucneau razboaie din incercarea unui clan de a pretinde suprematia asupra tuturor celor care mai detineau aceleasi totemuri.

tlingit-haida-totem-simbol

Câstigarea obliga la plata unei datorii sau la umilirea unui clan rival.  Totusi, bogatia juca un rol important in numarul lor. Exista chiar si vorba ca unii „sunt atât de bogati, incât pot folosi orice totem”.

La populatia Tlingit, simbolurile dau valoare obiectului pe care sunt plasate, locului si regiunii geografice unde s-au petrecut evenimentele. Elementele totemice se regaseau pe orice obiect: paturi, unelte si arme, pe stâlpi totemici, in sculpturi, coifuri, tatuaje si ustensilele de tatuat. Iar tot ce purta un anumit totem trebuia expus, pentru recunoastere si prestigiu, la ceremonii. Cu cât erau aratate public mai frecvent, cu atât acestea capatau o valoare mai mare. iar cei care participau la un asemenea eveniment erau recompensati pentru ca validau prestigiul si importanta obiectului totemic, mai ales daca era corpul proaspat tatuat al fiului sau fiicei gazdei din populatia Tlingit.

Tatuajele Tlingit Si Haida

Populaiiile Tlingit si Haida sunt reprezentative mai ales pentru elementele lor totemice aplicate pe piele de mii de ani. Cele mai populare si frecvente simboluri erau animalele de uscat (lupi, ursi), animalele acvatice (balene ucigase, rechini), pasarile (vulturi, bufnite). La tatuaje haida sunt utilizate in mod special elementele geografice (munti, iceberguri) si corpurile ceresti (soare, luna, carul mare).

Potlach

Tatuarea la Tlingit si Haida coincidea cu ceremoniile. Membrii cei mai mari in rang erau preocupati ca altii sa le recunoasca avutiile clanului, statutul si istoria. Pentru acest lucru, gazda distribuia public mari averi la ceremonii, tangibile si intangibile. Numiri, ranguri, privilegii si onoruri pe linia de mostenire nu aveau sens fara ritualul ospitalitatii si acceptarii cadourilor de catre invitati. Cunoscuta drept Potlach, cea mai mare ceremonie comemorativa si a daruirii, putea dura patru, opt sau mai multe zile, implicând in rolurile de gazda sau invitat toti membrii comunitatii, dar si clanuri din alt trib.

Apogeul ceremoniei era când gazda clanului rasplatea, in onoarea stramosilor, invitatii pentru serviciile aduse in timpul ceremoniei funerare. „Potlach vine din dialectul indigenilor Nootka si înseamna a darui, a face daruri. Este un obicei imemoriabil la locuitorii de pe coasta pacifica. De multe ori, când toti erau încarcati de daruri încât nu le mai puteau cara, bunurile de prisos erau distruse; acele daruri erau fara valoare daca nu puteau fi pastrate”, povesteste Corneliu Florea. Numai cei mai bogati puteau organiza o astfel de ceremonie, pentru ca ea trebuia pregatita chiar si pentru 1.000 de persoane. Iar prin contributia lor, si cei mai saraci membri ai clanului puteau sa isi cinsteasca stramosii asa cum se cuvine. Deseori, cu aceasta ocazie, se ridicau stâlpi totemici.

Piercing & Tattoo

In acest timp, mostenitorul si noul stapân al casei isi asuma titlul, expuneau totemurile, dadeau nume onorabile juniorilor din clanul lor sau strapungeau urechile propiilor copii. Ceremonia era o modalitate de a recunoaste public si a valida statutul clanului in timpul comemorarii.

Frecvent, cei mai instariti sefi de trib organizau ceremonii pentru a-si innobila propii copii. Evenimentele erau organizate mai ales pentru primii nascuti desi ele cuprindeau si alti copii nobili. Pentru cele mai multe festivaluri de acest gen, la Tlingit si Haida, invitatii proveneau din clanuri diferite mai ales din partea tatalui, dar participau si invitati din sate sau triburi vecine. Dupa zile de petrecere si dans, sefii sau femeile nobile strapungeau urechile copiilor si le tatuau corpurile.

totem-tattoo-Alaska
Potrivit martorilor, la Tlingit avea loc un anumit ritual când venea timpul pentru strapungerea urechilor si tatuarea celor mai nobili copii de la festivitate. „Cel mai vârstnic fiu al gazdei statea in fata celui mai mare  sef de trib invitat, iar cea mai vârstnica fata statea in fata celui mai mari gazde din sat. La un semn, fiecare din acesti sefi luau lobul urechii al unui copil in fata si il strapungeau. Toti dadeau acum un lung si zgomotos „shhh”. Sunetul era repetat de trei ori. La al patrulea „shhh”, urechea era strapunsa. Acelasi lucru era facut pentru cealalta ureche a fiecaruia. Pentru anumiti copii, tatuarea era substituentul piercingului.  Fetele erau tatuate pe mâini, baietii pe piept sau mâini. Acest lucru dura câteva zile”, povestesc observatorii acestei culturi.

femeie-tlingit-piercing
Potrivit scrierilor, la inceput, unii copii onorati sau toti primeau nume noi. Fiecare nume era acompaniat de relatarea istoriei numelui si faptele marete ale celor care au mai purtat acest nume etc. Tot atunci, gazda distribuia proprietatile, majoritatea mergând la sefi sau femei nobile care au piersat sau tatuat. Cel mai mediocru dar continea 50 de paturi pentru fiecare pierce sau tatuaj pe mâna si 100 de paturi pentru un tatuaj pe piept.

George T. Emmons, un cunoscut colectionar si cercetator al culturii Tinglite, a mentionat ca aceste tatuaje reprezentau in general ori un corp intreg, ori parti ale blazonului cu animal detinut de clan. Aceste erau embleme ale rangului si bogatiilor luxuriante pe care numai cel mai bogat si le putea permite, mai ales de când tuturor sclavilor le era interzisa tatuarea.

Una din ultimele ceremonii ale civilizatiei Haida, care a implicat tatuarea s-a petrecut in timpul iernii 1900-1901, in satul Skidegate, in insula Queen Charlotte. Antropologul  fost descrisa si urmarita de catre antropologul John R. Swanton a urmarit acelasi ritual patern, la fel ca cea din tribul Tlingit.

„In a doua zi, i-au chemat pentru a-i marca prin tatuaj. Dintr-o data si-au pictat fetele. Cei din casa au tipat la oameni sa vina si sa se uite. Când spectatorii s-au adunat acolo, au inceput sa danseze si sa intoneze cântecele locului. Cei care urmau sa fie tatuati, au inceput sa danseze. Sotia sefului casei a stat in spatele liniei purtând un coif cu totemul pictat. Când au inceput sa cânte, au atins dansatorii cu pene de vultur pentru purificare. Casa era plina de pene de vultur. Apoi s-au oprit. Celor carora li s-au pus pene pe ei li s-au dat si haine de bumbac. Când s-a terminat, cei care urmau sa fie tatuati s-au asezat in fata sefilor. Câteodata, doi preferau sa fie tatuati de catre acelasi artist. Acum, ei bateau pamântul cu un bat mentionând numele sefului si zicând «Astfel stau in fata ta pentru a fi tatuat.  Apoi, incep sa tatueze. Isi petrec toata ziua tatuând si finisând tatuajul. Nasul, buza de jos si urechea era, de asemenea, strapunse de catre membrii clanurilor opuse. Se platea câte o patura pentru fiecare parte piersata”.

Traditionalul tatuaj Haida (ki-da) acoperea mâna, pieptul, coapsele, antebratul, picioarele si câteodata, individual, spatele sau pieptul. Vopselele de tatuat erau facute intr-un vas de piatra pentru a amesteca pigmenti negri de magnetita si rosii de hematita. Pensulele erau din cedru, cu totemuri crestate pe fiecare mâner. „Trusele” mai contineu si patru sau cinci batoane de cedru cu diverse configuratii de ace, depinzând de efectul dorit: umbre, contururi si umplere. Inainte sa apara acele metalice, se foloseau ghimpi ascutiti, colane vertebrale de la diferiti pesti sau aschii de oase.
tlingit-tattoo-ustensile
Thomas Lockhart, tatuator din Vancouver, British Columbia, a demonstrat ca instrumentele de tatuaj ale tribului Haida se asemanau cu ustensilele de buzunar ale contemporanilor japonezi. Vazând poze ale instrumentelor de tatuaj Haida, a fost uimit de asemanarea cu uneltele japoneze, in mod special pensulele de pictat. Japonezii foloseau un bat de cel putin un picior (30,5 cm) lungime, cu ace care ieseau in afara, bine prinse la un capat cu sfoara. Erau apucate de un capat cu mâna dreapta, folosind degetul mare ca punct de sprijin, si il infigeau in piele. Pensula era tinuta de sub incheietura cu mâna stânga, trecând parul pensulei peste tatuaj, imprastiind o cantitate de pigment proaspat tatuatorului, cu care sa lucreze. Totusi, betele pe care civilizatia Haida le folosea erau mult mai scurte decât uneltele tipic japoneze. Probabil, jumatate din lungime, iar acele erau grupate, nu insirate.

Am presupus ca Haida tineau betele in mâna dreapta la fel ca si cum noi am tine o lingurt, doar strapungând pielea repetat folosind miscari scurte din incheietura”, povesteste tatuatorul.

Unelte similare au fost folosite si la Tlingit, dar numai dupa ce au luat contact cu negustorii europeni. „Dupa achizi]ionarea acelor, un aparat a fost facut cu patru astfel de ace legate impreuna, la capatul unui mâner de lemn”. Aceasta unealta a inlocuit modalitatile de tatuat originare: un simplu ac de os si un fir din musculatura.

Cu toate acestea, nu exista martori oculari ai picturii pe piele Tlingit, evidete lingvistice sugerând ca, la inceputurile ritualului, ei „brodau” pe piele cu acul si firul de muschi. Cel mai vechi cuvânt pentru tatuaj este „kuy-kay-chul”, care insemna cusatura pe corp. Desi dureroasa, cusatura pielii era o metoda raspândita pentru tatuaj in special intre cei mai nordici oameni din Arctic, care au practicat-o pentru trei milenii.

1.tattoo_shop_supply_banner

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*